Poeme de Alexandru Petria

rugăciunea bunului terorist

oare chiar ştii
ce e dragostea ori sunt palavre ca tratamentul placebo,
ajută dacă crezi, de aia-ţi zic că eşti bun,
nu-ţi vine să-ţi dai
palme, capuri în zid în orice secundă,
tipule, şefule?
mai că-mi stă pe limbă să-ţi arunc
că eşti un terorist tembel
ce-şi urmează planul cu sânge rece.
sângele copilului împuşcat
se scurge în rigolă,
feţiţa mâncată de foame o să fie mâncată şi de muşte,
iar la nasul tău se ajunge cu principii-lumânări aprinse,
scuteşte-mă,
aş vrea ca mâine să uităm,
să renaşti măcar într-o minciună frumoasă,
oare rugăciunile te pot schimba
dumnezeule,
hai încearcă?!


rugăciunea cheiţei

de ce mă arunci să mă
perpelesc până unde speranţa filează ca un bec,
bătrâne?
mărturisesc şi public că m-ai ajutat,
aşa am simţit adesea, nădăjduiesc că nu o să mă abandonezi.
sunt recunoscător, foarte,
nu te înţeleg însă, scuze, şi abţinerea mi-e străină –
de ce sprijinul seamănă cu
invitaţia cuiva de a-i mânca bucatele „fiindcă oricum se strică“,
chiar te bucură să ne întorci umilinţa precum o cheiţă în spate?
mulţumesc, oricum.
vorbim şi mâine în rugi despletite,
doamne, amin.


rugăciunea grătarului

am coborât din pod grătarul, îl curăţ
cu un şmirghel de rugină, ung
barele cu o bucată de slănină, carnea de
porc e alături,
cu mujdeiul de usturoi,
cu tacâmurile,
cu sarea şi piperul,
hai bătrâne cu un
braţ de lemne şi un chibrit,
ziar pentru foc am, unde s-a pomenit
ziarist fără ziare?,
relax şi priveşte dacă nu vrei să îmbuci din friptură, îţi pun la pachet – zău, nu ţi-e foame?,
n-o să cer nimic azi, îţi ofer, te-ai lehămisit de doleanţe?, nu?,
şezi,
doamne, jarul e potrivit, nu cred că rezişti la miros, mănâncă,
nici isus n-a fost,
să nu-mi spui că eşti vegetarian


rugăciunea neruşinată

o să mă cataloghezi de neruşinat, şefu’, dă
un bip să-ţi povestesc pe larg ce şi cum,
da, sunt,
dar îţi mulţumesc că m-ai schimbat, doamne,
ce am câştigat, timid fiind, când escrocii mi se hlizeau în faţă,
şi parcă tot eu mă simţeam vinovat că am scris
despre potlogăriile lor,
că eram modest, nu mimam modestia,
când încălzeam fetele cu vorbe şi alţii
le futeau rodate?
mersi pentru minte,
ai lucrat la fix, şefu’, la mare artă, lasă duma despre cuviinţă,
atenţie că te judeci pe tine


rugăciune cu deschidere la facebook

genuflexiuni,
nu mi-a scris, am verificat mailurile,
ştii la cine mă refer, prietene,
nu te superi că ţi-am zis astfel?,
dragostea începe să mă doară
ca buzele când cânţi la trompetă după ani de pauză,
ce aschimodie de comparaţie şi-a deschis glasul... zâmbesc,
aş fuma,
transpiraţia e o centură de siguranţă,
120, de ajuns, îmi tremură genunchii,
sunt conştient că-s penibil şi care-i treaba?,
gata o sticlă cu apă,
foc la ţigară,
doamne, scoate patetismul din mine,
alt bou la altă poartă nouă cu deschidere la facebook


cât m-am săturat

capsează,
respiră şi fugi,
eroii oficiali dospesc de e-uri!
viaţa e un cur cât o zi de post,
aştept să se spulbere odată
şandramaua,
să întreprindă ceva unul tăcut prea de demult,
precum doctorul care i-a extras din ochi
unui indian un vierme de 13 cm,
cât m-am săturat să aştept
fără îndoială şi milă


ceasul

a fost pe tăcute,
s-a întins pe spate, capacul, şi gata,
l-au afundat, popa avea de mers la pescuit,
a ţinut-o ca la desenele animate, repede pe foarte repede.
cumva a reapărut lada goală,
s-a întins altul, mitică tebecistul,
şi blonda de la operă,
popa era nervos,
şi iar pe altul au pus acelaşi capac,
„lasă că peştimea poate să aştepte, padre,
o sloboade ăla de infiletează şuruburile,
dacă i-a apucat pe toţi,
cum trage la peşti, trage şi la murit“
au refolosit sicriul până au obosit şi au scris
„inventar“ pe gard,
şi s-au cinstit cu o pălincă,
şi parcă mi-a trecut febra când a sunat ceasul

 

Alexandru Petria

Poeme

» anul XXIII, 2012, nr. 10 (269)