Revista Revistelor

          Frumos interviul acordat de Ana Blandiana lui Iulian Boldea (în România literară, numărul 34), în care marea scriitoare, povestindu-şi întîmplările vieţii, se dezvăluie şi dezvăluie epoca. „Tata a fost arestat pentru port ilegal de armă, iar eu am retrăit în coşmare repetate ani de zile această scenă, ca şi cum faptul că printre jucăriile mele fusese aşezat corpul delict, fără ca eu să fi fost destul de atentă ca să-l împiedic mi-ar fi atribuit o formă de culpabilitate.“ Frumoase mărturiile despre importanţa scrisului, despre literatura română ca parte a literaturii lumii, despre instrumentele prin care o ţară îşi creează imaginea „afară“. Trebuie, spune Ana Blandiana, „să construim respectul de noi înşine, în afară şi înlăuntrul nostru. În ultimul timp am avut sentimentul că am reintrat în rîndul lumii, iar contribuţia Institutului Cultural Român în acest sens a fost decisivă. În această primăvară, la Tîrgul de Carte de la Torino, unde România a fost invitat de onoare, au fost 30 de cărţi româneşti traduse în italiană într-un an, iar succesul repurtat a fost ieşit din comun. În ţară abia dacă s-a aflat“. Afirmaţia ei ne aduce aminte că Institutul Cultural Român este în reorganizare şi că toate proiectele sînt, sperăm că numai pe moment, suspendate. Ne întrebăm ce se va alege de proiectele din Suedia, despre care vorbeşte Dan Shafran în Observatorul cultural; ne întrebăm ce se va alege din participarea României la Tîrgul de Carte de la Paris, unde este invitata de onoare a anului 2013. Şi ce se va alege din alte proiecte, bune, care au început deja să dea roade şi să facă din România o ţară prezentă în cultura lumii. Pentru că, vorba Anei Blandiana, „important nu e să fii în centrul lumii, ci în rîndul lumii“.

          Am mai citit cu plăcere, tot în România literară, nr. 34, cronica foarte exactă şi deşteaptă a lui Alex Goldiş la memoriile lui Ion Ianoşi; apoi, o cronică scrisă de C. Rogozanu, în Suplimentul de cultură (nr. 364, 2012), tot despre volumul monumental Internaţionala mea: Istoria unei vieţi, recent apărut la Polirom, al profesorului Ion Ianoşi. Am citit şi ce răspunde, tăios, Alina Mungiu, intervievată de George Onofrei în Suplimentul... ieşean, cu ocazia apariţiei volumului ei De ce românii nu iau premiul Nobel (Polirom, Colecţia „Ego. Publicistică“); jumătate dintre declaraţii m-au convins, jumătate m-au mirat. Într-adevăr, solidaritatea în jurul unor cauze lipseşte la noi, inclusiv în mediile culturale şi intelectuale. În ce priveşte publicaţiile ISI, pe care le elogiază autoarea, cred că relevanţa lor, reală pentru ştiinţele exacte, pentru domeniile umaniste este nulă, cum nulă este şi pentru creaţia strict artistică. Iar Nobelul, dacă o să vină cîndva şi pentru România, e de aşteptat să vină pentru literatură, care nu are de-a face nimic cu punctajele ISI şi CNCSIS. Interviul doamnei Alina Mungiu mi s-a părut incitant şi exact mai ales pentru descrierea universului universitar.

Numărul pe august, 200, al Convorbirilor literare marchează cifra rotundă printr-un grupaj sărbătoresc de elogioase „saluturi“ şi prin transcrierea sumarelor publicaţiei începînd cu anul 2004, instrument filologic prelucrat apoi într-un indice de nume. Cronici, eseuri, poeme, proză, toate de bună calitate, cum se şi cuvine la o casă aşa de mare, ce merită urările noastre: să ne vedem şi să ne citim la 400!

În Cultura, nr. 33, un studiu/eseu al Ştefaniei Mincu despre poezia lui Nicolae Coande. Poetul craiovean, prezent în ultimii ani cu mai multe volume foarte bune, vine tare din urmă.
n