O restituire necesară

Iulian Boldea

          Readucerea în memorie a importanţei şi relevanţei ştiinţifice a înaintaşilor este o întreprindere pe cât de necesară, pe atât de „desuetă“ în zilele noastre, când zone mari de umbră acoperă activitatea mai mult decât meritorie a unor cărturari ardeleni de marcă. În acest context, ediţia critică Scrieri de istorie literară, de Petre Grimm, îngrijită şi prefaţată de Liana Muthu, reuşeşte să suplinească un gol documentar şi să readucă în lumină figura şi opera unui dascăl de elevată ţinută al Literelor clujene, profesorul Petre Grimm, cel care a întemeiat, de altfel, la Cluj, studiile de anglistică, traducător eminent şi cercetător avizat al relaţiilor culturale româno-engleze. Petre Grimm şi-a efectuat studiile în oraşul natal, Bucureşti, unde a absolvit universitatea în 1904, specializându-se apoi în germanistică şi anglistică în Marea Britanie, Franţa, Germania şi Austria. Întors în ţară, este profesor la Târgu-Jiu, Turnu-Severin şi Târgovişte, iar apoi detaşat, în 1919, la Universitatea din Cluj, unde conduce Catedra de limba engleză, fiind titularizat profesor în 1925. A tradus din Shakespeare, Oliver Goldsmith, Jonathan Swift, Walter Scott, James Thomson, Elisabeth Barrett-Browning, Thomas Percy, John Milton, William Wordsworth, Samuel Taylor Coleridge, Algernon Charles Swinburne. Din literatura americană a tradus din operele lui Benjamin Franklin şi Henry Longfellow. Volumul Poems (1938), o selecţie din lirica lui Mihai Eminescu, a fost bine receptat în epocă. Exemplare sunt, pentru rolul şi locul lui Petre Grimm în învăţământul românesc, cuvintele lui D. Popovici:

Dacă strălucirea unei cariere didactice este determinată de devotamentul pentru disciplina în care cineva lucrează, şi pentru elevi, Petre Grimm a fost un profesor strălucit. Lecţiile sale, informate şi atractive, erau mărturia unui spirit deopotrivă de curios şi de prudent faţă de noutatea intelectuală. Şi rar a existat un profesor care să urmărească mai de-aproape preocupările  studenţilor săi, de la începători până la cei care se consacrau studiilor de specialitate.

