„Am trăit şaizeci de ani în treizeci...“
75 de ani de la moartea lui Dsida Jenő

Cseke Péter

          Prezenţa scriitorilor în cadrul redacţiilor este o tradiţie în Transilvania de după 1867. Dar „densitatea“ lor devine mai impunătoare în perioada interbelică. Cel mai renumit publicist al vremii, Spectator (Krenner Miklós), care a fost timp îndelungat şi preşedintele Asociaţiei Ziariştilor Maghiari din Transilvania şi Banat, menţinând relaţii cordiale cu somităţile presei româneşti (Costa Foru, Constantin Mille şi alţii), considera că beletristica şi presa (nu numai cea literară) sunt fraţi de lapte. Căci, mai ales în situaţia minoritară, munca de gazetar a însemnat atunci şi o vocaţie. 
          Conform repertoriului redactat de Monoki István (timp de 40 de ani bibliograf în Biblioteca Centrală Universitară din Cluj) putem depista cu uşurinţă personalităţile marcante care şi-au lăsat amprenta în orientarea şi dezvoltarea presei maghiare din România interbelică (Benedek Elek, Kós Károly, Szentimrei Jenő, Áprily Lajos, Kuncz Aladár, Reményik Sándor, Kacsó Sándor, Tamási Áron, Ligeti Ernő, Nyirő József, Tompa László şi alţii). De data aceasta încercăm să atragem atenţia asupra activităţii gazetăreşti a poetului şi traducătorului Dsida Jenő (1907-1938), renumit şi datorită traducerilor sale din lirica românească (Alecsandri, Eminescu, Bolintineanu, Şt. O. Iosif, O. Şireagu). (De altfel, şi poeziile alese ale lui Dsida au fost traduse la începutul anilor ’70 de Emil Giurgiuca. Volumul Peisaj cu nori a apărut în 1974, cu prefaţa lui Ştefan Aug. Doinaş.)   
          Activitatea gazetărească şi publicistică a lui Dsida nu este încă inventariată, şi bineînţeles nici apreciată la modul cuvenit, cu toate că este parte integrantă a operei sale. Din anul 1927, Dsida a lucrat la reviste culturale şi literare (Pásztortűz/Foc de păstori, Erdélyi Helikon/Heliconul transilvănean), la cotidiene din Cluj şi Oradea (Keleti Újság/Jurnal de Est, Erdélyi Lapok/Gazeta de Transilvania); totodată a fost şi fondatorul revistei generaţiei sale, Erdélyi Fiatalok/Tinerii ardeleni. După cercetările de până acum, apreciem că numărul articolelor şi criticilor sale despre literatură şi artă se ridică la 130, iar relatările, interviurile şi reportajele semnate (sau sub pseudonim) sunt mult mai numeroase. 
          În perioada 1930-1935 gazetarul şi redactorul Dsida a fost colaborator intern la Pásztortűz şi Keleti Újság, respectiv reporter/corespondent la Cluj al ziarului orădean Erdélyi Lapok. Atât pentru a-şi câştiga existenţa (era şi atunci perioadă de criză economică), cât şi din cauza sentimentului vocaţiei. A realizat toate acestea în ciuda bolii grave de inimă de care suferea din naştere. Dacă citim (sau recitim) după douăzeci de ani de la apariţie volumul de articole, nuvele şi scrisori apărut sub îngrijirea lui Marosi Ildikó, ne dăm seama că Dsida Jenő ne-a lăsat ca moştenire o tradiţie aparte a jurnalismului de calitate, a modului exigent de redactare a unui ziar. Din scrierile menţionate nu emană nici astăzi rutina jurnalistică. Limbajul lor este la fel de plastic precum cel al poeziei. Indiferent de tema aleasă, încearcă să depăşească lipsa de perspective a provincialismului. Dintre scriitori, poate doar Kosztolányi Dezső a reuşit să producă texte jurnalistice de un asemenea nivel.

