Filosofia şi genul social-cultural
Abordări ale masculinităţii

Amalia Lumei


          Aveau dreptate R. W. Connell, Jeff Hearn şi Michael S. Kimmel să constate că „monografii despre masculinitate apar în toate disciplinele sociale şi comportamentale şi în fiecare câmp al umanisticii“.1 Faptul se explică prin tentativa studiilor referitoare la condiţia masculină de a cerceta, înţelege şi explica dinamicile de gen, făcând masculinitatea vizibilă şi problematizând poziţia bărbaţilor. Acolo unde anterior caracteristicile definite din punct de vedere cultural erau neexaminate, specificul diferitelor tipuri de masculinitate este acum recunoscut, iar originile, structurile şi dinamicile lor sunt investigate.2
          Chiar dacă domeniul nu beneficiază încă de un nume definitiv, oscilând între formulări precum studii despre bărbaţi şi masculinitate/bărbăţie (studies of men and masculinities), studii privitoare la bărbaţi/ masculine (men’s studies) şi chiar studii critice despre bărbaţi/masculinitate (critical studies on men)3, ezitând între termenii care desemnează condiţia masculină (bărbăţie ori masculinitate, indiferent pe care dintre cele două le alăturăm echivalentelor lor an-glo-saxone, manhood sau masculinity), el s-a autonomizat în ultimele două decenii, conturând un nou teritoriu de cercetare umanistă în câmpul academic al ştiinţelor sociale.4 Domeniul are astfel anumite caracteristici: el presupune o focalizare specifică, nu implicită sau accidentală, asupra bărbaţilor şi a condiţiei lor; ţine seama de abordările critice de gen, feministe ori gay5; socoteşte bărbaţii şi masculinitatea ca fiind în mod explicit entităţi traversate de o dimensiune de gen, şi nu, cum s-ar fi putut crede, lipsite de aceasta; înţelege bărbăţia, masculinitatea ca fiind construite, produse şi reproduse social mai degrabă decât cumva „naturale“, într-un fel sau altul; vede bărbaţii şi masculinitatea ca variabile şi schimbătoare în timp (în istorie) şi spaţiu (cultural), în societate şi în decursul vieţii şi al biografiei; subliniază relaţionarea bărbaţilor cu puterea de gen (gendered power)6; alătură materialul şi discursul în analiză; interoghează intersectarea genului (gender) cu alte divizări sociale în construcţia bărbatului şi a masculinităţii.7
          Asupra studiilor privitoare la masculinitate există la fel de multe perspective teoretice ca şi în celelalte abordări specifice ştiinţelor sociale. Ele includ pozitivismul, relativismul cultural, psihanaliza, interpretivismul, teoria critică, neomarxismul, feminismul (de diverse tipuri), poststructuralismul, postmodernismul şi postcolonialismul. Toate acestea au influenţat câmpul de cercetări referitoare la condiţia masculină, la fel cum importante au fost metodele abordate pentru elucidarea problemelor investigate: analizele statistice, etnografiile, interviurile, demersurile calitative, discursive şi deconstructive.
          O importanţă particulară au conceptele utilizate în domeniu. S-a remarcat deja o anume fluctuanţă şi ezitare în utilizarea lor, iar aceasta nu este o constatare valabilă doar pentru limba română. Vreme de două decenii, conceptul de masculinitate a fost important în explorarea realităţilor aferente. Ulterior s-a preferat însă conceptul de rol sexual masculin (male sex role), care rămâne preferat în raport cu bărbăţia (manhood) sau condiţia virilă (manliness). Ultimului dintre acestea îi corespunde italienescul virilità, în legătură cu care Mircea Eliade lansa pe piaţa culturală din România de la sfârşitul anilor ’20 ai secolului al XX-lea termenul virilitate.
          Rămâne importantă şi poziţionarea autorului de studii din acest domeniu faţă de subiectul lui. Situarea poate fi personală, epistemologică şi geopolitică.8 După cum au demonstrat-o studiile postcoloniale, nu e totuna dacă analiza se datorează cuiva care provine din Vest, din Sud-Estul european (lumea postsovietică, adică) sau din Orient, după cum nu este totuna nici ce subiect se alege.9 În ce mă priveşte, mă definesc ca reprezentând lumea central-sud-est-europeană, situată, geopolitic, în siajul URSS şi al sistemului său satelit, dar aflată astăzi într-o ancorare, prin alianţe strategice (NATO, UE, parteneriat cu SUA pe câmpurile de luptă din Afganistan şi Irak), în destinul lumii occidentale. Importantă este şi opţiunea democratică a României, ca şi pluralismul politic, înţeles drept cadru de dezvoltare al unor perspective teoretice şi demersuri explorative întemeiate pe toleranţă faţă de diversitatea perspectivelor ştiinţifice.
          Este un lucru acceptat deja că „Toate culturile umane au moduri de a da socoteală cu privire la poziţiile femeilor şi ale bărbaţilor în societate şi au felurite moduri de a înfăţişa natura bărbaţilor şi modelele de practici pe care le numim masculine“.10 Nu rămâne, pe mai departe, decât ca analizele referitoare la masculinitate să devină operative şi în teoretizările româneşti, definind un câmp de relaţii şi nişte realităţi sociale şi culturale moştenite sau construite mai recent, de vizibilitate cotidiană ori păstrate doar în mărturii de odinioară, care însă definesc condiţia masculină românească.

1.  „Introduction“, in R. W. Connell, Jeff Hearn şi Michael S. Kimmel (coord.), Handbook of Studies on Men & Masculinities, Thousand Oaks – London, New Delhi, Sage Publications, 2004, p. 1.
2. Ibidem.
3. Ibidem, p. 2-3.
4.  Cu toate acestea, nu doar ştiinţele sociale abordează problematica masculinităţii, aceasta evidenţiindu-se şi în literatură, dans, muzică, artele vizuale şi alte domenii de relevanţă culturală şi estetică. Vezi ibidem, p. 3.
5.  Păstrez aici denumirea internaţională care a consacrat studiile asupra homosexualităţii (gay studies), spre a nu fi confundate cu queer studies, a căror perspectivă trimite la tot ceea ce trece de asumpţiile general acceptate în domeniul genului social şi cultural.
6.  Eventuala inabilitate lingvistică depistabilă, ici şi colo, în transpunerea conceptelor consacrate internaţional în domeniul studiilor de gen este numai în parte rezultatul mai puţin fericit al inabilităţilor cercetătorului. Ea se referă în primul rând la absenţa unor soluţii fericite, sub raport lingvistic, sau a unor soluţii plurale, nefixate încă (datorită noutăţii lor) în ştiinţele sociale româneşti, chiar dacă ultimul deceniu, mai ales, a adus pe piaţa ştiinţifică şi de carte autohtonă numeroase tentative de elaborare originală şi traducere. În cazul de faţă, am preferat să păstrez distanţa faţă de soluţia „putere genizată“ (sic!) în cazul noţiunii gendered power.
7.  Connell, Hearn şi Kimmel (coord.), op. cit., p. 3.
8. Ibidem, p. 4.
9. Ibidem.
10. Ibidem, p. 4-5.

 

Amalia Lumei

Abordări ale masculinităţii

» anul XXIV, 2013, nr. 3 (274)