Poeme de Igor Ursenco

Capoeira
 
pînă la urmă – orice naştere sfîrşeşte
ca o agresiune
mascată – pe un teritoriu
străin. Triburile de gînduri
ascuţite – continuă să asalteze himenul – uriaş
al lumii. Atîta timp cît eu – vibrez
 
în capriciile timpanului – toată lumina
acumulată în pupile de-o viaţă
dispare. Cineva o cară – în pungi termoizolante
 
cu mînere rezistente – ca pe o marfă
de contrabandă. Ignoranţa sa îl ţine departe
să ştie că ea – e singura
 
dintre toate spaimele alterabile
care – nu se teme
de asurzire

implozie
 
puţine au mai rămas mamele
cu destinul de tată
ce-şi refuză maturizarea, acolo unde viaţa
se împrăştie-n cercuri concentrice
de alcool ridicat la suprafaţa impermeabilă
a sîngelui. Sirenele oraşului s-au deprins
 
tot mai des să treacă
pe roşul semaforului. Întotdeauna cu un pas
înaintea morţii şi cu celălalt
în urma mea: Centaurul
 
apocaliptic. Gîndul său
mai greu ca toată iarba necosită
de pe pajiştea pe care o paşte
netulburat
de еще* aurul topit în plumb


*. În limba rusă: „încă“, „mai mult“, „suplimentar“.

 

Igor Ursenco

Poeme de Igor Ursenco

» anul XXIII, 2012, nr. 8 (267)