Salonul cărţii de la Paris, martie 2013


Ştim că, în luna martie 2013, România este ţara invitată la Salonul Cărţii de la Paris.
Mai ştim, vag, că, atunci cînd are loc un eveniment cultural în care este implicată România,
există un grup de specialişti/cunoscători ai culturii româneşti şi de traducători,
oameni care sînt consultaţi de oficialităţile franceze în vederea pregătirii evenimentului.
Aţi putea să ne spuneţi cîte ceva despre pregătirile care se fac acum la Paris?
Care sînt proiectele pe care le aveţi în vedere pentru acest eveniment?
                                                                          Apostrof

LINDA MARIA BAROS
scriitoare şi traducătoare

          Participarea României în calitate de ţară invitată de onoare la Salonul Cărţii de la Paris din martie 2013 trebuie să fie concepută, cred, în termeni de marketing, ca o gherilă literară! O gherilă literară bazată pe talent, entuziasm şi forţă, pe tehnici energice şi lucide de promovare – care să ţină cont de orizontul de aşteptare al publicului francez – şi pe strategii de finanţare şi de difuzare bine conturate. Este fără îndoială nevoie de o acţiune concertată, dinamică şi de anvergură, capabilă să conducă la schimbarea modului de percepere a literaturii noastre şi, astfel, la racordarea ei cu adevărat la piaţa de carte internaţională.
          Odată spuse, toate acestea par nişte locuri comune, le cunoaşte, în fond, oricine… Doar punerea lor în practică s-ar putea să fie ceva mai dificilă...  
          La Paris, pregătirile în vederea organizării acestui eveniment au debutat la începutul verii cu un apel pentru promovarea literaturii noastre, apel lansat de sindicatul editorilor francezi. Acele edituri care au publicat sau intenţionează să publice volume româneşti au fost rugate să comunice toate titlurile reţinute, până pe data de 15 iunie 2012. Sindicatul, la rândul său, le-a transmis Centrului Naţional al Cărţii din Paris şi Institutului Francez, în vederea întocmirii listei autorilor care ar putea să fie invitaţi la această manifestare de renume. Apelul subliniază totodată faptul că volumele care urmează să apară pot să beneficieze de un ajutor financiar fie din partea Institutului Cultural Român din Bucureşti, fie din partea Centrului Naţional al Cărţii din Paris. Mai multe detalii privind apelul sunt disponibile la adresa: http://www.salondulivreparis.com/?/dNode=3913.
          Aceste aspecte au, în mod evident, un profil organizatoric. Şi cum nu sunt implicată în activităţile de organizare, nu voi insista asupra lor. Singurele evenimente de a căror gestiune sunt responsabilă – alături de o serie de editori francezi sau francofoni – sunt lansările antologiilor şi dosarelor pe care le-am realizat.
          Spuneam mai sus că este nevoie de o gherilă literară… În această optică, am iniţiat, atât în calitate de agent literar, cât şi de traducătoare, nouă proiecte editoriale pentru Salonul Cărţii de la Paris.
          Mai întâi, trebuie să precizez însă că traduc poezie de mulţi ani, aşa încât am publicat deja în limba franceză 13 volume, cărora li s-au adaugat câteva dosare şi grupaje de versuri apărute în paginile unor reviste din diferite ţări; în total, aş putea să spun, dacă tot am ajuns la cifre, că am tradus şi publicat peste 70 de poeţi români. Mă aştept, aşadar, să fie prezente la Salon, de exemplu, Necuvintele şi alte poeme de Nichita Stănescu (traducere realizată în colaborare, Éditions Textuel, 2005), Antologia poeziei române contemporane (20 de autori, Confluences poétiques, 2008) sau alte antologii poetice, printre care ediţiile bilingve Fără ieşire de Ioan Es. Pop şi Îmi mănânc versurile de Angela Marinescu (apărute în 2010 şi, respectiv, 2011).
          Dar să revenim la proiectele editoriale, la traducerile pentru Salonul Cărţii de la Paris din 2013.
          Voi începe cu o amplă Antologie de poezie română contemporană (1960-2000), care reuneşte 27 de autori confirmaţi din generaţiile ’60, ’70, ’80 şi ’90. Printre ei, Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Ana Blandiana... Cum în ultimii 45 de ani, ca să dau un reper temporal, nu a fost publicat în Franţa niciun volum atât de cuprinzător – antologia pe care am tradus-o în 2008 conţine mai puţine nume şi mai puţine poezii –, o astfel de apariţie mi se pare pur şi simplu indispensabilă.
