Despre firele de iarbă şi drumul până la stele

Mirel Anghel


Cred că firul de iarbă nu este mai
neînsemnat decât ziua stelară. […]
Şi rugii murelor ar putea-mpodobi cămările cerurilor,
Şi încheieturile degetelor mele fac de ruşine orişice mecanică
.
Walt Whitman

          Suntem asemenea navigatorilor de acum câteva sute de ani care cutreierau întregul glob pentru a-i schiţa continentele. Mai târziu adăugau detaliile. Cunoscându-şi planeta în detaliu, omul modern şi-a întors tot mai mult privirea spre cer, oceanele pe care trebuie să le străbată nefiind unele de apă, ci pline de stele, galaxii, găuri negre, supernove şi quasari. Acolo unde cel de azi călătoreşte, bănuiala şi speculaţia ţin locul drumului sigur. Întunericul cosmosului rece, tot mai rece de la big bang până acum, înlocuieşte nesfârşitul albastru al oceanelor de altădată. Din cosmos cunoaştem mereu prea puţin. Cu cât încercăm mai mult să-l cartografiem, cu atât realizăm mai bine că avem nevoie de o teorie a totului, care să unească dimensiunile micro- şi macro-, ducându-ne pe teritoriul certitudinilor.
          Un echilibru nevăzut al numerelor care ţin totul laolaltă ne domină existenţa, orchestrând toate aşa-zisele coincidenţe fizice care au dus la apariţia şi dezvoltarea vieţii inteligente. Totul s-ar putea prăbuşi dacă valorile unor numere nu ar fi constante, iar lucrurile obişnuite nu ar avea niciun temei fizic pe care să îşi poată sprijini existenţa. Ziarul de dimineaţă, cafeaua de la serviciu, gazonul din faţa casei sau cartea de pe noptieră ar fi de neconceput, obiecte de care n-am fi auzit niciodată în lipsa acestor forţe matematice care ne controlează. Cele şase constante fizice pe care Martin Rees le analizează în cartea Doar şase numere (Bucureşti: Humanitas, 2008) par a avea o existenţă imperceptibilă, ascunsă de simţurile noastre, dar care a vegheat întotdeauna bunul mers al lucrurilor.
          Povestea acestor numere poate fi condensată în câteva rânduri. Numărul N, 1 urmat de 36 de zerouri, este cel care care ne leagă pe toţi de lumea înconjurătoare. El reprezintă raportul dintre forţa electromagnetică şi cea gravitaţională, ţinând atomii laolaltă. În lipsa lui N, evoluţia nu ar fi fost posibilă, nimic neputând creşte mai mare decât o insectă. e (epsilon) are valoarea 0,007, fără de care viaţa nu ar fi posibilă, căci de el depinde felul în care piatra de temelie a vieţii (hidrogenul) duce la formarea unor alte elemente chimice. Apa şi lumina soarelui ar fi inexistente fără acest agent 007. W (omega) arată cantitatea de materie din univers, iar valoarea lui a fost tocmai cea potrivită în momentul marii explozii (big bang) pentru ca universul să se extindă. L (lambda) a fost determinat abia în 1998 şi are o valoare foarte mică, mult timp oamenii de ştiinţă crezând că el este zero. Lui i se datorează expansiunea universului, a cărui ţesătură se raportează la Q, valoarea acestuia (1/100.000) făcând diferenţa. Nu în ultimul rând, D arată dimensiunile spaţiale ale lumii noastre şi este egal cu 3. Încă un motiv pentru care 3 are o încărcătură magică.
          Cele şase numere în a căror valoare stă scris destinul universului oferă o reţetă pentru ca armonia materiei complicate (şi încă pline de mister) a cosmosului să fie favorabilă tuturor fenomenelor care se petrec. Aceste şase valori îi oferă autorului prilejul de a reflecta pe parcursul întregii cărţi şi asupra începutului ivit în urma unei enigmatice potriviri a cifrelor. O potrivire din care renumitul cosmolog britanic nu exclude mâna unui Creator.
