„Latura întunecată“ a Dasein-ului

Ştefan Bolea


Fenomenul căderii nu ne oferă o aşa-zisă „latură întunecată“ a Dasein-ului…
(Martin Heidegger)


1. Versuchung (ispitire)
2. Beruhigung (liniştire)
3. Entfremdung (înstrăinare)        verfallen (SuZ, #38)1
4. Verfängnis (împotmolire)            (cădere)
5. Absturz (prăbuşire)
6. Wirbel (vâltoare)


1. Versuchung

          „Wenn aber das Dasein selbst im Gerede und der öffentlichen Ausgelegtheit ihm selbst die Möglichkeit vorgibt, sich im Man zu verlieren, der Bodenlosigkeit zu verfallen, dann sagt das: das Dasein bereitet ihm selbst die ständige Versuchung zum Verfallen.“ [„Însă dacă Dasein-ul însuşi, prins în flecăreală şi situîndu-se la nivelul de explicitare propriu spaţiului public, îşi dă lui însuşi de la bun început posibilitatea de a se pierde în impersonalul «se» şi de a cădea în lipsa de temei, atunci acest lucru înseamnă: Dasein-ul îşi pregăteşte sieşi ispita constantă a căderii.“
          – Dasein-ul vrea să cadă în impersonalul „se“ sau mai degrabă îşi doreşte această imersiune (dacă stabilim că dorinţa subminează liniile de forţă ale voinţei, dorind împotriva vrerii). Între dorinţa subconştientă şi datoria autoimpusă de supraeu, cine are şanse mai mari de câştig? Căderea este plăcută!
          – A merge pe mâna ispitei înseamnă a spune Da vieţii, pe când puterea, asceza, autocontrolul, cenzura mizează pe răceala superioară a morţii. Mortificarea este obiectivitatea pură, în teritoriul căreia ispita este respinsă asemenea cântecului Sirenelor. Cu toate acestea, Da-ul spus vieţii corespunde, în acest context, slăbiciunii. 


2. Beruhigung

          „Die Selbstgewißheit und Entschiedenheit des Man verbreitet eine wachsende Unbedürftigkeit […] Die Vermeintlichkeit des Man, das volle und echte »Leben« zu nähren und zu führen, bringt eine Beruhigung in das Dasein, für die alles »in bester Ordnung« ist, und der alle Türen offenstehen.“ [„Impersonalul «se» este atît de sigur pe sine şi atît de neclintit în atitudinea sa […] Pretenţia impersonalului «se» de a hrăni şi a călăuzi «viaţa» deplină şi autentică aduce Dasein-ului o liniştire, în numele căreia totul este «în perfectă ordine» şi toate uşile par să fie deschise.“]
          – Selbstgewißheit (încredere apodictică în tine însuţi) şi Entschiedenheit (decizie de nestrămutat). Acestea să fie caracteristicile impersonalului „se“, simbolul dispersiei şi al fugii de sine? Impersonalul „se“ are încredere în sine (absolută) tocmai atunci când ratează din plin. Putem spune că este cel puţin închipuit. Să nu mai vorbim de impostura specifică a relei-credinţe. O lecţie de asimilat: atunci când te minţi pe tine, fă-o fără să clipeşti! Ce ne spune despre noi înşine faptul că am putea să ne construim viaţa conform unei minciuni în care credem cu toată tăria? Chiar nu avem nicio ezitare?
          – Beruhigung (liniştire, pace interioară). Pace ca un allegretto jucăuş şi meditativ după presto-ul furtunii. Trebuie să mulţumim destinului pentru distorsiunile şi bruiajele care electrocutează calmul şi seninătatea unei existenţe, care pare menită morţii înainte de naşterea conştiinţei. Sunt liniştit sau sunt anesteziat încât nu mai simt chemarea, imboldul la luptă? Nici durerea, nici plăcerea, ci o apatie ca apa călduţă care se scurge peste leşul unui stoic cu venele tăiate. Fiat dolor!


3. Entfremdung

          „In diesem beruhigten, alles »verstehenden« Sichvergleichen mit allem treibt das Dasein einer Entfremdung zu, in der sich ihm das eigenste Seinkönnen verbirgt.“ [„În această autocomparare liniştitoare cu tot şi cu toate, prin care totul este «înţeles», Dasein-ul este mînat către o înstrăinare în care putinţa-de-a-fi cea mai proprie îi rămîne ascunsă.“]
          – Suntem liniştiţi, deşi ar trebui să ne ambalăm şi să ne motivăm; mai mult, suntem înstrăinaţi, atunci când credem că ne-am găsit propria natură. Dacă atunci când eşuăm în cea mai josnică minciună ne credem în posesia adevărului, cum vom reacţiona atunci când vom fi faţă-n faţă cu autenticitatea ca adevăr personal? Îşi vor spune cuvântul încă o dată exerciţiul ignobil al minciunii, dresajul şi servitudinea ei, anulând un adevăr care ar putea salva o existenţă sau vom fi în sfârşit mântuiţi, cunoscându-ne în totalitate, fără rest şi fără regret? „Totul este «înţeles»“ = „N-am înţeles nimic, nici măcar la nivelul pre-înţelegerii!“ De unde această trufie a ignoranţei, această vanitate a imposturii? Ipocrizia animalică, a celui ce regresează în subumanitate. În acest timp, cel care păşeşte pe calea sa e sugrumat de îndoieli!


