Minerva Chira

Destin

Mi-ar plăcea să trăiesc în ape, să fiu apa
(Zodia peştelui, şarpe chinezesc)
Aş învăţa limba vietăţilor din ele
M-ai pierde în imperiul de spumă
din rîul fără poduri, punţi
Fluviul apăsat în albie
ar da viaţă corabiei
Ducînd rădăcina cu arbore cu tot
fără să mă împotrivesc
aş fi chiar apa străvezie din munţi
Aurora va fi întîmpinată
de rugăciuni spuse şoptit
în catedrale de valuri
(cele care nu s-au mai întors la ţărm)
La zenit – rătăciri în minaretele undelor,
iar lîngă pietre, la cotituri
aş dezlega destine ca eşarfe, voaluri, marame, şaluri
În asfinţit coborîre printre turme de iezi, de miei
să aprind lumini în castelele adîncului
la banchetul lui Thales
La banchet – şi zei

*

Aş dori să exist într-o flacără
din focul lui Heraclit
Să însămînţez bolţi cu scîntei
Să transform ierburi necosite în mări blestemate
Să înalţ tulpini pentru palme – petale
Să netezesc drumul să poată ieşi funia
din casa spînzuratului
Să răsfăţ tufişul în nuduri pictat
Plutirea în derivă
aşa cum pîntecul te-a învăţat

*

Am visat să fiu locuitor al înaltului
Chiar la curtea lui Anaximene
Să sorb din mîna plină de albină
Să salvez pe cele alungate din oglinzi
Să pierd pe continente părăsite
boabe din lanul care-a ascuns
şi regele, şi calul
Să trec prin nori fără noroc
cu picătura de apă vie
şi ramura verde
în cioc

*

Dar eu sînt a pămîntului
Printre moaştele sfinţilor
migrez în clopote de flori
vestind şi pentru învingători
ca şi pentru învinşi
revărsări de zori...

 

Minerva Chira

Destin

» anul XXIII, 2012, nr. 7 (266)