          Cartea a fost publicată în 1999, atunci când dovezile ştiinţifice având ca preocupare materia întunecată (cea care ar alcătui cea mai mare parte a universului) nu erau atât de numeroase ca în prezent. Totuşi Martin Rees este sigur atunci când scrie despre existenţa acesteia, viziunea lui depăşind prezentul de atunci, unul nu chiar atât de generos în argumente experimentale precum prezentul nostru. Doar cele şase numere ar fi modelat, scrie Martin Rees, apariţia oamenilor, a galaxiilor şi a stelelor. Galaxia noastră este exemplul cel mai bun de ecosistem care reciclează atomii în generaţii şi generaţii de stele. Nimic nu se pierde, totul se regrupează în astre şi planete, moartea lor fiind praful cosmic de temelie al viitoarelor oaze de viaţă. În toate procesele desfăşurate, reţeta este completată cu echilibrul vital al celor şase numere.
          Suntem legaţi de stele mai mult decât credem. Originea noastră stă scrisă în trecutul violent al sistemului solar, atunci când Pământul a fost modelat de ciocnirea de asteroizi. Supernovele au o importanţă deosebită pentru oameni. Aceste stele în agonie au creat combinaţia posibilă de atomi din care este făcută planeta noastră şi compun orice formă de viaţă. Autorul speculează şi asupra altor probleme care i-au preocupat mereu pe cosmologi: materia întunecată care ar domina cosmosul, găurile negre, posibilitatea existenţei unui număr infinit de universuri şi felul în care totul se va sfârşi. Unele structuri cosmice şi fenomene transcend legile cunoscute ale fizicii. Sfârşitul timpului, fenomen posibil în interiorul unei găuri negre, este un posibil indiciu despre ceea ce se poate întâmpla odată cu sfârşitul universului nostru. Un astfel de subiect este abordat cu prudenţă de autor, el preferând să se mişte pe terenul mai sigur al faptelor deja consacrate de experimente şi calcule. Martin Rees îmbrăţişează ideea unui număr infinit de universuri înainte de big bang (teorie care a supravieţuit tuturor testelor şi îndoielilor comunităţii astronomice), el preluând teoria de la cosmologul rus Andrei Linde. Din acest motiv, termenul „multivers“ este cel mai potrivit pentru a desemna eterna serie de începuturi violente ale cosmosului.
          Citatele alese pentru a introduce fiecare capitol al cărţii împletesc poeme, stele şi fire de iarbă; sunt citate din Walt Whitman, Sf. Augustin şi Woody Allen. Informaţia ştiinţifică e bine dozată, speculaţia nu-l acaparează pe autor mai mult decât ar trebui. Unde numerele nu există, nimic nu e, pare a concluziona Martin Rees, un cosmolog care care ştie să îşi aleagă argumentele din sfera celor care nu pot fi contestate: numerele. Nu doar cele şase analizate de el în această carte sunt cele mai importante din univers, însă acestea sunt cele pe care omul de ştiinţă se bazează pentru a-şi construi argumentaţia. El nu refuză nici metafizica şi, pe alocuri, speculaţia dincolo de limitele pe care calculele nu l-ar lăsa să le depăşească.
          Un mister mai mare decât viaţa din acest loc oarecare al universului nu poate fi, oricât de multe descoperiri ar face omenirea în căutarea ei neobosită prin spaţiul nesfârşit. Dacă există un creator care a făcut posibilă viaţa aici, el e unul care se pricepe, cu siguranţă, la cifre şi calcule. Orice mică eroare l-ar fi costat scump.

 

Mirel Anghel

Despre firele de iarbă şi drumul până la stele (Martin Rees, Doar şase numere. Bucureşti: Humanitas, 2008)

» anul XXIV, 2013, nr. 1 (272)