Marc Delouze s-a născut la Paris. Trăieşte între Paris şi Bourgogne. A publicat primul volum în 1971, Amintiri din Casa Cuvintelor. Din anii ’80, refuzând să „facă pe poetul“, se instalează într-o tăcere editorială de douăzeci de ani. În 1982 creează Parvisurile Poetice. Este cofondator şi consilier literar al festivalului Vocile Mediteranei (Lodève). Este creatorul Festivalului Permanent al Poeziilor în arondismentul XVIII, din 1990. Publicaţii recente: Yeou, Pieton al pământurilor, poem (La passe du vent), Lumea vorbeşte, roman (Verdier), 14975 de zile între, Poezii în fază terminală şi Amintiri din Casa Cuvintelor (La passe du vent).

Un om a murit aseară
 
un om a murit aseară el retrăieşte
astăzi în capul
unui copil care-şi măsoară umbra
şi nu înţelege cifra care locuieşte
în ochiul adulţilor cu calcule nesigure

el
este
alb
ca şi liniştea întinsă la uscat pe o câmpie

un om
a murit aseară el retrăieşte
astăzi în sărbătoarea
din jurul unei fântâni pe care lumea o invadează
şi în vacarmul uimitor al supravieţuirii sale
el fuge
picioarele sale
sunt cântecul
nopţii
ascunse


Nu poezia nu

nu nu poezia nu nu nu este
această incidenţă tristă a soarelui
pe pământul ucis

nu este
acest joc de la sfârşitul după-amiezelor când nu ştim
dacă ploaia ne va permite să bem în picioare
sau să ne rugăm
în genunchi ca pe vremea
bibliilor nescrise

nu nu nu sunt
nişte cuvinte pe care le plantăm în linie dreaptă
şi în foarte lungi şiruri
ca să reîmpădurim pământuri abrutizate
ale unor păduri incendiate

nu nu poezia nu nu este
această obscenă căldură calificată drept omenească
(care nu este decât imaginea-grimasă
a unui dejun de întâi ianuarie)

nu nu poeţii nu se oferă
drept flori la sărbătoarea tuturor sfinţilor
şi cununile lor sunt împletite
pentru o sărbătoare pe care nu o vor cunoaşte


Atunci când poeţii

Poeţii în livrea
au mândria, ţinuta nobilă
a majordomilor
Fac serviciu de cuvinte şampanizate
pentru apetituri dezamăgite

Tăcerea lor însăşi este un semn
de rezervă
nu întru totul decepţionată

(Poate la urma urmei nu sunt
decât nişte copii mici deghizaţi)


Ruşine în răspăr

În miez de noapte
noapte neagră
umbrele fără consistenţă
lumina nu mai e
decât un cuvânt care moare
pe buzele muribundului
visat

Nu mai e nimic de aşteptat
de la dimineaţă
Ziua nu mai are viitor
Proiectele se evaporă
ca răsuflarea rece care urcă
din adâncurile unei fântâni părăsite

îşi aminteşte
(va fi amintirea sa din urmă:
o amintire
fără viitor)
că a iubit viaţa
aşa cum bei
fără să-ţi fie sete

Şi deodată
înţelege
(vede
ştie
simte)
că nu a făcut până atunci decât să vrea
să iubească
viaţa

dorinţă pioasă
dorinţă moartă
dorinţă pe care nici măcar nu mai îndrăzneşte
să o pronunţe
şi aceasta va fi răsuflarea sa din urmă
gândul său din urmă


În româneşte de LETIŢIA ILEA

 

Marc Delouze

Un om a murit aseară

» anul XXIII, 2012, nr. 11 (270)