Cantemiriada

Alexandra Columban

          Fantezii orientale, plăsmuiri mitice, intrigi şi creaturi imaginare populează alegoria politică a lui Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, primul roman al limbii române. „Jigănii“ şi „pasiri“ de toate felurile – lupi, vulpi, inorogi, camiloparzi, hameleoni, corbi, struţocămile etc. – sunt personajele prin intermediul cărora umanistul moldovean realizează o satiră la adresa coruptei societăţi feudale din Moldova şi Ţara Românească la începutul veacului al XVIII-lea. Cantemir introduce animale existente pentru trăsăturilor care le-au fost atribuite în cultura tradiţională (avariţie, viclenie etc.), iar atunci când ideea sau conceptul nu îşi găseşte corespondent în fauna reală, autorul fie apelează la creaturi mitologice (cum este Inorogul), fie imaginează hibrizi monstruoşi şi groteşti, care frizează comicul (precum Struţocămila). Universul Istoriei ieroglifice este, aşadar, pe de o parte ancorat în realitatea contemporaneităţii lui Cantemir, iar pe de alta, oferă deschideri universale: scriitorul creează un cronotop mitic şi arhetipuri umane (sub chip animalier) care transcend limitările temporale, apropiind, astfel, textul cantemirian de cititorul modern. În Hieroglife şi animale: Descifrări cantemiriene, carte apărută la Editura Grinta în luna iunie a anului curent, rolul de cititor avizat a fost adoptat de studenţii programului masteral al Catedrei de literatură comparată din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, sub coordonarea scriitorului şi istoricului Ovidiu Pecican. Aceştia au fost protagoniştii unui exerciţiu hermeneutic care s-a concretizat în 24 de studii despre romanul baroc al umanistului moldovean. Provocarea principală a autorilor acestor studii critice nu a fost atât caracterul echivoc al Istoriei ieroglifice, generat de încifrările simbolico-alegorice, cât mai ales stilul lui Cantemir, cu frază (prea) amplă, cu topică latină şi invenţii lingvistice, dificultate care a dus la crearea unei ultime secţiuni a cărţii, intitulată Atelier, care oferă o variantă de traducere a unui fragment din roman în limba franceză, dar şi în româna contemporană.
          Hieroglife şi animale: Descifrări cantemiriene este structurată în patru părţi, în funcţie de tematica articolelor. Prima parte, Porţi şi ferestre în „Istoria ieroglifică“, reuneşte studii despre teme şi procedee specifice în romanul-pamflet. Această parte se deschide cu un studiu lui Alexandru Ciorogar care jonglează abil cu noţiuni de istorie şi istoriografie, văzute atât din perspectiva lui Cantemir, cât şi din cea a unui lector postmodern. Consemnării istorice a faptelor în roman i se adaugă componenta retorică, demonstrând intenţia lui Cantemir de a ficţionaliza şi coda aproape palimpsestic o lume reală, prelungind şi îmbogăţind, astfel, istoria. Adrian Gabor se concentrează asupra funcţiilor şi specificului poveştii în romanul cantemirian: această formă narativă constituie varianta optimă pentru realizarea unei satire politice ca alegorie. Istoria ieroglifică e analizat, de asemenea, ca manual de filozofie, logică şi morală (Nicoleta Popa), care îşi exprimă didactic pildele, în tradiţia fabulelor lui Esop. Un alt studiu, cel al Nicoletei Poenar, se concentrează asupra operei cantemiriene ca rezultat al unor mari sinteze culturale: Orientul, Occidentul, tradiţia greco-romană, Evul Mediu şi Iluminismul se întâlnesc cu viziunile umaniste şi renascentiste ale scriitorului, într-o operă eclectică şi barocă, scrisă în momentul unei răspântii istorice şi culturale. Istoria ieroglifică este, mai apoi, abordată de Niculae Gheran ca manifest politic şi critică a statului despotic: prin îndepărtarea romanului de precizia istorică şi apropierea lui de ficţiune, Cantemir oferă lecţii de morală şi politică, strecurând principii revoluţionare pentru timpul său, idei care susţin democraţia şi condamnă asuprirea celor slabi. Andreea Sînziana Pop e autoarea unui alt studiu interesant ce operează o analiză comparativă între romanul cantemirian şi Urzeala tronurilor de George R. R. Martin, contrastând viziunea scriitorului român asupra unui Ev Mediu perceput ca decăzut şi corupt şi cea postmodernă, mitizantă, asupra epocii medievale, populată retrospectiv de eroi şi întâmplări fabuloase, aşa cum apare aceasta la autorul american de medieval fantasy. Această primă parte mai cuprinde studii despre asemănările formale dintre romanul cantemirian şi Cântarea cântărilor (Ana Ionesei), despre reprezentările răului (Călina Bora), dar şi despre spectacolul măştilor la Cantemir, creatoare ale unui carnaval grotesc (Elisabeta Barbur).
         Cea de a doua parte, Animale hieroglifice, se ocupă de creaturile reale şi imaginare care populează romanul: Maria Cristian, Rebeca Toană şi alţii ne introduc în lumea fascinantă a Hameleonului, Guziului orb, Filului şi Nevăstuicii, dar şi a altor creaturi spectaculoase. Iudita Fazakas se concentrează asupra prezenţei sporadice a instanţelor feminine în roman, subliniind rolul secundar pe care acestea îl ocupă şi ipostazierea în special ca neveste sau iubite, dar şi imaginarul preponderent negativ asociat feminităţii. Nu în ultimul rând, această parte a doua conţine un studiu ce aplică o perspectivă teologică asupra Vulturului şi Leului (Oniţa Burdeţ), întregind diversitatea abordărilor.
          Survolări, cea de a treia parte a cărţii, se distanţează de operă şi se apropie de omul Cantemir, oprindu-se asupra laturii sociale a scriitorului, plasându-l în context sau discutând receptarea acestuia de posteritate. Un studiu interesant din această parte este cel al Alexandrei şchiopu, care prezintă modul în care Cantemir a fost utilizat în discursurile socialiste despre patrie şi popor, caz emblematic de recuperare a istoriei în manieră distorsionată.
          Hieroglife şi animale: Descifrări cantemiriene nu se doreşte a fi o carte cu pretenţii majore în ceea ce priveşte aspectele ei teoretice sau stilistice, ci este, mai degrabă, rezultatul unui elan de cunoaştere şi recunoaştere a operei cantemiriene într-o epocă ce pare a-l fi dat uitării pe acest uomo universale al culturii române. Se consideră scuzate, aşadar, scăpările de limbă, frazările pe alocuri stângace sau ipotezele nedezvoltate îndeajuns, deoarece contribuţia principală a cărţii constă în pluriperspectivismul abordărilor: 24 de priviri l-au citit şi descifrat pe Cantemir, readucându-l în discuţie.

 

Alexandra Columban

Cantemiriada (Hieroglife şi animale: Descifrări cantemiriene. Coord. Ovidiu Pecican. Cluj: Editura Grinta, 2012)

» anul XXIII, 2012, nr. 8 (267)