          Vin apoi cinci antologii care prezintă, fiecare în parte, versuri selectate din operele complete ale unui autor român contemporan marcant. Este vorba despre cinci autori pe care am mai avut ocazia să-i traduc sau să-i invit la lecturi şi festivaluri din Franţa sau din lumea francofonă. Şi, cum aminteam anterior importanţa fundamentală a orizontului de aşteptare, aş adăuga faptul că este vorba totodată despre nişte autori ale căror versuri au fost primite cu mult entuziasm de publicul francez, atunci când au apărut în antologii, dosare, reviste sau atunci când au fost citite în cadrul unor lecturi de poezie.
          Dat fiind locul privilegiat pe care revistele literare îl ocupă pe scena culturală – în Franţa există în jur de 500 de reviste –, am pregătit de asemenea două dosare de poezie. Primul dosar, care va fi publicat de cunoscuta revistă pariziană La Traductière, este consacrat unor autori inconturnabili din secolele XX şi XXI. Cel de-al doilea regrupează versuri scrise de opt autori contemporani în jurul unei teme („mâna“); acest Dosar de poezie română de astăzi apare în luna noiembrie în prestigioasa revistă franceză Bacchanales. Şi tot în noiembrie urmează să fie publicată, pentru prima dată în Maroc, o Antologie a poeziei române contemporane (14 autori), care va fi prezentă, ţinând cont de dimensiunea sa francofonă, la Salon.
          Prin urmare, sunt două proiecte duse la bun sfârşit (BT-ul a fost deja dat!) şi şapte, în plină desfăşurare. Şi când spun în plină desfăşurare, nu înseamnă că anumite detalii editoriale privind aceste publicaţii sunt încă neclare şi că ar trebui, prin urmare, să fie puse la punct. Nu, nici pe departe.
          Poeziile au fost selecţionate, drepturile de autor obţinute şi – aspect primordial – contractele semnate. De asemenea, a fost redactat un plan de distribuţie şi o strategie de promovare pentru fiecare carte şi pentru fiecare dosar în parte. Chiar şi lansările cărţilor sau ale dosarelor au fost programate – a fost stabilită o dată şi a fost rezervată o librărie, o sală sau un spaţiu prevăzut pentru astfel de evenimente în cadrul Salonului. Am programat de asemenea, tot în detaliu, alte lecturi sau şedinţe de acordare a autografelor, care vor contribui, la rândul lor, la promovarea poeziei române.
          Trebuie, de altfel, menţionat faptul că unul dintre proiecte a fost deja acceptat de Institutul Cultural Român din Bucureşti în cursul anului trecut şi că alte două proiecte au fost depuse pentru a intra în atenţia comisiei de evaluare a acestei instituţii. În fapt, editorii aşteaptă doar o confirmare şi, respectiv, un accept, din partea comisiei, pentru ca toate cele trei cărţi să ajungă la tipar cât mai repede.
          În vederea finalizării ultimelor patru proiecte a fost întocmit câte un dosar amplu pentru fiecare în parte, în care sunt incluse textele selecţionate, atestaţiile de cedare a drepturilor, contractele, planurile de difuzare şi strategiile de promovare enumerate anterior. Cele patru dosare – care prezintă, prin urmare, amănunţit liniile de forţă ale proiectelor editoriale – urmează să fie şi ele trimise Institutului Cultural Român din Bucureşti, în speranţa că vor beneficia de atenţia şi de sprijinul acestuia pentru ca proiectele să fie, în curând, duse la bun sfârşit! (Toate proiectele pot fi vizualizate la adresa: http://www.lindamariabaros.fr/Linda_Maria_Baros_Salonul_de_carte _Paris_2013.html.)
          Aşadar, nouă propuneri, nouă proiecte editoriale care participă din plin la gherila literară pe care trebuie să o reprezinte participarea noastră la Salonul Cărţii de la Paris!
          Însă – dacă Ministerul Culturii, celelalte instituţii şi organisme culturale de la noi doresc cu adevărat să promoveze imaginea României în străinătate – aş lansa o propunere, mult mai ambiţioasă şi cu bătaie lungă, care ar putea să se concretizeze într-o iniţiativă franco-română pentru încurajarea traducerilor din literatura noastră: 1000 de titluri pentru Franţa!

