In memoriam
Irving Louis Horowitz

Vladimir Tismăneanu


          S-a stins din viaţă în luna martie 2012 un mare gânditor social, un spirit liber şi curajos, un autentic intelectual umanist, profesorul Irving Louis Horowitz. Născut la New York, în Harlem, în 1928, Horowitz a traversat şi a scris despre marile momente care au marcat ideologic şi politic veacul al XX-lea: liberalismul rooseveltian, naufragiul democraţiilor europene, şocul Holocaustului, Războiul Rece şi revelaţiile despre totalitarismul comunist, decolonizarea, regimurile militariste din America Latină, mişcarea pentru drepturile civile, radicalismul nihilist al Noii Stângi, iluziile şi deziluziile legate de revoluţia cubaneză, criza sociologiei vestice, prăbuşirea marxismului, dilemele liberalismului american după Războiul din Vietnam, statul bunăstării şi iluziile paternalismului social, geneza noului conservatorism. A debutat în publicistica sociologică în 1951. A fost unul dintre cei care au definit ce înseamnă „Lumea a Treia“. Studiile sale despre genocid, Holocaust, Gulag sunt exemplare prin intensitate etică şi profunzime conceptuală. A contribuit, pe linie weberiană, la reconstrucţia sociologiei politice. Şi-a ridicat vocea, de câte ori a fost nevoie, împotriva abuliei morale şi a anarhiei axiologice. Cei care azi încearcă să resuscite miturile radicale de stânga ar face bine să citească biografia lui C. Wright Mills scrisă de Irving Louis Horowitz, cel care a fost printre cei mai apropiaţi colaboratori ai autorului Imaginaţiei sociologice. Nimeni nu a surprins cu atâta acuitate precum Horowitz dimensiunea utopică, elementele de wishful thinking, chiar fanatice, din opera lui Mills. Nu este, aşadar, un motiv de mirare că mulţi devotaţi ai părintelui sociologiei radicale nu l-au iertat pe Horowitz, l-au acuzat de apostazie, chiar de „renegare“. La rândul său, acesta a răspuns tranşant: „You do not get good science by being politically correct“.
          A crezut în valorile liberal-burgheze, le-a apărat cu incandescentă pasiune şi impresionantă erudiţie. Cartea sa Behemoth: Main Currents in the History and Theory of Political Sociology (1999) face parte din tezaurul cel mai preţios al gândirii sociale contemporane. O socot must reading pentru cine vrea să înţeleagă tradiţia ştiinţelor umane, oscilaţiile dintre anarhie şi Behemoth (Montesquieu), compromisul liberal cu puterea statală (Tocqueville), utopismul ca sociologie ştiinţifică (Marx), ordinea socială fără putere statală (Durkheim), puterea statală fără ordine socială (Sorel), perspectiva arendtiană asupra doctrinelor totalitare ale „societăţii perfecte“, legitimizarea statului democratic (Weber). Pentru cei interesaţi de teoria critică a Şcolii de la Frankfurt, recomand capitolul „The Unhappy Alliance of Democracy and Dictatorship“, o lucidă, superb informată, deloc apologetică şi tocmai de aceea credibilă explorare a contribuţiilor teoretice ale lui Max Horkheimer, Walter Benjamin şi Franz Neumann.
          A predat de-a lungul anilor la prestigioase universităţi: Washington University din St. Louis, Universitatea din Buenos Aires (a fost coleg şi prieten cu filosoful ştiinţei Mario Bunge), London School of Economics (a fost apropiat de Leonard Schapiro, Ernest Gellner şi Michael Oakeshott), a fost profesor, vreme de trei decenii, la Universitatea Rutgers. Îi datorez enorm. Cărţile sale despre comunismul din Cuba sunt esenţiale pentru cine vrea să înţeleagă totalitarismul castrist. M-a invitat să colaborez la această întreprindere ştiinţifică şi morală, actualizată la fiecare doi sau trei ani. Am scris despre „Castro-guevarism şi ortodoxia marxist-leninistă în America Latină“. A fost neobosit în a protesta împotriva dictaturii din Cuba. A fost primul care a scris despre stalinizarea Revoluţiei Cubaneze. Când alţii cântau osanale comuniştilor de la Havana, Horowitz publica scrierile disidenţilor. A fost prieten cu Carlos Franqui şi cu Carlos Alberto Montaner. Poate că va veni ziua când o stradă din Havana îi va purta numele. Împreună cu Daniel Mahoney, a scris despre Soljeniţîn.