Structura cărţii lui Petre Grimm Scrieri de istorie literară, impecabil articulată, cuprinde o prefaţă lămuritoare şi bine documentată, urmată de secţiunea Despre ştiinţa traducerii, care conţine cele două lucrări fundamentale ale profesorului clujean (Traduceri şi imitaţii româneşti după literatura engleză: Studiu de literatură comparată şi Cele dintâi traduceri englezeşti din literatura românească), de o secţiune (Cadre şi profiluri) în care se regăsesc studii despre Shakespeare, John Keats, Chaucer, Shelley, Byron şi Robert Burns şi de o serie de aprecieri critice (Despre Petre Grimm), semnate de D. Popovici – Petre Grimm (1881-1944) – şi George Hanganu – Petre Grimm – traducător în engleză. Volumul îngrijit de Liana Muthu e întregit de o secţiune cuprinzând traduceri din engleză (Robert Burns) şi din română în engleză (Mihai Eminescu), dar şi de un foarte util indice de nume.
          Îngrijitoarea ediţiei, Liana Muthu, o înzestrată cercetătoare, cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai“, cu preocupări ştiinţifice care circumscriu lingvistica textului, analiza discursului sau teoria şi practica traducerii, precizează, în prefaţa cărţii, intitulată Petre Grimm – profesor şi traductolog, principalele repere biobibliografice ale profesorului clujean, al cărui merit esenţial este acela „de a fi studiat modul în care literatura engleză a devenit cunoscută în România prin intermediul traducerilor, fapt concretizat în teza sa de doctorat“ intitulată Traduceri şi imitaţii româneşti după literatura englez: Studiu de literatură comparată. De fapt, în această teză de doctorat se întâlnesc două domenii distincte, aflate însă în strânsă corespondenţă: literatura comparată şi estetica literară, deoarece profesorul Petre Grimm nu doar efectuează corelaţii şi comparaţii fertile, ci şi fixează profilul traducătorilor, prin observaţii pertinente, care redau valoarea sau, dimpotrivă, lipsa de valoare a traducerilor. Comentarea şi evaluarea calităţii unor traduceri din secolul al XIX-lea şi de la începutul secolului XX ale unor poeţi englezi (Edward Young, Byron, Thomas Moore, John Milton, Shakespeare, Ossian), traduceri efectuate prin intermedierea limbilor franceză sau germană, e una extrem de exigentă, pentru că profesorul clujean urmăreşte cu stricteţe fidelitatea faţă de original, dar şi expresivitatea textului traducerii, de cele mai multe ori relativă, redusă. Existenţa unor astfel de traduceri imprecise sau chiar nereuşite se datorează, în viziunea lui Petre Grimm, diferenţelor notabile de dezvoltare dintre cele două culturi şi literaturi (română şi engleză), dar şi stadiului incipient de expresivitate a limbii poetice româneşti.
          Petre Grimm percepe cu acuitate semnificaţia transferului de informaţii din limba-sursă în limba-ţintă, considerând necesară cunoaşterea în profunzime a limbii şi a culturii din care se efectuează traducerea, dar şi a limbii şi a culturii în care se traduce. În studiul Cele dintâi traduceri englezeşti din literatura românească, profesorul clujean inventariază şi descrie primele texte româneşti traduse în engleză, după anul 1919 (an în care a preluat lectoratul de limba şi literatura engleză de la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Cluj). De altfel, de-a lungul timpului, Petre Grimm s-a impus ca unul dintre cei mai înzestraţi traducători români din literatura engleză, dar şi din limba română în engleză, traducerile sale din opera eminesciană remarcându-se prin rigoare şi expresivitate. Liana Muthu consideră că, deşi „nu a teoretizat ştiinţa traducerii“, Petre Grimm a fost conştient de faptul că

scopul traducerii este acela de a (re)produce un sens [...]. Din punct de vedere semantic, un cuvânt este o unitate lingvistică complexă, formată din mai multe nuanţe de sens. Drept urmare, în procesul traducerii, un text trebuie adaptat nu numai unei limbi ţintă – ţinându-se seama de nivelurile lingvistice (morfologie, sintaxă, lexic) –, ci şi unui alt context cultural, fapt fructificat de Petre Grimm în traducerile sale.

De un real interes sunt aprecierile lui Petre Grimm cu privire la statutul, relevanţa şi importanţa traducerilor:

Traducerile, faţă de literatura din care au fost luate, sunt ca o apă care izvorăşte din pământ proaspătă şi plină de substanţe folositoare sănătăţii, care în curgerea ei îşi pierde în orice caz prospeţimea, însă, dacă a curs pe un teren pe care s-a putut păstra curată, i-au mai rămas cel puţin o parte din substanţele folositoare nealterate, dar de cele mai multe ori ajunge searbădă şi fără folos, ba se încarcă chiar cu alte substanţe străine care-i dau un gust neplăcut. Pentru a o putea avea curată şi bună, trebuie s-o luăm sau de-a dreptul de la izvor, sau în orice caz, nu prea departe de acolo.

„Boem inteligent şi spiritual, îndrăgostit de frumos, de artă, muzică şi literatură, pasionat pentru studiul literaturii franceze, engleze, române“ (George Hanganu), Petre Grimm a fost un profesor de nobilă ţinută didactică, dar şi un traducător cu un simţ al limbii desăvârşit, cu exigenţă şi devoţiune pentru actul transpunerii valorilor literare dintr-o limbă în alta. Din aceste motive, gestul alcătuirii acestei cărţi, care repune, cu competenţă şi tact, în circulaţie numele şi activitatea culturală a lui Petre Grimm este unul pe cât de necesar, pe atât de meritoriu.

 

Iulian Boldea

O restituire necesară (Petre Grimm, Scrieri de istorie literară. Ediţie îngrijită şi prefaţată de Liana Muthu)

» anul XXIII, 2012, nr. 11 (270)