 

FANNY CHARTRES
traducătoare

          Printre cărţile aşteptate la Salonul Cărţii de la Paris 2013, va fi romanul pe care acum termin să-l traduc, anume Deadline de Adina Rosetti (publicat în România la Editura Curtea Veche), care va apărea în Franţa la Editura Mercure de France. Un roman foarte bun şi foarte viu, în care cititorii francezi vor descoperi o altă Românie, originală şi puternică, mulţumită panei minunate a Adinei Rosetti. Dacă tot mă gândesc la propriile mele traduceri recente, vor fi de asemenea prezente la salonul parizian volumele Nouvelles de Roumanie la Editura Atelier du Gué – zece nuvele semnate de autori ca Mircea Nedelciu, Gabriela Adameşteanu, Lucian Dan Teodorovici, Ana Maria Sandu şi T. O. Bobe –, Blues pentru cai verzi, splendidul volum de poezie de Letiţia Ilea, la Editura Le corridor bleu, şi Din amintirea unui Chelbasan, romanul de debut al Anei Maria Sandu, apărut la Editura Chemin de fer.
          Putem spera că salonul va fi şi ocazia să vedem „pe viu“ scriitorii aceştia care au o actualitate editorială în Franţa, mă gândesc la autorii pe care i-am numit mai sus, dar şi la alţii – traduşi de către colegii mei –, cum ar fi Lucian Dan Teodorovici, Răzvan Rădulescu, Marta Petreu, ca să numesc doar câţiva dintre ei.
          Anul 2013 este deci unul bogat pentru România, chiar dacă situaţia tensionată pe care o cunoaşte în momentul de faţă ICR-ul tulbură puţin pregătirile pentru eveniment. Regret enorm tot ce se întâmplă acum. Directorul ICR Paris, Katia Dănilă, şi directorul adjunct, Simona Rădulescu, şi, bineînţeles, Horia-Roman Patapievici de la ICR Bucureşti ar trebui să fie acum cu noi, avem nevoie de acest gen de oameni, cultivaţi şi pasionaţi, care pun deoparte politicul şi interesele personale pentru a servi cultura română. În consecinţă, va trebui să facem serioase eforturi şi după Salonul Cărţii 2013, pentru ca tot ceea ce iniţiem acum să continue şi să reuşim să impunem nişte autori la editurile din Franţa. Am fost ajutaţi de ICR, iar acum, fără acest ajutor, suntem mai fragili.

 

