Un jurnal de lecturi

Letiţia Ilea

          Poet foarte important şi critic exigent, Paul Aretzu este autorul unui Jurnal de lecturi (Editura Scrisul Românesc, 2009), care reuneşte cronici despre autori români clasici şi contemporani. Volumul se deschide cu un studiu asupra primelor traduceri de texte religioase în limba română, criticul evidenţiind meritele lui Coresi şi Dosoftei şi concluzionând:

Urmărind variaţiunile aceluiaşi text, în traduceri succesive, avem imaginea transformărilor prin care a trecut mentalitatea culturală, în decurs de un secol, timp în care s-a cristalizat o strategie de comunicare religios-artistică, pornind de la simpla echivalare a unui mesaj cu mijloace lingvistice nesigure, puţine, la folosirea redundantă de auxiliarităţi stilistice şi versificatorii, apoi la simplitatea formei cu semantică inclusă. Se parcurge, într-o comprimare temporală, o întreagă istorie literară […] (p.13).

Paul Aretzu se opreşte în continuare asupra postumelor lui Blaga, constatând că în acestea poetul rămâne fidel canonului tematic pe care şi l-a impus de la început. Criticul trece apoi la poezia contemporană: Marin Sorescu, Constanţa Buzea, Constantin Abăluţă, Petre Got, Petru Cârdu, Adrian Popescu etc., dar şi optzeciştii Liviu Ioan Stoiciu, Mircea Petean, Gellu Dorian, Andrei Zanca. Deşi critic de poezie, Paul Aretzu analizează în acest volum şi textele câtorva prozatori: Horia Ursu, Horia Gârbea sau Varujan Vosganian, precum şi volume de critică semnate de Dan Cristea, Cassian Maria Spiridon sau Daniel Cristea-Enache.
          Secţiunea dedicată poeziei se încheie cu studiul Poezia şi istoria literaturii. După ce face distincţie între istoria literaturii şi istoriile literare, Paul Aretzu vorbeşte despre avantajele criticii literare:

Critica literară vorbeşte despre relativitatea operei literare, în timp ce istoria literaturii dă o imagine imuabilă. Critica literară este o acţiune frontală, disparată şi aleatorie (în măsura în care stă la mâna scriitorului), de impact, demers în principal hermeneutic, conţinând aventura şi orgoliul primei posesii […] Din istoria literaturii nu se mai iese, nu se mai înviază, pentru că aceasta, ca specie, nu are viitor. (p. 126).

Criticul concluzionează: „Istoriile poeziei sunt eficiente în măsura în care nu se limitează la inventare de scriitori, ci se ocupă de mecanisme, strategii, determinanţi, mijloace specifice care configurează o direcţie, un curent, un program, un stil“ (p. 127).
          Secţiunea consacrată prozei beneficiază de asemenea de un studiu, Încotro merge proza de azi, în care Paul Aretzu analizează tendinţele prozei contemporane. Criticul identifică o direcţie care se raportează, prin continuitate sau respingere, la perioada comunistă şi o direcţie pragmatică ce răspunde unor cerinţe de piaţă. Paul Aretzu face o analiză pertinentă a tendinţelor prozei noastre post-revoluţionare:

Anul 1989, al dezinhibărilor, năruie, odată cu dogma politică, aproape toate restricţiile şi prejudecăţile, în toate domeniile (constituind inevitabil altele). Are loc o adevărată beţie a libertăţii. Se dă năvală, în primul rând, spre zonele refulărilor. Ies la suprafaţă, din plin, frustrările, o înverşunare existenţială. De aceea, anii nouăzeci sunt foarte eclectici. Funcţionează exhibările cele mai insolite, dorinţa de a exprima adevăruri, de a face dreptate, de a epata. Există o sete, care merge până la indiscreţie, pentru dezvăluiri şocante, se caută aşa-zisele texte de sertar, orice semn al autenticităţii. (p. 153)

Cu o acurateţe a observaţiei demnă de invidiat, Paul Aretzu aduce la lumină calităţile textelor scriitorilor analizaţi, fiind uşor condescendent când este vorba de texte de valoare mai redusă. Nimic din deranjantul spirit de vendetă sau demolator care mai bântuie în critica de azi. Din fiecare text al criticului transpare marea sa iubire de literatură, pe care încearcă să o împărtăşească cititorului. Textele lui Paul Aretzu pot, de exemplu, convinge o persoană care nu agreează în mod deosebit poezia să se îndrepte înspre aceasta. Rafinamentul analizelor, precizia instrumentelor şi „prejudecata“ criticului că literatura este „cea mai bună dintre lumile posibile“ transformă lectura acestei cărţi într-un eveniment pentru spirit.

 

Letiţia Ilea

Un jurnal de lecturi (Paul Aretzu, Jurnal de lecturi. Editura Scrisul Românesc, 2009)

» anul XXIV, 2013, nr. 1 (272)