Poeme de Anda Comşa

Linia întâi

În linia întâi a numitei Iubiri
am săpat tranşee pentru lacrimi
şi, totuşi,
santinela anunţă ploaie,
sunt multe şoapte ghimpate
dar pot să dezerteze buze,
poate chiar Cineva
să treacă prin dreptul inimii
şi, instantaneu,
să se declanşeze
legea marţială.


Imaginea din oglindă

Am înlocuit privirea
cu un zâmbet
apoi  mi-am pipăit buzele
să fiu sigură că n-am să te mint,
am tot adunat semne de alint
împrejurul mâinilor
şi-am trimis toate cuvintele sincere
spre bătăile inimii,
pe când treceam pe lângă o oglindă
am zărit o femeie îndrăgostită
şi-am plâns
pentru că îmi amintea prea dureros de mine.


Iubirea

Iubirea din carne şi oase
te înfulecă,
să fi sigur că
nu-i rămâne între dinţi
retina vreunei inimi clandestine,
cum bate în surdină
pofta şi mirosul de verde crud,
din pasiunea pentru tocuri-cui
n-ai timp decât să
înghiţi în sec
şi să-ţi crească în gât
eşarfa roşie cu care
ademeneşti celelalte sughiţuri.


Fericirea unui muritor

Tu săruţi pielea mea cu solzi
şi nu simţi că te răneşte în colţurile gurii,
doar sângele continuă să te urmărească
până la descompunere,
ţi-au molipsit atingerea unghiile
crescute pe sub carne
şi disting, printre diafragme,
animalica mea feminitate.
O să-mi juri că eşti fericit,
printre atâtea dureri imaculate,
sângeroasa piele te trădează
şi te pierzi cu solzii
într-un univers ascuţit
de simţuri şi senzaţii.


Pecetea haitei

Ceva îmi traducea liber
apropierea bărbaţilor îmblânziţi,
ceasul mi se blocase
pe ultimul trecător
cu pantofi din piele de femeie
şi-mi perforam urma
cu monopoluri de fierberi interioare,
treceau în respiraţii concentrice
grupuri de buze înroşite
abdicând monarhia unei singure atracţii
şi ce n-aş fi dat
să pot dezlega
haita din dosul străzii
să pună pe fugă
numărul mare de răsuciri din cerul gurii.


Miros de femeie goală

Când te ating
parcă atrag mirosurile celorlalte femei
care te-au iubit
şi carnea de care mă agăţ
îmi fuge printre degete
pentru că mi-au râncezit simţurile.
nu-mi amintesc mirosul meu,
dar adulmec mirosul de femeie goală
către care vrei mereu să mă împingi
şi, de dragul tău,
îl pot recunoaşte şi-n sângele
de care mi-e teamă să mă lepăd.


Pandantiv cu atracţii

Te trag de mânecă
să nu cumva să strănuţi,
eu îmi fardez cămaşa
să-mi pregătesc sânii
ocazie recidivă
de a-ţi corupe suplimentar
nodul de la cravată
şi mărul lui Adam devenit piază bună,
pentru sentinţă deschide sertarele
căci fobia
cere inevitabila frecare
iar celorlalte costume în derivă
onorul dintre constraste,
clipe în care suntem,
prin excelenţă,
cartofori într-ale amorului.


Problema respiraţiilor

Ce furtună algoritmică ne paşte
şi ce mai riscuri implică apăsarea,
câte ecouri le vom provoca
să se scuipe în cerul gurii,
până a ne permite
certuri controlate
între superficiale concesii de gusturi
din disperare de salivă,
pentru a ne ocupa abuziv
aerul dintre inspiraţie şi expiraţie.

 

Anda Comşa

Poeme de Anda Comşa

» anul XXIV, 2013, nr. 3 (274)