FLORICA CIODARU-COURRIOL
profesoară la Universitatea din Lyon
şi traducătoare

          Dacă un eveniment literar stârneşte atenţia oricărui om de cultură, un traducător literar va fi la rândul său cu atât mai mult interesat cu cât se simte dublu implicat: mai întâi pentru autorul tradus, apoi pentru propria sa traducere. Aşadar, le Salon du Livre de Paris, ediţia 2013, manifestare europeană care, de 20 ani, nu mai găzduise în aceste proporţii literatura venind din România, ne-a reţinut atenţia în mod special. Din fericire, traducătorul pasionat lucrează, precum un scriitor, în mod continuu, nu doar la cerere sau pentru o ocazie sau alta, fie ea şi oficială. Aşa se face că în sertarele/ordinatoarele noastre existau mai multe traduceri terminate, altele începute şi trimise deja la editori francofoni.
          Salonul a activat nu atât pe traducătorii adevăraţi, cât pe editorii francezi. Care sunt – teoretic – mai receptivi, în perspectiva Salonului, la potenţialii cumpărători şi la participarea masivă a mass-mediei.
          Activitatea traductivă – o muncă de furnică  în Absolut, dacă ne gândim la tot ce se petrece înainte de traducere. În primul rând, este dorinţa şi voinţa de a fi la curent cu ce se scrie în România; revistele de specialitate, internetul, prietenii, apropiaţii sunt punţi de legătură continuă. Personal, am şi plăcutul privilegiu de a conduce, de trei ani, un cerc de lectură în limba română la Lyon, pentru Festival du Premier roman de Chambéry, ce are vocaţia de a desemna un laureat ales dintre debutanţii în roman ai anului, în cadrul unor festivităţi desfăşurate pe parcursul a trei zile, cu participarea mai multor ţări, Franţa, Spania, Germania, Italia, Portugalia, Marea Britanie şi, de trei ani, România. Aici au fost semnalaţi Amélie Nothomb şi Houellebecq, de exemplu, la apariţia primului lor roman; tot aici au fost relevate până acum două scriitoare românce aflate la debut în roman: Corina Sabău, cu Blocul 29, apartamentul 1, şi Marta Petreu, cu Acasă, pe Câmpia Armaghedonului. Pe lângă ele, am citit desigur alţi zeci de debutanţi în roman. Uneori alegerea este grea, cum s-a întâmplat şi anul acesta, când imediat după Marta Petreu s-a situat, doar la un punct, un alt bun roman: Aproape a şaptea parte din lume, scris de Cătălin Pavel, o revelaţie a literelor româneşti. După modelul grupului nostru, au mai apărut unul la Paris şi altul în Chambéry, aşa încât desemnarea laureatului a câştigat în obiectivitate. Că preferinţa noastră a fost întemeiată ne-a dovedit-o faptul că traducerea romanului Martei Petreu în franceză a fost reţinută de prestigioasa editură L’Âge d’Homme, care i-a publicat pe Mateiu Caragiale, pe Blaga, printre alţii.
          Trebuie menţionat faptul că rar se întâmplă ca editorii fancezi să propună o traducere din română. În majoritatea cazurilor, traducătorul este cel care selectează, după criterii proprii, o operă, un text pe care încearcă apoi să-l... plaseze. Ca traducător, trebuie să cunoşti şi linia editorială franceză, aşa încât textul pe care-l propui să corespundă exact criteriilor urmărite de editorul căruia te-ai adresat, relative la formă, precum şi la conţinut. O editură ca POL, care-l publică pe D. Ţepeneag, nu va publica un clasic! Jacqueline Chambon a publicat la editura ce-i poartă numele şi scriitori români de factură clasică, precum Rebreanu, şi scriitori de factură modernă, precum Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Sorescu. Şi mai apoi contemporani de ultimă oră (Dan Lungu).
           Traducătorul pasionat face muncă de benevolat, în cele mai multe cazuri: la timpul pe care-l necesită citirea unei cărţi trebuie adăugat cel destinat prezentării, cât mai atrăgătoare, a cărţii şi acela pentru traducerea unui eşantion. Urmează găsirea unui editor – lucrul cel mai dificil, aşa cum îl mărturisesc toţi traducătorii. Mai puţin pentru cei din engleză sau pentru traducătorii care oficiază pe lângă unii mari editori. Dar nici ei nu sunt „ascultaţi“ întotdeauna. Fiindcă şi în domeniul editării intervine, hélas şi vai!, legea pieţei. Şi a... modelor!
