Răfuieli cu vecinii.

Cum îşi apărau interesele clujenii în secolele trecute

Lukács József

          În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, creşterea numărului de oameni care s-au stabilit în şi în jurul Clujului a făcut să fie necesare tot mai multe teritorii, astfel că atât indivizii, cât şi comunitatea cetăţenilor continuau să achiziţioneze proprietăţi funciare. Desele referiri la litigii de hotar cu proprietarii moşiilor vecine, revizuirile repetate de hotar, eforturile făcute de liderii comunităţii pentru obţinerea, prin donaţii regale, voievodale şi mai târziu princiare, a unor privilegii şi proprietăţi şi pentru cumpărarea şi zălogirea unor noi terenuri arată preocuparea continuă a oraşului faţă de lărgirea posesiunilor comune, în folosul populaţiei urbei.
          Nu era de ajuns obţinerea privilegiilor şi a posesiunilor, aceste drepturi trebuiau apărate. Există relatări despre folosirea de către clujeni a violenţei pentru a răzbuna anumite abuzuri suferite, pentru a-şi apăra proprietăţile sau pentru a acapara unele teritorii râvnite.1 Aceste întâmplări nuanţează imaginea de burghezi meseriaşi docili, victime ale unor nobili cu comportament abuziv, sugerate deseori de textele istorice sau literare. Se poate aminti, de exemplu, incidentul violent petrecut la sfârşitul anului 1366, când „oaspeţi“ din Cluj şi din Floreşti, echipaţi „asemenea soldaţilor lui Pilat“, cu platoşe, căşti de fier, săbii, suliţe şi scuturi, urmărindu-l pe nobilul Paul, fiul lui Chuey din Suceagu, au atacat mănăstirea de la Cluj-Mănăştur, unde urmăritul se refugiase, l-au scos din biserica mănăstirii şi i-au tăiat gâtul.2 Nu este cunoscut ce a provocat duşmănia dintre nobilul din Suceagu şi comunitatea „oaspeţilor“ din Cluj şi Floreşti, nici urmările asasinării nobilului. Este interesant de observat atitudinea belicoasă a cetăţenilor oraşului Cluj, care în relatarea de epocă apar mai degrabă ca nişte persoane pregătite de luptă decât meşteşugari civili dintr-un oraş medieval.
          Un alt litigiu degenerat în violenţă apare după un secol, în cadrul rivalităţii dintre Cluj şi abaţia de la Cluj-Mănăştur, obiectul disputei fiind porţiunea de hotar dintre Cluj şi Chinteni, pe care clujenii au ocupat-o. În 1463, guvernatorul abaţiei, verişorul regelui Matia, Ladislau Pongrácz, a atacat cu forţă armată Clujul. În luptă, guvernatorul şi oamenii lui au fost omorâţi de clujeni.3 După doi ani, abaţia a încercat o mişcare de forţă împotriva clujenilor, împiedicându-şi iobagii să se mute în oraş, iar în 1465, pentru propria siguranţă şi pentru intimidarea clujenilor, a construit o fortăreaţă de piatră în jurul abaţiei.4 Ambele fapte au atras mânia regelui Matia: acesta, în 1466, a ordonat demolarea fortăreţei, iar în anul 1474 a judecat litigiul dintre Cluj şi abaţie în problema Chinteniului.5
          Clujenii nu s-au războit doar cu abaţia, ci şi cu nobilii de pe moşia vecină, Someşeni. Primul semn al conflictului, relatat în izvoarele istorice, este din 1476. Atunci regele Matia adresa nobililor din Someşeni, lui Ştefan Erdélyi şi Ştefan Gyerőffy, avertizarea că nu va tolera violenţa cu care aceştia i-au înjurat, jefuit şi bătut, chiar pe pământurile lor, pe cetăţenii clujeni „pacienţi şi taciturni“ (ipsorum pacientia et taciturnitas).6 Se pare că situaţia s-a agravat în deceniul următor, până când „docilii orăşeni“ au ajuns la capătul răbdării. În luna mai 1488, vicevoievodul Transilvaniei, Ştefan Telegdi, a primit vestea din partea familiilor nobile din Someşeni, Mikola şi Gyerőffy, că, în data de 1 mai 1488, diacul Ambrozie, Antonie Szabó, judele oraşului Cluj, precum şi Knifelbarth, Michael Porkolab, Laurentius Lysperth, Michael Han şi alţi cetăţeni, precum şi întreaga comunitate a oraşului Cluj, peste 2000 de oameni înarmaţi, au efectuat un atac dinainte plănuit asupra curiilor nobililor de pe moşia Someşeni, din comitatul Cluj. Atacatorii, căutând bani, obiecte de valoare şi documente, au spart casele, lăzile şi dulapurile. Documentele au fost rupte în bucăţi şi aruncate în Someş. Curiile nobililor Francisc Mikola şi Paul Gyerøffy au fost distruse în totalitate. Nobilii – se arată în relatare –, dacă nu s-ar fi putut refugia cu nevestele şi fiii lor în biserică, ar fi fost omorâţi; doi nobili, care s-au ascuns în cimitir, au fost prinşi, bătuţi şi duşi în prizonierat în oraşul Cluj. A doua zi, în 2 mai, clujenii, organizaţi de luptă, au atacat din nou curiile din Someşeni. Au spart butoaiele din pivniţele cu vin şi au continuat distrugerea caselor şi grajdurilor, luând multe dintre animale. Au stricat şi moara cu trei roţi a lui Francisc Mikola, construită pe Someş, pe teritoriul moşiei Someşeni, au spart pietrele de moară şi le-au aruncat în râu. Au distrus, de asemenea, şi heleşteiele lui Francisc Mikola şi Blasius Gyerőffy, pricinuind o pagubă de zece mii de florini-aur.7
          Riposta nobililor din Someşeni a fost pe măsura pierderilor suferite. Despre răzbunarea lor aflăm dintr-un document al regelui Matia, datat în 2 noiembrie 1489, adică la aproximativ un an şi jumătate după evenimentele relatate mai sus. Regele a ordonat anchetarea cazului bisericii parohiale Sfântul Mihail din Cluj, care – conform sursei citate – a ars într-un mod mizerabil. Rezultatul anchetei, efectuată de vicevoievodul Transilvaniei şi de comitele domeniilor regale de la Baia Mare, sugerează că vinovat de incendiere a fost nobilul Francisc Mikola din Someşeni.8
          După moartea regelui Matia, în contextul anarhiei ce a cuprins regatul, au sporit abuzurile nobililor faţă de cetăţenii Clujului. În 1503 clujenii s-au plâns că nobilii porniţi împotriva lor îi molestează şi îi ameninţă necontenit, astfel că nu mai îndrăznesc să iasă din oraş.9 Regele Vladislav al II-lea, printre măsurile luate, menite să-i apere pe clujeni, a stabilit ca amenda pentru uciderea unui locuitor al urbei, indiferent că locuia în oraşul dinlăuntrul zidurilor sau în suburbii, să fie egală cu cea de la Buda, şi anume 200 de florini.10

