Florin Mugur

Dragă Livius*,

1

„Tata nu spune minciuni,
deci aşa trebuie să fi fost.“

îmi dau lacrimile

lacrimi cît găinile
o curte plină de găini

cine n-a observat cît sînt găinile de plîngăcioase?

tata, iubitul meu prieten care mă deteşti
spunea tot timpul minciuni
ca să se amuze

minciuni cît găinile

(dar nu spunea minciuni decît ca să se distreze
altfel nu
observ eu ridicînd un deget moralizator
şi degetul se cocoşează brusc
cu lunga sa unghie cocoşată de găină)

mi-e dor de tata Liviule
de cînd a murit sînt pierdut


2

„Absenţa lui din casă e enormă.“
dar nu mai pot continua
prins în această absenţă
simţind doar cum mi se lărgesc ochii
mai mult, şi mai mult
cît casa

(să mai adaug?
în ochii mei
cît casa – o casă cenuşie-albastră-spălăcită –
absenţa lui
enormă)

imaginea dintr-un film
a unui manechin cu ochi uriaşi
sparţi
după bombardament

şi ochii mei lărgindu-se necontenit: mă uit cu tot cerul
în tot cerul mă uit:
absenţa enormă a tatălui

(o truisme!
o flori de tei care-mi acoperă
mirositoare
mormîntul)

3

şi mereu aceeaşi imagine
piatra austeră cu cîteva cuvinte de neînţeles
şi sub ea tata
(ce-a mai rămas din tata? a rămas tata!)
piatra austeră cele cîteva flori o pereche de ochelari sparţi
şi sub piatră mama
cele două pietre care la cutremur s-au aplecat una spre
cealaltă
şi sub ele bunicii dinspre mamă
şi piatra Fedorei
şi piatra lui Puiu
şi piatra lui Zalo
şi piatra lui Sergiu
toţi locuiesc în aceeaşi curte
îşi vorbesc? se ceartă? se mai şi împacă?
cineva  în loc de piatră a cioplit penibil un pian
pentru o fată (o văd frumoasă în poză)
dar, pentru numele lui Dumnezeu, penibilul, iată
răspunsul
aici e regatul meu, principatul meu, nimicul meu
deci să le instalez alor mei telefoane la mormînt
să-şi poată vorbi
regatele mele: penibilul şi gingăşia: telefoane de garoafe,
de crini
de ochiul-boului, de aia ţigăncii – şi mereu receptoarele
subţiri
alunecîndu-le din mîinile descărnate – bieţii oameni cum
au murit
şi mai puteau să trăiască
măcar o zi, măcar o garoafă, măcar un coup de telephone
dat cioplitorului
de pietre egale, austere, nici măcar triste
pietre de pus pe oameni cînd mor
şi nu mai învie


4

să mori
să fii ars
cenuşă, cîţiva pumni de cenuşă

inteligenţa mea săracă spune da
inteligenţa mea un fel de ţap care mănîncă mărăcini
şi dă afirmativ din cap

dar să aduni cenuşa într-un borcan
dar să te închini borcanului?
ţapul priveşte cu ochiul neîncrezător şi scoate un zgomot
intraductibil

cenuşa mea adunată
într-o ţeastă golită de ţap
scîrţîitul ei mai fin decît rîsetele furnicilor


5

„existenţa mea ar fi ca dealul împădurit de la Mehadia“
dealul de la Văleni de Munte (deal-vale, un oximoron şi o filosofie
de adolescenţi) existenţa mea la Văleni şi ţapul Tache
care mai trăieşte dacă mai trăieşte
mişcarea zvîcnită a capului său mare şi nătîng
în care-mi va sta cenuşa

(citesc în manuscris cartea ta, urcuşuri, coborîşuri, fraze superbe care aleargă ele dar nu merg. Altele merg dar nu aleargă. Altele stau. Scriitor mare, da, şi? De la 14 septembrie şi pînă la 10 octombrie mă voi odihni citind. Apoi, alte zece zile, să încerc să selectez nişte poeme din cele vreo trei sute de pagini de dactilogramă ce s-au adunat? La ce bun? Nu mai am nici un cititor. şi totuşi.)


6

„şi mama
mătase palidă în curtea morii“

şi mama
rochiile ei de seară şi parfumul chanel cinq
dopul de cristal atingînd fin lobul urechii

eu adormind mic ghemuindu-mă
eu un cercel pierdut
pe care-l regăsea indiferentă


7

„am citit Lordul cel mititel
de nenumărate ori.“

lordul joacă ping pong cu moartea
livius, lordul cel plictisit, joacă ping pong cu moartea
loveşte puternic
loveşte precis
moartea e bătrînă
are din cînd în cînd retururi prea slabe

livius loveşte cu toată forţa
mingea se sparge
moartea e bătrînă şi plînge

de unde altă minge?
mingile sînt scumpe –
uşor le vine lorzilor!

ea e numai moartea
o biată femeie în rochie de leşie
săracă moartea noastră, săracă, tinere lord!

 

[scris de mînă:]
10 septembrie 1987 – Viaţa şi opera în secolul douăzeci, pagini cutremurătoare, coincidenţe, senzaţie de final şi de izbîndă. Eh, dac-aş avea eu talentul tău!

Să scriu
„te iubesc“?
„Fii bărbată, Zoe!“

Cu drag,
Fl. Mugur

* Poem-scrisoare către Livius Ciocârlie, căruia îi mulţumim că ne-a permis publicarea acestor pagini. A.

 

Florin Mugur

Poem-scrisoare către Livius Ciocârlie

» anul XXIII, 2012, nr. 8 (267)