          Putem spune că literatura română oferă o gamă largă (dacă rămânem în sfera mercantilă!) de creaţie, că toate formele sunt reprezentate, de la cele realiste la cele onirice, trecând prin narativ, istoric, poetic, autobiografic, tragic, umoristic... poliţist! dacă trebuie să o luăm după criterii simple de clasificare a romanului; ca să nu mai vorbim despre teatru sau poezie. Aşadar, este loc pentru toată lumea şi pentru toţi traducătorii de literatură română!
          Rezumând, problemele majore ale traducerii sunt două: actul traductiv în sine şi publicarea. Prima este migala anonimului în faţa ordinatorului, lupta cu sintaxa românească, de cele mai multe ori întortocheată, alegerea unei conotaţii din multitudinea pe care o oferă un cuvânt polisemantic, clarificarea unei formulări aparent obscure sau păstrarea obscurităţii dacă este voită, adaptarea unei situaţii, căutarea înfrigurată în dicţionare – unilingve, bilingve, istorice, unele pe suport de hârtie, altele online – a unor termeni specifici sau a unor regionalisme. În plus, după ce ţi-ai însuşit întregul text, te-ai îmbibat cu el, trebuie prins ritmul scrierii originale, care trebuie redat (ca să folosim un termen proscris de profesorii de română!), reconstituit. Nu ai voie, ca traducător, nici să scrii un text mai frumos (mai bun) decât era în original, nici să-l faci mai slab, mai neplăcut. Pare fraza Martei Petreu (ca să dăm un exemplu) bolovănoasă precum pământul ce cade peste sicriul mamei cu a cărei înmormântare se deschide naraţiunea, pare ea mângâietoare şi plină de poezie atunci când descrie câmpia transilvană sau creionează peisajele şi scenele copilăriei, este o povestire când veselă, când (în cea mai mare parte) tristă, apăsătoare (vezi aparenta lungime a ceremonialului de înmormântare în legea iehovistă), la fel va (ar) trebui să sune şi în limba franceză. O limbă clasică, în fond, smălţuită cu termeni şi expresii dialectale într-o aritmetică strictă. Pentru subsemnata, problema regionalismelor este una dintre cele mai spinoase! Cum să traduc ardelenismele Martei Petreu dintr-un sat în care oamenii participă (chiar) la deformarea unor regionalisme prin pronunţia specifică! Cum să identifici din primul foc derivatul saftiu din „saschiu“ cu varianta „zaschiu“, cum să traduci „roit“ şi alte „cipci“ când vocabularul regional pe care l-am înregistrat cu toţii într-un colţ de ţară în copilăria nostră este cu totul altul (în cazul meu, oltenesc)? Un lingvist ar fi tentat să vorbească aici de disglosie, din cauza coexistenţei unui grai specific în concurenţă cu limba literară, fenomen de care însăşi naratoarea cărţii Acasă, pe Câmpia Armaghedonului este conştientă (când începe să fie corectată de învăţătoarea ei). După ce mi-am clarificat termenul, apare o altă problemă, de natură stilistică acum: în ce stil, în care grai/dialect vor vorbi ardelenii Martei Petreu în versiunea franceză? Opţiunea mea a fost occitana. Cu speranţa că cititorul francez mediu va ghici sensul sau va şti unde să caute un termen sau altul... Exemplele sunt numeroase, dar nu vrem să facem un curs de traductologie, ci să răspundem întrebării pe care revista dv. ne-a adresat-o.
          Da, în cazuri excepţionale, precum cel fericit din martie 2013, Franţa se implică, prin Centre National du Livre (CNL pentru iniţiaţi), care este în contact cu ICR Paris, cu asociaţia de traducători de literatură română, mai puţin direct cu traducătorii independenţi. Desigur, analizele şi judecata de valoare a interlocutorilor cu care CNL-ul conlucrează sunt luate în consideraţie în organizarea evenimentului în totalitatea sa, în acordarea de subvenţii pentru publicare şi traducere. Dar şi dosarele depuse de către editorii fancezi au importanţa lor. În cele din urmă, din punctul de vedere al traducătorului, cred că cel mai important este să găseşti şi să convingi un editor că autorul pe care-l traduci şi îl propui merită să fie cunoscut în spaţiul francofon. Şi sunt atât de mulţi scriitori români încă necunoscuţi sau prea puţin „exploataţi“... Pentru ei merită să ne dăm şi timpul, şi energia noastră – de simpli traducători!

