Poeme de Alexandru Ovidiu Vintilă

Un spaţiu intermediar

şi toată noaptea
cu singurătatea aceasta

costumaţi şi
machiaţi

cufundaţi într-o
îngrozitoare tăcere

aici şi altundeva
aidoma unor statui

în văzul lumii umbrele
piatra
o veritabilă
piatră

morţii au fost lăsaţi să-şi
îngroape morţii

alături apele repezi ale
râului Rin dealurile pe unde
a băut bere cândva sfântul Dada

în munţii făgăraş încă se lupta împotriva
comunismului pe clădirile vechi
pete de mucegai ca nişte obiecte diforme
pluteau precum calul generalului
iacob zadik la 6 noiembrie

în cabaretul voltaire
descifram ecouri îndepărtate
acolo am stat la o masă prelungă
îmbrăcaţi în hainele cenuşii ale
lui hegel


mâinile ei albe

mâinile ei albe
mi-am spus:
ce mâini albe!
şi paltonaşul
închis la toţi nasturii
zâmbetul bun

ea plângea moartea aceasta
şi câte vor mai urma

ceilalţi ochi ai mei
o priveau

pentru că toţi aveau câte ceva
să-i spună

era o stare de confort general
ne molipseam unul de la celălalt
era singura lucidă dintre toţi

ne făcea semne
începuse să ningă
ningea cu fulgi deşi

era o vreme impresionantă

acum privesc mâinile ei albe
ca zăpada de albe
şi lupii lihniţi urlă
ca să completeze
acest peisaj de iarnă
siberiană

noi ne prefăceam în fel şi chip
ea ne vorbea despre acel
aprilie orb încet în încăpere
se instaura o altă atmosferă


Trabzon

La Trabzon sau Trebizonda
câmpiile par nesfârşite în camera goală
aştept să treacă timpul

noaptea venea dinspre mare
valurile fremătau ca o bucată de cârpă
în vânt

ceaţa se ridica de pe pietre

în oraşul acesta pisicile sunt peste tot

aerul muced sărat

în ape roiuri de peşti mici
umbra unor aripi

păsări
de o frumuseţe ireală

lumea laolaltă cu lumea

mănânc scrumbie afumată
beau o cafea
într-un târziu
vine şi ploaia

la Trabzon sau Trebizonda
printre arcane şi bolţi
cactuşi îndărătul unor ziduri înalte
scaunul de lemn al lui Andrea Santoro
preotul ucis în biserica sa din oraş

 

Alexandru Ovidiu Vintilă

Poeme de Alexandru Ovidiu Vintilă

» anul XXIII, 2012, nr. 9 (268)