Deşertul Sonora

Ruxandra Cesereanu

          Există în pământul (pe alocuri) roşcat al deşertului Sonora o energie enigmatică (dar care, antrenată, are o miză şamanică): un soi de putere de transmutare a obiectelor, inclusiv a obiectelor omeneşti (principalul obiect, în acest sens, fiind trupul făpturii umane). Prin transmutare înţeleg o molipsire sau contaminare (benefică, pozitivă) cu energia pământului. Nimic nou în­tr-o astfel de molipsire dacă nu ar fi vorba de strategii şi tehnici de desprindere de pă­mânt, de fapt. Prin această putere de trans­mutare, corpul se de-solidizează, se fluidizează, izbutind, în cazurile fericite (şi no­rocoase), să nu mai depindă de pământ ori apă (picioare, mers, oase etc.), ci de aer (şi, uneori, de foc).

          Nu am ajuns până acum în Siberia, dar am ajuns în Arizona, în deşertul So­nora. Ceea ce te loveşte aici (dar cu o tandreţe călăuzitoare) este aerul: căldura are ceva mătăsos, ca şi acum aerul (şi nisipul stârnit) ar fi duhuri. Pădurile de cactuşi (aşa le spun eu) sunt bătrânicioase şi înţelepte, iar dorita întelepciune vine de la verdele ţepos. Un verde solid, războinic.

          Nu doar cactuşii alcătuiesc laolaltă un peisaj nepământesc în Arizona, ci şi nesfârşitele platforme cu iarbă albă. Aici peisajul devine nepământesc în sens oniric. Cactuşii nu sunt onirici, ci belici şi impecabili. Iarba albă este iarbă de vis şi din vis. Şamanii însă refuză visul ca vis: pentru ei, realitatea, nu e doar realitate, ci poate fi oricând percepută ca altă realitate (indiferent ce nume i s-ar da).

          Şamanii spun că peisajul este esenţial în viaţa unui vrăjitor. Deşertul, de pildă. Pădurile de saguaro – acei catuşi care sea­mănă cu un trident. În deşertul Sonora pe care l-am străbătut în februarie 2012, chiar dacă parţial (am străbătut doar deşertul american, nu şi pe cel mexican!), am zărit cactuşi-saguaro găuriţi de păsări şi cicatrizaţi, întrucât păsările cu pricina îşi făcuseră cuiburi acolo. Cum ar fi, oare, să locuiesc într-un cactus uriaş (o casă-cactus), într-un saguaro? Bănuiesc că un astfel de cuib mi-am făcut şi eu în vis (sau din vis).

 

Ruxandra Cesereanu

Deşertul Sonora

» anul XXIII, 2012, nr. 7 (266)