 

JEAN-LOUIS COURRIOL
prof. univ. dr. de stat de limba şi literatura română şi traducere la universităţile din Lyon şi Piteşti, traducător 

          Viitorul Salon du Livre din Paris 2013 este, într-adevăr, un eveniment care nu trebuie pierdut. Un prilej de a face – în sfârşit, aş zice – cunoscute valorile autentice ale culturii româneşti în lume. Vreau să spun mai întâi că fericita schimbare a direcţiei Institutului Cultural Român de la Bucureşti, numirea profesorului Andrei Marga în fruntea acestei instituţii, împreună cu persoane de calitate cum ar fi domnul Vladimir Simon, de exemplu, este de foarte bun augur pentru a aborda acest for de mare importanţă la Paris peste câteva luni.
          Contrar unor zvonuri politic orientate de foştii ocupanţi ai locului, declaraţiile domnului Marga sunt elocvente şi nu lasă niciun dubiu în privinţa orientării hotărât obiective şi strict culturale a instituţiei respective. Era şi timpul. S-a pierdut mult în încercări zadarnice de a impune, în spirit de „gaşcă“, unele texte de foarte joasă valenţă literară, când, în mod evident, justificarea unui Institut Cultural Român nu poate fi decât să promoveze rădăcinile autentice ale literaturii române, în interesul tuturor scriitorilor români din trecut, din prezent şi viitor.
          Vă rog să-mi permiteţi aici să mă refer la propria mea experienţă de profesor de limba, literatura română şi traducere la universităţile din Lyon şi Piteşti. De mai mulţi ani m-am hotărât să traduc şi să public din operele mari ale literaturii române: Eminescu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Lucian Blaga, Marin Preda, Marin Sorescu, Augustin Buzura, Ion Băieşu sunt printre cei pe care i-am tradus şi publicat în Franţa. Romancierul francez Marcel Aymé a fost tradus în româneşte la Editura Minerva ca rezultat al muncii de cercetare conduse de noi în cadrul Institutului „Liviu Rebreanu“ de Traducere Literară şi Simultană, creat acum 11 ani la Universitatea din Piteşti.
          Modul de a lucra, pentru mine, este simplu: traduc ceea ce mi se pare că merită să fie cunoscut în Franţa. După aceea propun aceste traduceri unor editori, cu speranţa că vor fi îndeajuns de deştepţi ca să înţeleagă valoarea lor.
          E clar că perspectiva Salonului de la Paris îi va stimula pe editorii francezi să se intereseze de literatura română, dacă n-ar fi în joc decât speranţa unor subvenţii necesare. Am obţinut unele contracte pentru traduceri deja făcute din Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Bogdan Teodorescu – un tânăr şi foarte talentat scriitor de romane de politic-fiction şi poliţiste. De asemenea, pentru romanul Martei Petreu, premiat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry 2012. Sperăm să putem publica şi traduceri deja făcute din poeziile lui Lucian Blga, Delirul lui Marin Preda şi aşa mai departe.
          Credem, de asemenea, că, sub direcţia unui intelectual recunoscut ca domnul Andrei Marga, Institutul Cultural Român ar trebui să creeze o şcoală internaţională de traducători români şi străini, în stare să-i formeze pe viitorii traducători din română, în loc să lase să se instaleze situaţia de amatorism care domneşte actualmente şi care dăunează grav receptării literaturii române autentice în lume. Suntem dispuşi să extindem activitatea începută la Universitatea din Piteşti în slujba acestui scop şi să ne oferim competenţele Institutului Cultural Român în această direcţie esenţială.
          Sper că am putut răspunde întrebărilor dvs. pentru frumoasa revistă Apostrof.

 

