O după-amiază la Paşcani

Ciprian Vălcan


Nu paradisul e plictiseala, ci infernul. Infernul e o colecţie de după-amiezi de duminică trăite la Paşcani.

***

Pedeapsa cea mai grea pentru un demon e aceea de a fi condamnat să fie etern el însuşi.

***

Demonul nu poate să scape niciodată de propria-i piele, el e supus pentru vecie gravitaţiei.
Îngerul nu cunoaşte inerţia, ci doar graţia.

***

Îmi plac scriitorii care îşi construiesc frazele de parcă ar boxa, de parcă ar fi campioni mondiali la categoria grea.

***

Leneşii au o imaginaţie atît de bogată, încît nu simt nevoia să se urnească din pat.

***

Constrîns să nu facă nimic, Stahanov moare în cîteva zile de plictiseală.
Mulţumit cu lîncezeala-i atotcuprinzătoare, leneşul nu se plictiseşte niciodată.

***

Există vreun mîntuitor plictisit ?
Dacă există, el n-ar putea să fie Mesia.
În schimb, Antichristul ar putea să se nască plictisit.

***

Demonul nu poate să scrie niciodată pe propria-i piele – el are nevoie de sufletele altora.

***

O republică a funcţionarilor e în mod necesar fascistă.
Republicile păpuşilor gonflabile sînt comuniste.

***

Dacă Wagner s-ar fi întîlnit cu un diavol, mi-e teamă că nu Wagner ar fi fost în pericol să-şi piardă sufletul...

***

Probabil că Hitler se credea Faust.
Stalin se credea ţar, dar s-ar fi vrut Rasputin.

***

Mulţimile plîng la moartea unor şansonetişti, nu la moartea lui Shakespeare.

***

Omul sfîrşitului va locui la mall.

***

Omul secolului XXI va începe să facă tot mai des şniţele din aproapele său.

***

La început, carnea de om va fi o delicatesă, va fi mîncată numai de către aristocraţi şi de către miliardari. Însă după mai puţin de douăzeci de ani, ea va deveni hrana cea mai banală, hrana obişnuită a săracilor, căci pe Pămînt sînt şase miliarde de oameni şi doar un miliard de porci...

***

Taine scrie că în vremea lui Ludovic al XIII-lea au fost ucişi în duel 4000 de gentilomi.
La noi e mai simplu: n-am avut niciodată 4000 de gentilomi...

***

Abia acum îmi dau seama de teribila ironie a istoriei: capitala celui mai sărac judeţ de la noi, Teleorman, poartă un nume ilustru, Alexandria. Dacă ar fi să ne luăm după gurile rele, se pare că ar merita să se numească mai degrabă Alexandrion...

***

Aşa cum bănuiam, nu-mi place deloc jurnalul Virginiei Woolf. E un jurnal de miorlăieli.

***

Există scriitori pentru care jurnalul e o adevărată armă secretă, arma ce le asigură intrarea în eternitate.
Pentru alţii, jurnalul e un prilej de pălăvrăgeală nesăbuită, un vraf de hîrtii ce ar merita să sfîrşească pe foc.

***

Fetele bătrîne ţin întotdeauna jurnal. E singurul lor prieten adevărat alături de motanul obez ce le alină singurătatea.

***

Observ un tînăr ce se plimbă cu două fete prin Complexul studenţesc. Văzîndu-le extaziate la apariţia unei pisici, vrea să fie ironic: „Sigur, vă plac mîţele, că nu fac nimic toată ziua“...

***

Nu ne putem desprinde de Amiel, căci, fără să vrem s-o recunoaştem, am ieşit cu toţii de sub pulpana lui.

***

Un terorist care-l citeşte pe Amiel nu mai e în stare de nimic, energia lui războinică e brusc risipită, va ieşi la pensie ca funcţionar la Lausanne.

***

Amiel ar putea să construiască doar case de vacanţă pentru Oblomov.

***

Dacă ar fi obligat să ţină un jurnal despre Stahanov, Amiel ar muri de epuizare după mai puţin de trei săptămîni.

***

Pentru a obţine un Amiel e nevoie de cel puţin o mie de ani de istorie.
Pentru un Atila e nevoie doar de un cal.

***

Să ai ca papă un Amiel...

***

Lui Mozart îi plăcea să joace biliard.
Lui Bach – să-l citească pe Luther.

***

Ar fi greu de găsit un preşedinte mai atent la nevoile oamenilor decît un fost hoţ de buzunare.

***

Ultima dorinţă a victimei e să-şi sugrume călăul înainte de moarte.

***

Călăul modernilor e dezbrăcat de aura lui de mister. El ar putea să fie şi un feliator de parizer.

***

Vlăduţ, întrebare: „Ce culoare are nimicul?“

 

Ciprian Vălcan

O după-amiază la Paşcani

» anul XXIV, 2013, nr. 3 (274)