Evoluţia pe repede înainte

Mirel Anghel

          Oamenii au încercat mereu să afle rostul lor trecător în nesfârşitul univers şi pe mica planetă pe care există şi să îşi explice ceea ce li se întâmplă făcând adesea apel la mitologie, religie şi superstiţie. Astfel, noi ne-am gândi, probabil, la Adam şi Eva dacă am fi întrebaţi cu privire la originea noastră îndepărtată. Sumerienii s-ar gândi la Marduk şi Ghilgameş, pe greci i-ar purta gândul spre Zeus şi olimpieni, iar pe nordici – spre Walhalla. Totuşi, pentru a căpăta o explicaţie raţională a prezentului şi a evoluţiei noastre, trebuie să mergem spre „fundaţia“ genetică a lumii vii, căci ea este cea care ne diferenţiază de celelalte fiinţe şi dă caracterul distinctiv al omului.
          Metafora unui râu care compune ADN-ul a tot ce mişcă pe Pământ străbate aproape întreaga carte. În acest râu uriaş, care curge spre nesfârşit şi se divide continuu, sunt aproximativ 30 de milioane de „fire“ de apă corespunzând ADN-ului tuturor speciilor. Fiind doar 1% din vieţuitoarele care au trăit vreodată pe planeta noastră, ele sunt sortite dispariţiei şi se adaptează uimitor mediului in care trăiesc, fiind angrenate într-o adevărată cursă a evoluţiei. Acest râu de ADN curge prin timp, nu prin spaţiu, în viziunea lui Richard Dawkins, detaliat în cartea Un râu pornit din Eden: Codul genetic, calculatorul şi evoluţia speciilor, Bucureşti: Humanitas, 2007.
          Genele care ne dau trăsăturile specifice nu sunt influenţate de corpurile pe care le „croiesc“, ci trec prin ele şi îşi continuă drumul prin timp, neclintite în misiunea lor asemenea unui curent puternic al apelor care poartă unele vase spre destinaţie, dar le răstoarnă pe cele care nu pot face faţă forţei lui. Natura este guvernată de legi care nu ţin neapărat seama de moralitate. Ea doar există şi, printr-un cod imuabil înscris în datele ei, ştie cumva că trebuie să meargă mai departe, chiar şi dacă mâine am asista la extincţia civilizaţiei inteligente care populează Terra. Într-o etapă a evoluţiei lor, în trecut, toate formele de viaţă ar fi fost mult mai aproape una de alta. Acest „râu“ este unul al informaţiei genetice ce trece de la o generaţie la alta şi îşi croieşte drumul pe căi neîncercate, abătându-se de la fluxul principal. În acest adevărat ocean de informaţie genetică nu supravieţuiesc toate genele, cele reuşite având cele mai mari şanse de a trece la generaţia următoare, care acţionează ca un „filtru“ pentru următoarele. Astfel, tot ce este nesănătos este înlăturat de-a lungul a mii de generaţii succesive, cele mai bune gene asigurându-şi continuitatea.
          Speciile au fost despărţite de numeroşi factori, printre care se găseşte şi cel geografic. Din acest „râu“ primordial s-ar fi ramificat ulterior milioane de alte „râuri“, fiecare cu trăsăturile lui particulare, dar putând fi identificate într-un trunchi comun îndepărtat. Richard Dawkins merge pe ipoteza descendenţei tuturor oamenilor de pe tărâmul african, dar, foarte interesant, dintr-o mamă comună tuturor, o „Eva africană“ (sau „mitocondrială“), şi nu una biblică, aşa cum am fi tentaţi să credem. Spre deosebire de ADN-ul nostru obişnuit, cel mitocondrial provine doar de la mamă şi rămâne neschimbat, „filiaţia“ putând fi urmărită clar. Astfel, în anii 1980, mai mulţi specialişti din Berkeley, California, au pus la cale un studiu al ADN-ului mitocondrial provenind de la 135 de femei în viaţă, provenind din toată lumea. Mergând pe urma acestei informaţii genetice materne neinfluenţate de-a lungul timpului, specialiştii au ajuns la concluzia că toţi suntem fiii şi fiicele acestei „mame“ negroide de acum aproximativ 200.000 de ani. O altă informaţie interesantă oferită de astfel de studii este aceea că ne înrudim unul cu celălalt mai mult decât am putea să ne imaginăm vreodată. Atunci când cineva spune că este descendent al unei familii regale, acea persoană nu este departe de adevăr, oricât de mare i-ar fi orgoliul rangului nobiliar. De fapt, toţi oamenii pot spune că se înrudesc cu o regină, căci toţi au pornit din acelaşi „râu primordial“ de ADN din care s-au despărţit alte milioane de ADN-uri. Două persoane care călătoresc dimineaţa în autobuz şi stau pe scaune alăturate nu se cunosc şi nici nu bănuiesc probabilitatea de a se înrudi. Mergând pe acelaşi raţionament, este tot atât de posibil ca eu să fiu văr cu soţia mea şi că nu trebuie să merg prea departe în ascendenţa mea până voi întâlni o joncţiune cu spiţa ei, ne asigură autorul.
