Sărbătorirea Irinei Petraş prin lansări de carte
la Filiala Cluj a USR

          Marţi, 27 noiembrie, ora 12, Irina Petraş lansează, la sediul Filialei Cluj a USR, cele mai noi cărţi ale sale: Divagări (in)utile. Viaţa şi literatura (Editura Eikon) şi Moartea la purtător. Stări şi cuvinte (Editura ASE Bucuresti, Colecţia Migrene).
          În aceeaşi zi, autoarea împlineşte 65 de ani.

Autoarea despre cărţile sale:

          Divagările din acest volum au fost, la vremea lor, răspunsuri la anchete şi chestionare, interviuri, eseuri independente. Cu accent pe perioada postdecembristă, ele vorbesc despre literatură şi viaţa printre cărţi, patriotism, corectitudine politică, nevoia de urme, reviste literare, puterile şi slăbiciunile cititorului, literatura cibernetică, premii literare, întâmpinarea criticii, meştereli, păduri şi cioturi, lectura confidenţială, teme şi modele, matematică, istorie şi ficţiune, ochiul leneş al scriitorului, forme „ceptive” ale prozei, moarte, noapte, pietre şi alte ape curgătoare, condiţia feminină, mica tiranie cotidiană, traducere, « neşansa de a scrie în limba română », faptă şi răsplată, goana zilei, critica tânără, vârste, oglinzi, locuri şi străini, farmecul etimologiilor… Titlul trimite la Divagările utile ale lui George Bacovia adăugându le o incertitudine în plus, căci nu speră să schimbe lumea. Chiar dacă sună uneori apodictic, s au ivit din bogata nesiguranţă a trecerii prin lume, din efortul anume al unei situări marginale de unde lucrurile se văd, adesea, mai bine, fără inflamări şi entuziasme vane.

Moartea la purtător vrea, din nou, să fie cartea despre moarte. Se numeşte astfel fiindcă acest titlu acoperă foarte bine „pariul” meu pe muritudine. Titlul vechilor mele cărţi despre moarte prelua o sintagmă din laboratorul eminescian. „Geniul morţii” fusese precedat de „ştiinţa morţii”. „Ştiinţa” înseamnă deopotrivă a şti, a fi în cunoştinţă de cauză, şi a şti să faci ceva, a stăpâni o artă. E dublul sens al morţii care poate fi învăţată. Am subintitulat cartea de acum Stări şi cuvinte, căci moartea, deşi însoţitoare intravitală, poate fi descrisă doar prin aproximări pornind de la experienţele la mâna doua din realitate şi din ficţiune. Când descrierea ar putea fi acurată, în prelungul ceas al morţii proprii, tu nu mai eşti acolo să depui mărturie.