4. Verfängnis

          „Die versuchend-beruhigende Entfremdung des Verfallens führt in ihrer eigenen Bewegtheit dazu, daß sich das Dasein in ihm selbst verfängt.“ [„Înstrăinarea pe care o presupune căderea şi care implică deopotrivă ispitirea şi liniştirea face, prin dinamica ce îi este proprie, ca Dasein-ul să se împotmolească în el însuşi.“]
          – Dasein-ul se plafonează, naufragiază în propriile voaluri. E din ce în ce mai clar că nu mai avem simplul conflict între aparenţă şi esenţă, ci diferenţa dintre aparenţa esenţei şi aparenţa aparenţei. Atunci când ne apropiem de devalorizatul concept de esenţă, din el vom păstra doar simularea unei esenţe, care se reflectă ca un soare fals, captat în laborator. Pornim de la aparenţă, de la inautenticitate, din peştera platonică şi avem toate şansele să ajungem la aparenţa aparenţei sau la cea a esenţei, care este la fel de înşelătoare. Ne împotmolim în relaţia logică (1—>0, 0—>0). Ca să exprim plastic această idee, să ne amintim cunoscutele versuri: „Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,/ Peste toate o lopată de ţărână se depune“.2
          – Dasein-ul are de ales între minciună şi adevăr-minciună şi excesul de rea-credinţă îl face să creadă că adevărul este inexistent. Aceasta este condiţia noastră normală.


5. Absturz

          „Das Dasein stürzt aus ihm selbst in es selbst, in die Bodenlosigkeit und Nichtigkeit der uneigentlichen Alltäglichkeit.“ [„Dasein-ul se prăbuşeşte din el însuşi în el însuşi, în lipsa de teren ferm şi în nimicnicitatea cotidianităţii neautentice.“]
          – Selbst in es selbst… Sineitatea mea devine cea a unui bufon: în oglindă sunt eu însumi, mai exact clona unei clone.
          – Prăbuşire în nihilism. Dasein-ul este adevărul lui Seiendes, Sein este adevărul lui Dasein şi Nichts este adevărul lui Sein. Cosmos-ul nu este antiteza chaos-ului, ci omonimul său. Altfel, substructura fiinţei este nimicul, dacă scobeşti puţin coaja In-der-Welt-Sein, te-apucă ameţeala atunci când observi că nucleul său este gol.
– „Stau imobil, inactiv; nu văd altceva decât golul, nu trăiesc decât în gol, nu mă mişc decât în gol“ (Kierkegaard, Diapsalmata3).


6. Wirbel

          „Dieses ständige Losreißen von der Eigentlichkeit und doch immer Vortäuschen derselben, in eins mit dem Hineinreißen in das Man charakterisiert die Bewegtheit des Verfallens als Wirbel.“ [„Această smulgere permanentă a înţelegerii din autenticitate şi azvîrlirea ei în impersonalul «se», însoţită totodată de iluzia că ar fi rămas în autenticitate caracterizează căderea în dinamica ei ca vîltoare.“]
          – Particulele negative care se ciocnesc cu cele negativ-pozitive intră în conflict: nu se anulează, ci cresc negativitatea Dasein-ului, care-şi închipuie că „totul e perfect“. Dasein-ul, care este prelucrat, condiţionat de impersonalul „se“, la fel ca un Procust făcut după chipul şi asemănarea patului său, îşi imaginează că emană şi expiră autenticitate. Drumul spre autenticitate pare interzis pentru majoritatea dintre noi: trebuie să treci peste minciună, peste minciuna minciunii, ultima ispită fiind minciuna adevărului. Dincolo de această ordalie, în timpul căreia cei mai mulţi sunt sacrificaţi, trebuie menţionat paradoxul, duplicitatea celui care trăieşte în falsitate, atunci când îşi imaginează că viaţa este prototipul autenticităţii. Această mulţumire, această desfătare este condiţia cea mai des întâlnită a Dasein-ului. Prea multă satisfacţie ne transformă în propriile noastre parodii, în timp ce calea spre autenticitate (de neatins, de experimentat orgiastic pentru câteva clipe) este un drum cu spini, al autoflagelării, al angoasei, al morţii şi al umbrei masochiste a certitudinii.

 


1. V. Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, traducere de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă, Bucureşti: Humanitas, 2003, p. 240-242.

2. Mihai Eminescu, Scrisoarea I, in Opere alese, vol. 1, ediţie îngrijită de Perpessicius, Bucureşti: Editura Pentru Literatură, 1964, p. 139.
3. Søren Kierkegaard, Opere, vol. 2, Sau – sau: un fragment de viaţă, editat de Victor Eremita, Partea 1: Hârtiile lui A, traducere, prefaţă şi note de Ana-Stanca Tabarasi, Bucureşti: Humanitas, 2008, p. 96.

 

Ştefan Bolea

„Latura întunecată“ a Dasein-ului

» anul XXIV, 2013, nr. 1 (272)