Privire asupra interbelicului: România şi Grecia

Cristian Vasile

          Cumva, conŞtiinţa publică românească îl asociază pe Nicolae Iorga cu autorul volumului de referinţă Bizanţ după Bizanţ, dar puţini ştiu că marele istoric a fost, între altele, şi preşedintele Asociaţiei Române a Prietenilor Greciei. De altfel, singura vizită marcantă a unui om politic elen în România interbelică a fost aceea a premierului Eleftherios Venizelos, în august 1931, atunci când prim-ministru al guvernului de la Bucureşti era chiar Nicolae Iorga. Se poate spune că, în general, atunci când a fost vorba despre tratarea problematicii politicii internaţionale în perioada interbelică, istoriografia românească a privilegiat, poate inevitabil, relaţiile cu vecinii (mai ales Ungaria şi URSS) şi cu marile puteri occidentale (Franţa, Marea Britanie, Germania). Volumul tânărului cercetător Radu Tudorancea dedicat raporturilor dintre România şi Grecia – Relaţiile româno-elene în perioada interbelică: Dimensiunea politică şi economică, prefaţă de Florin Constantiniu, Bucureşti: Editura Omonia, 2011 – are tocmai rolul de a umple acest gol istoriografic.
          Cartea este împărţită în nouă capitole, fiind însoţită de o consistentă bibliografie, un mic dicţionar biografic, anexe, rezumat în limba engleză şi un indice de nume şi locuri. Dicţionarul biografic cuprinde datele esenţiale privitoare la oamenii politici români şi greci reprezentativi pentru relaţiile bilaterale, iar cele 24 de anexe conţin documente (în principal diplomatice), tabele statistice, informaţii privind schimburile comerciale. Capitolul I – intitulat De la stabilirea de relaţii diplomatice la debutul Primului Război Mondial (p. 19-40) – prezintă atât aspectele tensionate, cu mai multe întreruperi ale relaţiilor diplomatice între cele două ţări, cât şi momentele de convergenţă. Dincolo de incursiunea bine documentată în trecutul istoriei relaţiilor bilaterale, cartea vădeşte şi deschideri către istoria ecleziastică, adăugând o pagină însemnată la dosarul filetismului din Europa Răsăriteană şi Balcani. În acest caz particular este vorba despre un filetism (progrecesc) asumat chiar de către Patriarhia Ecumenică prin atitudini sistematice îndreptate împotriva aromânilor. Spre exemplu, în anul 1906, autorităţile guvernamentale române acuzau Grecia că susţine grupuri înarmate care atacă populaţia de origine aromână de pe teritoriul Imperiului Otoman; în acelaşi timp, reprezentanţii diplomatici ai României constatau că inclusiv patriarhul ecumenic de la Constantinopol sprijinea aceste acţiuni de teroare, deşi era vorba de „persecuţii odioase împotriva preoţilor şi populaţiilor ortodoxe care întrebuinţau limba română în bisericile lor“ (p. 29). Problema macedoromânilor avea să fie în atenţia diplomaţiei de la Bucureşti pe tot parcursul perioadei interbelice.
          Pe lângă reflectarea negocierilor diplomatice greco-române şi evidenţierea rolului celor două ambasade (de fapt, legaţii), de la Atena şi Bucureşti, Radu Tudorancea surprinde cât de mult contează în politica internaţională relaţiile personale, ilustrând această realitate prin exemplul prieteniei dintre Take Ionescu şi Eleftherios Venizelos. De altfel, în august 1931, în timpul vizitei sale în România, ca prim-ministru, cunoscutul om politic grec a ţinut neapărat să meargă la mormântul lui Take Ionescu, ca să îi prezinte omagiul (p. 94). În carte de o atenţie specială se bucură dubla căsătorie dinastică româno-elenă (dintre prinţul George al Greciei şi principesa Elisabeta; dintre prinţul Carol al României şi principesa Elena a Greciei; vezi cap. III: De la căsătoriile dinastice la instaurarea Republicii la Atena – p. 51 şi urm.). În cele din urmă, aceste căsătorii princiare au eşuat, nereuşind să se constituie în liant adevărat între România şi Grecia. Totuşi, momentele decisive de apropiere şi de consens nu au lipsit, chiar cu un stat elen devenit