O scrisoare inedită a lui D. Anghel către Sextil Puşcariu

 

          În corespondenţa primită de Sextil Puşcariu (vezi Apostrof, XXII, 2011, nr. 8, p. 16) s-a păstrat o carte poştală trimisă, ca răspuns la o scrisoare a viitorului savant, de Dimitrie Anghel de la Paris (data expedierii: 28 octombrie 1901, data sosirii la Nagy Szeben (= Sibiu): 31 octombrie 1901), cu textul şi adresa scrise de mînă cu cerneală neagră. Sextil Puşcariu a precedat-o de o scurtă prezentare dactilografiată, care, dincolo de datele lămuritoare pentru contextul acestui schimb epistolar, este interesantă prin atestarea faptului că la data scrierii acestor rînduri explicative (probabil în 1945-1946, cînd, parţial recuperat după accidentul cerebral suferit la sfîrşitul lui 1944, Sextil Puşcariu învaţă să scrie la maşină cu mîna stîngă şi începe trierea şi adnotarea corespondenţei primite), la acea dată, aşadar, titlul primului său volum „de amintiri“ era Ani de învăţătură, ani de dăscălie; corectarea acestui titlu în cel final, Călare pe două veacuri, este făcută, pe dactilogramă, cu pixul, de Magdalena Vulpe, nepoata savantului. Construcţia frazei finale, cu verbul – subliniat de expeditor – aşezat, după topica nemţească, la sfîrşitul propoziţiei, este o trimitere glumeaţă la disputele ce aveau loc, la Paris, între D. Anghel – V. Cioflec, apărători ai culturii franceze, şi Şt. O. Iosif – S. Puşcariu, apărători ai literaturii germane şi influenţaţi de aceasta (dispute pentru care vezi Călare..., p. 181-182).


Nicolae Mocanu

Poetului Anghel prietenii îi spuneau Mitif. L-am cunoscut în 1900 şi 1902 la Paris. În volumul meu de amintiri < a > Călare pe două veacuri [Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1968, p. 177-183, 210-217], vorbesc pe larg de el şi ceata amicilor cu care am petrecut multe ceasuri neuitate. Pe cât era de vorbăreţ, pe atât de greu scria scrisori. Astfel se explică că nu am de la el decât o cartă poştală (şi câte o iscălitură pe cărţi poştale colective sau trimise împreună cu Iosif sub pseudonimul lor literar A. Mirea).
Cea pe care mi-a trimis-o în 28 octomvrie 1901 din Paris – data e însemnată pe sigiliul poştei – e un răspuns la o scrisoare pe care i-o scrisesem după ce plecasem din oraşul de care amândoi ne aduceam aminte cu atâta drag mult timp. [Sextil Puşcariu]

 

< a > „Ani de învăţătură, ani de dăscălie“

[CARTE POŞTALĂ]

Msieur Sextil Puşcariu
Nady [sic]-Szeben
Hechtgasse 44
Autriche-Hongrie
[28. 10. 1901]

          Iubitul meu Sextil,
          Carta voastră m-a mişcat şi m-a bucurat. A fi iubit de voi preţuieşte mai mult decît orice pentru mine. – Poate în curînd să fim iar împreună, şi atunci va fi atunci. – Cel rătăcit şi rămas singur va pleca, probabil, peste 4-5 zile – va pleca să renască aiure în tihnă şi singurătate. – Basmul Păserei Phoenix e un basm frumos şi, de când nu mai sunt bun de nimic, m-am deprins să-l adâncesc. – Reînvia-voi, să mă pot bucura de stima şi de dragostea voastră, viaţa ce reîncepe ea cînd nu ai nici o ţintă hotărîtă?... Aceste toate le supun cu evlavie ţie, băiat muncitor şi fain ce eşti. – Află că aceeaşi dragoste o am ca întotdeauna pentru tine şi că bucurie mai mare n-ar fi decât iar cu toţii undeva la Bucureşti împreună să ne întîlnim (construcţie nemţească).
          Te sărut de mii de ori
                                                 Mitif

 

Nicolae Mocanu

O scrisoare inedită a lui D. Anghel către Sextil Puşcariu

» anul XXIV, 2013, nr. 2 (273)