George Vulturescu


Felia de pâine din mâna mamei

                                                          Poetei Marta Petreu

Acum am puterea s-o spun:
„Roza perfectă e casa copilăriei“

(Sunt pe treptele ei sau la intrarea în
atelierul lui Paracelsus care-şi visează discipolul?)

Acum, departe în timp, când
numai verbul poemului îmi reface pereţii
ei, ferestrele, prispa şi ungherele camerelor
unde aud vocea mamei:

„Pentru că te-ai întors, meriţi darul“,
îmi zice şi ridică roza
din scrisul meu
cum altădată smulgea neghina dintre
straturile cu flori

Vrei s-o strigi pe nume: „Mamă Irina,
dacă-mi întinzi roza îmi întinzi şi cenuşa rozei
în scrisul despre casa copilăriei este
şi cenuşa casei copilăriei...“

Nu ştiu dacă poemul despre casa copilăriei
are trepte pe care să te-ntâmpine bunii tăi,
nu ştiu dacă sunt la uşa ei
sau la intrarea în atelierul lui Paracelsus
care visează un discipol

dar între mine şi cartea lui Borges
se află câinele meu Ursu
care se uită la mâna mea exact cum
se uita pe prispa casei din Tireac
când aveam o felie de pâine în mână

Paracelsus râde din atelierul lui:
„Cine vrea mai mult de la o roză?
Cine vrea mai mult de la casa copilăriei
decât momentul când mama îţi întinde o felie
de pâine şi un pahar de lapte aburind?

Chiar îngerii sunt gata să-ţi smulgă felia
din mână dacă îngerii ar vrea mai mult
decât să rămână doar îngeri...“

Când scriu e ca şi cum aş mai ţine în mână
felia aceea de pâine...

 

 

George Vulturescu

Felia de pâine din mâna mamei

» anul XXIII, 2012, nr. 9 (268)