          În necrologul său, Ruffy Péter – care a lucrat la începutul anilor 1930 la ziarul Erdélyi Lapok, fiind uimit de limbajul elevat, stilul, gândirea şi virtuozitatea poetică a lui Dsida – scria că Dsida „a fost timp de zece ani redactor al revistei Pásztortűz“. Desigur, este numai o metaforă, în sensul cuvintelor rostite de Dsida în redacţia ziarului Keleti Újság, în ziua de naştere a poetului, la 17 mai 1937: „Nu mai am mult de trăit… Timpul a trecut peste mine. Plec, căci am trăit şaizeci de ani în treizeci“.
          Există o serie de fapte care demonstrează că Dsida s-a dovedit a fi în calitate de redactor al revistei Pásztortűz un reprezentant al spiritului pur european în Transilvania. Şi-a ales cu grijă colaboratorii, de la care a cerut şi a primit manuscrise, fotografii, lucrări grafice, reproduceri. Pe lângă articolele apărute în ziar, poate fi relevantă şi corespondenţa cu colaboratorii revistei. Din acest punct de vedere, putem distinge referiri la programul revistei şi considerente de natură artistică: „Pásztortűz nu este o revistă literară de partid, nu este influenţată de orientările de dreapta sau de stânga“ – se afirmă într-un număr din 1931. Iar într-an alt număr putem citi: „În nuvelele pe care ni le-aţi trimis, propaganda este mai pregnantă decât arta. [...] Ideile propagate de Dvs. sunt [...] într-atât de îndepărtate de gândirea noastră, încât nu putem să le aşezăm în faţa cititorilor, nici chiar în cea mai artistică prezentare“.
          Dsida a dezvoltat metode eficiente în contracararea „agresivităţii“ şi „aroganţei“ unor diletanţi:

Însufleţirea cu care scrieţi despre poezia lui Baudelaire dovedeşte că aveţi un talent deosebit şi o inteligenţă aparte în receptarea poeziei. Însă numai talentele de excepţie ar avea voie să se apuce de scris: ar fi mult mai mare nevoie de cititori cu simţ artistic dezvoltat, care îşi găsesc plăcerea în citit, decât de tentative literare eşuate. De exemplu, scrierea Dvs. nu denotă talent literar.

Dsida are sfaturi şi pentru traducători: „Proba traducerilor literare poetice este ca traducerea să pară o poezie originală. […] Ar trebui să studiaţi mai cu atenţie limbajul, arta versificării şi rimele poeţilor maghiari, în special cele ale consacraţilor traducători, cum ar fi Babits Mihály, Tóth Árpád, Kosztolányi Dezső, Szabó Lőrinc etc.“
          În privinţa purităţii limbii, a eleganţei şi corectitudinea exprimării, Dsida consideră că:

o fărâmă de bun-gust şi dragoste contează mult mai mult decât orice invocare a logicii, esteticii, istoriei limbii, limbajului popular sau chiar a scopului propus. Câtă grijă avem de felul în care se îmbracă copiii noştri […], însă neglijăm complet modul în care ne exprimăm, eleganţa pe care ne-o oferă limba maghiară.

Cea mai interesantă problemă este fără doar şi poate cea a valorilor literar-artistice transmise de revista Pásztortðz în perioada în care Dsida a fost redactorul literar-artistic al publicaţiei. De această dată am analizat doar numerele din 1928 şi 1933 ale revistei. În aceşti ani, care au fost acei scriitori pe care i-a preţuit, pentru care a luptat între două „războaie“ din redacţie? 
          În 1928 a publicat şase poezii de Babits Mihály, lista celor publicaţi continuând astfel: József Attila, Juhász Gyula, Kosztolányi, Reményik Sándor, Szentimrei Jenő, Tóth Árpád. În 1933: Áprily Lajos, Mécs László, Reményik, Sík Sándor, Szemlér. Literatura universală este reprezentată de Goethe, iar poezia românească de Lucian Blaga. 
          În ceea ce priveşte proza, au fost publicaţi: Berde Mária, Kacsó Sándor, Molter Károly, Móricz Zsigmond, Nyirő József, P. Gulácsy Irén, Sipos Domokos, Tamási Áron; în 1933: Berde, Kolozsvári Grandpierre Emil, Herczeg Ferenc, Karácsony Benő, Adolf Meschendörfer, Molter, Móra, Nyirő, Szántó György, Tamási.
          În scrisoarea pe care a trimis-o în data de 16 iunie 1930, însoţind versurile sale, József Attila scria: „Dragă Dsida Jenő! Îţi trimit 14 poezii, şi te rog să le plasezi aşa cum consideri că e bine. La ultima noastră întâlnire mi-ai amintit de revistele Helikon şi Pásztortűz. Aş fi bucuros să lucrez pentru ambele reviste“. Iar ultima propoziţie sună astfel: „Te îmbrăţişează un prieten care îţi stă la dispoziţie“.
          Poeziile lui József Attila au ajuns la timpul potrivit la Cluj, căci Dsida, care se întorsese de la Apalina în iulie 1929, a revenit în redacţia revistei Pásztortűz, fiind din iunie 1930 redactorul literar-artistic al revistei. În următorul număr apare poezia Nyár [Vara], iar peste o lună poemul intitulat Füst [Fum]. Sunt două dintre cele 14 poezii, pe care poetul i le-a trimis de la Hódmezővásárhely.

 

Cseke Péter

„Am trăit şaizeci de ani în treizeci...“ 75 de ani de la moartea lui Dsida Jenő

» anul XXIV, 2013, nr. 5 (276)