Poeme de Robert Vintilă

Norul raţional

Vreau doar
să-ţi mângâi sufletul
mint
ca un demon
însetat de trupu-ţi
rece ca o zi de vară.

Tu eşti stabilă
nu vezi cum
îmi tremură atingerile?
mi-e teamă
că sunt prea diafan
pentru a ta făptură
împodobită
într-un altar cu flori.

Vreau să fac
graffiti pe pielea ta
din priviri
cu ghearele sufletului
pe trupul tău
ce n-a cunoscut
niciun delict.


Poetul cel de toate parcurile

Am înţeles
că unii scriu
poezii cum respiră
eu scriu poezii
cum mor.

Nu pot să scriu
himere
produse cu nimicnicie
scriu despre zi
cu plâns torenţial
cu nori în conştiinţă
cu umbre peste spirit
şi paşi spre infinit.

Unii tac mormânt
eu scriu ca un mormânt
despre parcuri ceţoase
despre suflete ofilite
despre căderi în
neantul cotidian.

Scriu de parcă
mâine nu mai vine
mâine e azi
azi e ieri.


Imperiul metaforelor

Nu găsesc
cele mai frumoase
metafore
ele mă găsesc
mă subjugă.

Am ajuns sclavul lor
în urma migraţiilor lingvistice
şi-au construit
pe trupul meu
imperiul metaforelor.

Dar de ce s-au dezvoltat
pe trupul meu?
Într-o seară
când plouă cu ortografie
m-a sfătuit
un ancestral logos
spunându-mi că
sunt doar un cobai
pe care metaforele
îşi testează expresivitatea
un surogat ce-şi poartă zilele
încărcate cu metafore
destinate altora
şi asta pentru că
cea mai frumoasă poezie
rămâne-n pântecele
metaforelor nenăscute.

 

Robert Vintilă

Norul raţional

» anul XXIV, 2013, nr. 5 (276)