un aer timid

Maria Pal


locuieşte între tărâmul de foc şi de ape între cer şi pământ între zbor şi cădere între lumini şi umbre între forme ce rodesc înţeleapta umila tăcere. îţi şterge faţa cu zorii mângâie copilăria cu picioare de zmei îi culege zâmbetul ce-i fuge din ochi. învie nisipul cu aripile sale fermecate şi-l irizează cu nuanţe de curcubeu. călăreşte nevăzute gazele desface evantaie pe feţe de oameni de păsări şi ape de vulcani şi idei. ştie cum prin trupul său se lustruieşte săgeata şi glonţul plecate în goană înspre căprioară şi om. mângâie feţe închide lumini când rugăciunea ţese o lume prin universul ascuns nevăzut invocând zeităţi nepăsătoare să ofere sufletelor minusculul scut. târâie jivine de nări înspre ospăţul aşteptat îndelung precum timpul ce-ţi pândeşte clipa cu ochii pe ceas. vine pâş-pâş ca un fum cu o mână uşoară îţi şterge din geam zile nopţi ce-ţi gâtuie somnul şi grijulii îţi învelesc focul sub mantii groase de scrum. răstoarnă brazde de cer şi pământ pentru flori frunze fluturi împrumută gânduri şi le strecoară cu dibăcie în vis. apropie mâinile din cer de cele de pe pământ împreunându-le pios şi stârneşte dorinţe avânturi zbucium în lacrimi în cărarea ce se desface cu-ntinderi nebănuite cu capcane de granit de nisip sau de os. deschide iluzii guri de peşti pe uscat strânge inima-n menghini face ochii să sară-ntre pietre cu zgomot de fulger. este aici acolo undeva dă câte-un brânci când o respiraţie se loveşte cu putere de stânci. ştie multe multe dar stă cu degetul pe buze şi cu luminiţe jucăuşe în ochi. un aer timid îţi face semne discret să deschizi uşa vântului căzut în sine pe bătrânul tău prag tocit de cuvinte.

 

Maria Pal

un aer timid

» anul XXIII, 2012, nr. 7 (266)