LAURE HINCKEL
traducătoare

          Îmi face mare plăcere să răspund acestei anchete şi să povestesc despre pregătirile pe care le fac pentru Salonul Cărţii de la Paris. Orice traducător francez se bucură când literatura ţării din care urmăreşte orice tresărire este adusă în prim-plan. Precum se ştie, Salonul Cărţii este primul salon francez ca amploare şi ca expunere mediatică. Or, chit că nu suntem noi decât în plan secund, în spatele scriitorilor, noi, traducătorii, ne bucurăm pentru că o astfel de manifestare aduce meseriei noastre un plus de recunoştinţă.
          Aşadar, ce pregătesc? Am terminat în cursul anului romanul lui Eugen Barbu, Groapa, care apare la Denoël în noiembrie 2012. Lucrez la Matei Brunul, romanul lui Lucian Dan Teodorovici. Va fi publicat de Editura Gaia, o editură excelentă, care îl editează şi pe ultracelebrul Jorn Riel, ca să nu dau decât un exemplu. Pregătesc, de asemenea, romanul lui Varujan Vosganian. Lucrez împreună cu Marily Le Nir. Amândouă avem de-a face cu un volum enorm de lucru şi a trebuit să ne împărţim această carte – celălalt motiv era că amândouă am avut un coup de foudre pentru Cartea şoaptelor şi niciuna nu a putut renunţa.... Cartea apare la Edition des Syrtes, o casă de editură de înalt nivel, care, anul acesta, publică trei autori români (Dinu Pillat, tradus de Marily Le Nir, Vosganian, de care am pomenit, şi Radu Aldulescu, în traducerea lui Dominique Ilea). În sfârşit, lucrez la eseul lui Lucian Boia despre elitele româneşti între anii 1930 şi 1950.
          Aş vrea să spun cititorilor revistei Apostrof că Salonul Cărţii este numai începutul unei recunoaşteri, că interesul pentru literatura română va fi de atunci încolo şi mai mare, dar, mai ales, va fi mai diversificat. Suntem acum pe pragul de a atinge „masa critică“. Nu explic, cititorii Apostrofului ştiu foarte bine ce înseamnă. Pentru prima dată avem pe piaţa franceză un număr mare de traduceri din mai toate genurile de literatură: aproape suficient pentru ca publicul să îşi facă o idee despre temele, genurile, stilurile scriitorilor români. Mai este mult de descoperit, desigur.
          Ce trebuie amintit, de asemenea, este munca susţinută de Association des Traducteurs de littérature roumaine, al cărei secretar sunt de câţiva ani (Dumitru Ţepeneag este preşedinte şi Mirella Patureau – trezorier). La fel cum traducătorii de japoneză au pornit în anii ’70 de la aproape zero, şi noi tragem de câţiva ani, cu chiu cu vai, şi încercăm să ne promovăm literatura: au fost întâlnirile traducătorilor din Europa care au avut loc la Paris, la ICR şi cu o mare susţinere a institutului; a fost crearea revistei on-line Seine&Danube; este încercarea de a ne promova unii pe alţii în loc să ne tragem ţepe pe la spate; anul acesta, am iniţiat o „scoatere la iveală“ a tuturor traducerilor terminate sau aproape. Am constatat cu toţii cât de rău este când profesionişti ca noi lucrează atât de izolat: mai mulţi colegi lucrau la aceeaşi carte fără să fi ştiut unii de alţii. De ce am amintit de colegii japonezi? Pentru că au trecut şi ei prin acest purgatoriu...

 

MARILY LE NIR
traducătoare

          Vestea neaşteptată şi surprinzătoare că România va fi ţara invitată la Salon du Livre 2013 ne-a venit chiar în cursul Salonului 2012. ICR Paris a reacţionat instantaneu, iar Simona Rădulescu a făcut o muncă extraordinară de prospectare a editurilor, în cursul Salonului şi imediat după, împreună cu Laure Hinckel. Aceasta a făcut o listă de cărţi traduse şi de cărţi în curs de traducere, cred că dânsa v-ar putea-o comunica pentru Apostrof. Cu ocazia aceasta s-a adeverit că mai mulţi traducători, neavând relaţii unii cu alţii, lucrau la aceeaşi carte!!! Existau şi cărţi deja traduse, care nu aşteptau decât posibilitatea de a fi publicate. Este şi cazul meu, pentru O istorie a românilor, publicată în 1998 la Fundaţia Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane din Cluj. Eu tradusesem cartea după manuscris (adăugând şi o activitate „critică“, de observaţii critice, în schimburi repetate de idei cu Z. Ornea şi cu Dinu C. Giurescu), însă cartea nu a găsit editor în Franţa.
          Faptul că România este invitată la Salonul 2013 a trezit interesul editurilor, printre care şi al unei edituri pentru cartea menţionată. Rămâne de văzut cum se vor distribui subvenţiile...
          Problema schimbării de direcţie la ICR Bucureşti (şi nu numai) ne-a cam „traumatizat“. Toţi traducătorii au reacţionat rapid: ne temem ca echipa veche, la curent cu toate pregătirile, să nu fi fost înlocuită cu „o echipă de schimb“ mai puţin „pusă în temă“. Andrei Marga, pentru care am o deosebită stimă, poate fi un preşedinte excelent, însă cum se va descurca noua echipă cu toate lucrările în curs? Cum stăm cu subvenţiile în perioadă de restricţii bugetare? Am aflat că cererile de subvenţie făcute înainte de luna iunie 2012 vor fi primite. Pe urmă??? 
          Prezenţa României la Salon a stârnit un val de cereri de traducere. Toţi traducătorii au fost chemaţi să facă un efort. În ceea ce mă priveşte, voi avea de prezentat o carte la Noir sur Blanc, deja tradusă, dar cu apariţia la începutul lui 2013 (Supunerea lui Eugen Uricaru). Am tradus Aşteptând ceasul de apoi a lui Dinu Pillat, pentru Editura Syrtes; împreună cu Laure Hinckel traducem Cartea şoaptelor a lui Vosganian, iar împreună cu Odile Serre, o culegere de eseuri a lui Norman Manea, la Le Seuil. Am avut şi alte propuneri, printre care la Mercure de France, dar am fost nevoită să refuz, din cauza lipsei de timp!, şi am transmis „comanda“ unei tinere colege.
          Deci, activitatea de traducere este intensă în câmpul traducătorilor de literatură română. Sperăm că acest val de interes pentru literatura română nu va dispărea odată cu închiderea Salonului! Dimpotrivă, sperăm că această curiozitate pentru literatura unei ţări pînă acum prea „dispreţuite“ în mediile franceze, din cauze bine cunoscute, să continue şi să aducă cititorului francez imaginea unei ţări cu o cultură bogată şi diversă, demnă de interes multilateral!