          L-aş compara cu Daniel Bell la nivelul impactului în ştiinţele umane, dar şi asupra discursului public. Nu mai vorbesc despre lucrările sale de epistemologie socială, cartea clasică despre Georges Sorel, amintita biografie critică a lui C. Wright Mills. Ultima sa carte este Hannah Arendt: Radical Conservative (Transaction Publishers, 2012). A avut titlul de Hannah Arendt Distinguished Professor la Rutgers. La editura înfiinţată şi condusă de profesorul Horowitz (Transaction) au fost publicate ori republicate cărţi fundamentale: Jacob L. Talmon, Myth of the Nation: Vision of the Revolution, Raymond Aron, The Opium of the Intellectuals, Carlos Rangel, Third World Ideology, Pieter Viereck, Metapolitics, Robert C. Tucker, Philosophy and Myth în Karl Marx, lucrări de Reinhard Bendix, Leo Löwenthal, Melvin Lasky, Leo Labedz, Robert Conquest, Robert Nisbet, Paul Hollander etc. Acolo a apărut, în 2006, volumul regretatului politolog Michael S. Radu, Dilemmas of Democracy and Dictatorship: Place, Time, and Ideology în Global Perspective, o carte care ar trebui tradusă în româneşte. Puţine lucrări lămuresc la fel de exact ce înseamnă de fapt o dictatură.
          Irving era un munte de energie, un personaj extraordinar de stenic, îndrăgostit de film, de baschet, de literatură, dar mai presus de orice, de adevăr. Sigur, temele de care se ocupa erau mai degrabă generatoare de pesimism. Devenise cu timpul, filosofic vorbind, un moderat conservator. Avea multe puncte comune cu neoconservatorii, era prieten cu mulţi dintre aceştia, dar nu se autodefinea ideologic. Când am scris un articol intitulat „In Praise of Eclecticism“ m-am gândit la el, la Kolakowski, la Daniel Bell, la Moynihan. Ştia că radicalismul conduce la excese, la epurări, la vendete şi la acţiuni nesăbuite. Din opera sa de o bogăţie uluitoare, îmi este în mod deosebit drag volumul Persuasions and Prejudices: An Informal Compendium of Modern Social Science. 1953-1988, apărut la Transaction în 1989. Ultima parte a cărţii se intitulează „The Ethical Foundations of Political Life“. Sunt incluse eseuri de Hannah Arendt, Raymond Aron, Daniel Bell, Bertrand de Jouvenel, Seymour Martin Lipset, Robert Lynd, Georges Sorel, Jacob Talmon (unul dintre gânditorii cei mai admiraţi de Horowitz) şi Aleksandr Soljeniţîn (fragmente din Arhipelagul Gulag). Îţi trebuia curajul intelectual al Irving Louis Horowitz pentru a-l include pe Soljeniţîn într-o asemenea antologie a ştiinţelor sociale moderne.
          Îmi amintesc cu îndurerată emoţie serile petrecute în anii ’80, discuţiile despre C. Wright Mills, Hannah Arendt, Franz Borkenau, Paul Lazarsfeld, Theodor W. Adorno, Herbert Marcuse, Daniel Bell, Harold Lasswell, Alvin W. Gouldner. Nimeni nu cunoştea mai bine istoria sociologiei moderne, de la Durkheim, Pareto, Scheler şi Simmel la Sorokin, Parsons, Mills, Aron şi Merton. Îmi amintesc opiniile sale, întotdeauna limpezi şi dezinhibate. Mi-a publicat eseuri care mergeau adeseori împotriva curentului. Când o influentă revistă a decis să nu publice, din raţiuni ideologice, recenzia mea (iniţial acceptată) la cartea lui Miklós Haraszti, The Velvet Prison, el a publicat-o imediat în Society. Asa era Irving: heterodox, temerar, onest şi imprevizibil. Este ceea ce l-a atras, la începutul anilor ’90, pe studentul Cătălin Avramescu spre opera profesorului de la Rutgers. Public aici, cu permisiunea sa, această mişcătoare mărturisire:

Eu ţin minte cum l-am descoperit, în 1991, am găsit o ediţie din Radicalism and the Revolt against Reason, mi-a orientat decisiv ceea ce era pe atunci „lucrarea de diplomă“. Îmi pare rău să aflu vestea asta. Puţine erau sursele, în acei ani, care ajungeau şi la noi şi ne deschideau puţin ochii spre ce înseamnă istoria adevărată a ideilor. Nu l-am cunoscut, dar îmi imaginez despre el că era un om cu o misiune, Beruf, în sensul lui Weber.

Da, adaug eu, misiunea lui Horowitz era una concepută şi asumată în chip weberian. „Adevărul este lucrul vital“ au fost ultimele cuvinte ale lui Max Weber pe patul de moarte.
          Soţia mea, Mary, şi cu mine i-am trimis lui Mary Curtis, soţia lui Irving, şi cea mai apropiată colaboratoare a sa, o scrisoare de condoleanţe.                                        

 

Vladimir Tismăneanu

In memoriam Irving Louis Horowitz

» anul XXIV, 2013, nr. 1 (272)