1. Samuel Goldenberg. Clujul în sec. XVI, Bucureşti: Editura Academiei, 1958, p. 344.
2. Makkai László, Kiadatlan oklevelek Kolozsvár középkori történetéhez [Documente inedite referitoare la istoria medievală a Clujului], Kolozsvár: Minerva, 1947, doc. 3 şi 4, p. 6-8.
3. Jakab Elek, Oklevéltár Kolozsvár Története első kötetéhez [Colecţie de documente pentru Istoria Clujului], vol. I, Buda: Magyar Királyi Egyetemi Nyomda, 1870, doc. CXXVI, p. 209-210; Jakó Zsigmond, A kolozsmonostori konvent jegyzøkönyvei (1289–1556) [Procesele-verbale ale conventului de la Cluj-Mănăştur], vol. I-II, Budapest: Akadémiai kiadó, 1990, vol. I, p. 60.
4. Jakó, I, p. 61.
5. Jakab, I, doc. CXXVII, p. 211; doc. CXXVIII. p. 211-212; doc. CXXXII, p. 216.
6. Ibidem, doc. CLVI, p. 253-254.
7. Magyar Országos Levéltár (MOL), Collectio Diplomatica Hungarica (Diplomatikai Levéltár) DL 27027. Baza de date a izvoarelor arhivistice ale Ungariei medievale. Ediţie digitalizată (DL-DF 5.1), 2009; Entz Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár: EME, 1996, p. 446.
8. Jakab, I, doc. CLXXIX, p. 289-290.
9. Goldenberg, p. 33.
10. Jakab, I, doc. CXCI, p. 309-311; doc. CCII, p. 325-327; Goldenberg, p. 33.

 

Lukács József

Răfuieli cu vecinii. Cum îşi apărau interesele clujenii în secolele trecute

» anul XXIII, 2012, nr. 9 (268)