 

MONICA SALVAN
traducătoare

          Îmi este greu să scriu despre un domeniu în care am dus puţine lucruri până la capăt, adică până la publicare. Sigur, am tradus articole din română în franceză pentru reviste universitare. Am fost acceptată în Asociaţia Traducătorilor de Limbă Română din Franţa şi am publicat pe site-ul lor o parte din Poemele de trecere ale Doinei Ioanid. Dar multe dintre intervenţiile mele s-au petrecut oarecum în culise…
          Am devenit profesoară de limba franceză în învăţământul secundar din Franţa în anul 2001, în urma unui concurs naţional numit CAPES. Prima mea experienţă notabilă de traducere e legată de festivalul Printemps balkanique din Normandia, în 2008. Propusesem trei autori pentru antologia pe care urma s-o publice o editură pariziană, l’Inventaire. Erau extrase din proza Ruxandrei Cesereanu şi poeme de Doina Ioanid şi Augustin Ioan. Proiectul avansase destul de bine, contractele traducătorilor şi ale autorilor au fost întocmite şi chiar semnate. Au intervenit apoi nişte întârzieri din partea editurii, iar festivalul normand consacrat României a trecut fără ca antologia să apară. Oportunitatea lansării cărţii după acest eveniment a fost pusă sub semnul întrebării, iar editoarea a sfârşit prin a renunţa.
          Anul acesta, ocaziile de a vorbi despre literatura română au fost numeroase în Franţa. Traducătoarele confirmate, foarte solicitate, au transmis (şi) numele meu unor edituri. Am redactat fişe de lectură la solicitarea acestora din urmă, interesate să publice în special prozatori. Reacţiile au fost variate: romanul este prea lung sau, dimpotrivă, prea scurt, povestea este prea românească… Am primit inclusiv un răspuns ezitant: vom vedea după Târgul de la Frankfurt, în funcţie de tendinţele de acolo.
          Sunt în aşteptarea unui răspuns după o prezentare recentă a romanului Noapte bună, copii! al lui Radu Pavel Gheo, pe care l-am citit la sugestia prietenei mele Mihaela Ursa. Foarte probabil e cam târziu pentru Salonul Cărţii de la Paris din 2013. De data aceasta am contactat-o eu pe directoarea editurii, cu recomandare din partea unui coleg profesor şi traducător din limba islandeză; traducerile lui nu sunt confidenţiale, cum s-ar putea crede: autorii pe care îi transpune în limba franceză se vând în zeci de mii de exemplare. Şi nu e vorba doar de autorii de romane poliţiste. O dovadă că literatura ţărilor „mici“ are şansele şi căile ei.


Anchetă realizată de
MARTA PETREU

 

Anchetă realizată de Marta Petreu

Salonul cărţii de la Paris, martie 2013. Răspunsuri pentru Apostrof de la: LINDA MARIA BAROS, FANNY CHARTRES, FLORICA CIODARU-COURRIOL, JEAN-LOUIS COURRIOL, LAURE HINCKEL, MARILY LE NIR, MONICA SALVAN

» anul XXIII, 2012, nr. 11 (270)