republican din anul 1924 (de exemplu, România a avut rol hotărâtor de mediere în relaţiile greco-iugoslave – p. 75 şi urm.). Volumul semnat de Radu Tudorancea nu acoperă doar sfera legăturilor bilaterale eleno-române, ci se transformă pe alocuri şi într-o adevărată schiţă a relaţiilor internaţionale în Sud-Estul Europei. Poate ar fi fost totuşi utilă şi o scurtă privire asupra originilor constituirii identităţii aparte a slavilor macedoneni, în Macedonia iugoslavă; această populaţie avea să se distingă atât de sârbi, cât şi de bulgari, constituindu-şi un stat propriu în anii 1990. Astăzi s-a încetăţenit etnonimul „macedoneni“ cu referire tocmai la aceşti locuitori ai Macedoniei/FYROM (fosta republică a Iugoslaviei, desprinsă de Serbia şi Muntenegru). Or, utilizarea în carte (cap. VII: Chestiunile legate de minorităţi în ansamblul relaţiilor româno-elene – p. 132) a termenului „macedoneni“ (cu trimitere însă la macedoromâni/aromâni) îl poate deruta pe un cititor mai puţin avizat.
          Autorul nu tratează izolat cele două problematici enunţate şi în titlul cărţii (economică şi politică), ci surprinde interdependenţele dintre sfera politică şi dimensiunea economică, insistând asupra faptului că la finele anilor 1920 intensificarea schimburilor româno-elene s-a produs şi pe fondul semnării, la Geneva, a Pactului de neagresiune şi arbitraj dintre România şi Grecia, în martie 1928. În plus, Radu Tudorancea caută să evite redundanţele, mai ales atunci când tratează problematica Antantei Balcanice (subiect frecventat de mai mulţi cercetători în istoriografia română), concentrându-se asupra unor aspecte mai puţin abordate, cu ajutorul multor documente inedite selectate cu precădere din Arhivele Ministerului român de Externe. Deşi raporturile culturale bilaterale au fost mai bine reflectate în publicistica şi istoriografia autohtonă şi nu fac propriu-zis obiectul cărţii, cititorul poate regăsi detalii captivante privind viaţa spirituală din cele două ţări. Scriitori precum Titu Maiorescu, Mihail Ralea şi Duiliu Zamfirescu apar ca personaje secundare ale lucrării. Cel din urmă a lucrat un timp în diplomaţie, ca funcţionar al Ministerului Afacerilor Externe, având o detaşare temporară la Atena (în 1892), eşuată din cauza ruperii relaţiilor bilaterale. Dramaturgul a fost unul dintre diplomaţii care au monitorizat afacerea Zappas, pretextul Greciei pentru retragerea legaţiei de la Bucureşti (p. 23-24).
          Timp de aproape un deceniu reprezentant al României la Atena în perioada regimului Ceauşescu, scriitorul Ion Brad a furnizat în postcomunism o amplă relatare privind experienţa sa diplomatică în capitala Greciei, cu o aplecare previzibilă asupra relaţiilor bilaterale (Ambasador la Atena, 5 vol., Ed. Viitorul Românesc, 2001- 2004). Cum lucrarea lui Radu Tudorancea exploatează cu precădere un gen particular de surse istorice (rapoartele diplomatice), pe care le redă uneori in extenso, cărţile pot fi citite cu folos în paralel, inclusiv pentru o comparaţie între cele două profiluri diplomatice, al României interbelice şi al statului comunist din anii 1970 şi 1980.
          Prin volumul său, Radu Tudorancea a furnizat istoriografiei române prima monografie dedicată relaţiilor eleno-române în perioada interbelică. O carte foarte bine documentată, echilibrat scrisă, fiind din multe puncte de vedere o lucrare de pionierat. Editura Omonia merită apreciată pentru că a adus în atenţia publicului o carte care prezintă inclusiv aspecte controversate şi conflictuale din relaţiile bilaterale greco-române (întreruperea relaţiilor diplomatice, chestiunea minorităţilor, agresiunile contra aromânilor ş.a.m.d.).

 

Cristian Vasile

Privire asupra interbelicului: România şi Grecia (Radu Tudorancea, Relaţiile româno-elene în perioada interbelică: Dimensiunea politică şi economică. Prefaţă de Florin Constantiniu. Bucureşti: Editura Omonia, 2011)

» anul XXIV, 2013, nr. 2 (273)