In memoriam Dan Mihăescu

          Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu deosebită tristeţe încetarea din viaţă a prozatorului Dan Mihăescu, cunoscut umorist şi scenarist TV. Dan Mihăescu s-a născut la 5 iunie 1933. A scris scenarii pentru momente umoristice, a creat scenete pentru mari actori, precum Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Toma Ca­ra­giu, Amza Pellea sau Nicu Constantin. De-a lungul carierei sale a colaborat cu realizatori TV ca Tudor Vornicu, Valeriu Lazarov şi Titus Munteanu.
          Printre filmele regizate de Dan Mihăescu se numără: Cum ne-ar vrea bărbaţii?! (1982), Cine râde la urmă (1977), Avocatul (1976), Primarul activ (1976), Un text cu buc­luc (1976), Administratorul de bloc (1973), Sor­co­vi­torul...voluntar (1973), Interviu cu un idol (1972), Antinevralgicul (1970), Secţia corecţională (1970). A debutat la Unda veselă, apoi a scris la revista de umor Urzica. De asemenea, a colaborat şi la revista Magazin, unde a scris un roman-foileton intitulat Alo, miliţia!, ulterior fiind realizat şi primul film poliţist. Printre volumele scrise de el se numără romanul Ancheta (1962), nuvela Prevestirea călu­gă­rului Chesarion (1966), Călătorului îi şade bine cu... gluma! – schiţe umoristice, în colaborare (1976), Slalom printre bănuiţi – roman (1981), În căutarea umorului pierdut – schiţe umoristice (1983), Fereastra dinspre... adevăr – roman (1985), Cartea cu zâmbete – schiţe umoristice (1986), Poiana cu zâmbete – schiţe umoristice (1988). După 1989 şi-a continuat cariera şi a contribuit cu multe momente umoristice pentru emisiuni de divertisment. În martie 2011, a fost lansat, în prezenţa artistului, volumul biografic Dan Mihăescu: Spovedania unui umorist, de Annie Musca.
          Prin dispariţia lui Dan Mihăescu, breasla literară se desparte cu regret de un profesionist al scrisului pentru televiziune.

***

In memoriam Dan Mihăescu

» anul XXIV, 2013, nr. 1 (272)