          Cartea naşte întrebări, dar risipeşte şi mistere. Richard Dawkins, unul dintre biologii contemporani de frunte, provoacă cititorul prin abordarea unor teme comune de reflecţie privitoare la lume şi trăsăturile ei pe care tindem să le trecem cu vederea, dar care ascund mecanisme sofisticate de evoluţie. Un râu pornit din Eden poate fi privită şi ca o variantă mai accesibilă a unei cărţi mai vechi a lui Dawkins, The Selfish Gene [Gena egoistă], în care autorul pune în centrul evoluţiei vieţii ADN-ul.
          Biologul britanic, un om de ştiinţă cu o viziune ateistă asupra lumii, nu crede într-un Creator care ar fi dăruit brusc fiecărei specii calităţile necesare supravieţuirii într-un anumit mediu. El refuză lumii minunea de a fi fost creată şi încearcă să explice evoluţia ADN-ului în termeni laici. Aşa cum crede că nu Dumnezeu stă neapărat în spatele tragediilor inexplicabile la care este supusă omenirea. Toate arată că trăim într-un univers al forţelor fizice oarbe, că natura nu ţine cont de reguli şi de moralitate, ci doar de perpetuarea genetică şi de perfecţionarea în vederea adaptării şi supravieţuirii. Cu alte cuvinte, suntem în mijlocul unui univers al indiferenţei, fără a şti cu certitudine nimic în legătură cu viitorul. Putem doar analiza ceea ce ne oferă natura şi de a ne dezvolta mecanismele necesare de apărare. ADN-ului nu îi pasă de nimic, el doar există, iar noi „dansăm“ după muzica lui.
          Toate luptele date de organisme, conştient sau nu, au menirea de a conserva cât mai bine informaţia genetică şi a asigura supravieţuirea speciei lor. Un bun exemplu este dezvoltarea ochiului, pentru a cărui evoluţie a fost nevoie de mai puţin de jumătate de milion de ani până la dobândirea acuităţii de percepţie actuale, el dezvoltându-se din regiuni fotosensibile ale pielii. Omul este asemenea unui program informatic programat încă de la început să moară şi să se perpetueze. În codul programului pe care îl încorporăm nu intervine un „Programator“, acest „software“ uman având darul de a se autoregla, dar şi de a supravieţui unor „viruşi“ care încearcă să îi afecteze funcţionarea.
          Dincolo de ceea ce s-a întâmplat pe Pământ, viaţa în alte galaxii este puţin probabilă, dar oamenii trimit mesaje spre nicăieri, reprezentări iconice pe care o altă civilizaţie să le poată descifra. Aceasta este ideea centrală a capitolului Bomba replicaţiei. După cum arată autorul, ipoteticele forme de viaţă din univers nu ar fi putut depăşi anumite „praguri“ ale evoluţiei. Dacă o altă civilizaţie ar descoperi vreodată plăcuţa pe care noi am trimis-o în spaţiu la bordul misiunii Voyager, în 1977, aceasta descriind geneza planetei noastre într-un limbaj universal inteligibil care îi aparţine astronomului american Carl Sagan, ei ne vor considera mai evoluaţi decât o civilizaţie primitivă, având, probabil, aceeaşi atitudine pe care o avem noi astăzi faţă de minunile Antichităţii. Raportându-ne la o civilizaţie extraterestră, rezultatul evoluţiei umane nu ar mai părea atât de spectaculos. Este puţin probabil ca o plăcuţă cu două personaje goale, dar cu mâinile ridicate în semn de pace, trimisă de noi în cosmos, să poată fi vreodată primită şi citită de o altă formă de viaţă de la care, în ciuda evoluţiei noastre tehnologice, nu am primit nici cel mai mic indiciu.
          Richard Dawkins, un om de ştiinţă care nu are revelaţia credinţei privind minunea unei flori şi nici nu o pierde, asemenea lui Darwin, contemplând o viespe, derulează întreaga evoluţie şi selecţie a organismelor folosind o terminologie accesibilă oricărui tip de cititor care vrea să lumineze uriaşa taină a existenţei noastre aici.

 

Mirel Anghel

Evoluţia pe repede înainte (Richard Dawkins, Un râu pornit din Eden: Codul genetic, calculatorul şi evoluţia speciilor. Bucureşti: Humanitas, 2007)

» anul XXIII, 2012, nr. 10 (269)