Mihai Beniuc inedit

Ilie Rad

 

          În arhiva Domnului prof. univ. dr. V. Fanache, de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, autorul exegezei Poezia lui Mihai Beniuc (1972), se află şi câteva caiete cu însemnările (relativ) zilnice ale poetului, pe care Domnia Sa le-a obţinut de la poet, în anul 1974 (anul morţii primei soţii a poetului, Emma Beniuc). Probabil în semn de recunoştinţă pentru teza elaborată, Mihai Beniuc i-a încredinţat profesorului clujean, într-un moment dramatic al vieţii sale (cauzat de moartea soţiei), aceste manuscrise. Caietele cu însemnări zilnice (format A5) sunt intitulate Însemnările unui om de rând.
    La finalul a două caiete, care cuprind însemnări din anul 1969, respectiv 1974, există câteva poeme de Mihai Beniuc, care au rămas până în prezent inedite. Primul caiet, cu însemnarea „Mamaia. 8.7.’69“, cuprinde poemele Ţărm scitic, Aici veniră toate de la nord, Cu sufletul meu anti-teutonic, Înalt elan, horaţiană liră (cu excepţia primei poezii, cu titlul dat de poet, celelalte trei poeme preiau ca titlu primul vers al respectivei poezii).
    Al doilea caiet, la începutul căruia Beniuc a scris „1974. Bucureşti“, include două poeme finalizate (Răsari, brânduşă de-nceput de toamnă!, Ne ducem toţi la naintaşii noştri, Prin durerea-n inimi sapă vad –  şi ele intitulate de editor după primul vers), un poem doar început şi un catren licenţios (care nu se publică).
    Având în vedere că respectivele caiete cu însemnări au rămas până în prezent inedite, e logic ca şi poemele să aibă acelaşi destin. Am verificat totuşi sumarul primelor volume succesive anului 1969: Lumini crepusculare (1970), Etape (1971), Arderi (1972), precum şi cele patru volume de versuri, din seria de Scrieri (volumele 2, 3, 4 şi 8, 1972-1979, Bucureşti: Editura Minerva), dar nu am găsit nicio urmă din versurile celor două caiete. Probabilitatea ca poetul să fi publicat în presă aceste poezii de maturitate, fără a le fi preluat în ediţia de Scrieri, este puţin probabilă, încât le considerăm inedite.
    Am aplicat textelor normele ortografice actuale, dar am păstrat câteva particularităţi lexicale şi morfologice specifice poetului, întâlnite şi în alte volume de versuri ale sale: alcohol, peatră, scăieţi, subt, suferinţii, impuse (unele) şi din necesităţi prozodice.
    Primele patru poeme, fiind scrise la mare (1969), sunt dominate de peisajul marin, care face casă bună cu registrul melancolico-elegiac, de care era cuprinsă noua vârstă a poeziei lui Mihai Beniuc. Poemele din toamna anului 1974, compuse la Sinaia, sunt şi mai melancolice, iar această melancolie ne aminteşte de cuvintele lui Tudor Arghezi, scrise într-un ceas când perdelele de fum ale morţii începeau să-i acopere şi lui ochii:

Vă pizmuiesc, omeniri rămase după mine, că o să ascultaţi vântul, pe care eu nu-l voi mai auzi, că veţi călca pământul, pe care eu nu-l voi mai călca şi că veţi sorbi lumina, care pe mine nu mă va atinge, că veţi auzi fulgerele, apele, cântecul vântului, suspinul oamenilor, şoapta şi mireasma porumbului, parfumul pământului, care va fi numai al vostru...

Într-un volum ulterior, Ţara amintirilor (1976), Beniuc are această strofă premonitorie: „Mă-nşel ori nu mă-nşel. Ce rost mai are?/ Adânc sub bălării sânt însumi domn./ Dar poate că-ntr-o zi mai ies la soare/ Ca un războinic răsculat din somn!“.
    Paginile de faţă ar putea constitui o asemenea „ieşire la soare“, din somnul şi tăcerea în care se află poetul, de la a cărui naştere se vor împlini, la 20 noiembrie a.c., 95 de ani. (Ilie Rad).

 

 

Ţărm scitic

O mare ca un măr în floare
Cu jucăuşe flori pe el
Subt rece vânt şi subt un soare
Ce-şi caută printre nouri ţel.

Ovidiană, tristă plajă
Cu lungi nisipuri şi scăieţi
Aici nu doarme nicio vrajă
S-aştepte glasuri de poeţi.

Despică zarea pescăruşii
Cu zbor şi ţipăt chiuit –
Tu legi cu sârmă clanţa uşii,

Să n-o pornească buzna-n gol
Şi ca un bun urmaş de scit
Mai guşti din asprul alcohol!

14. 7. ’69


Aici veniră toate de la nord

Aici veniră toate de la nord
Vântoasele cu bocete sinistre
Şi au făcut din frunza verde sistre
Şi-au rupt bucăţi al cerurilor cort.

Învinui pe cine poţi în astă
De-a valmă fremătare cu ecou?
E parcă din pustia vremii vastă
Fantoma-ntoarsă-n evul tehnic nou.

Scit, get, sarmat, întunecoase ginţi
Pe-a secolelor lor de os patine,
Vin şi-şi înhoalbă ochii lor cuminţi –

Port, vase cu motoare şi negoţ,
Turişti străini, coţcari ici-colo, hoţi –
Şi nicio cinciremă nu mai vine.

14. 7. ’69

 

Cu sufletul meu anti-teutonic

Cu sufletul meu anti-teutonic,
Chiar şi aici, pe-această aspră coastă
Mă simt în vis, ca-n leagăn ausonic
Şi-n zidul negru caut o fereastră.

Leandri, chiparoşi, smochini, măslini,
Trireme, cincireme pe talaz,
Şi zânele de marmor în lumini
Îmi tulbură dorinţele şi azi.

Străbunul meu venea din miază-noapte
Străbuna mea venea din miază-zi –
Mă-ndeamnă sumbrul nord mereu la fapte
În vise sudul cald mă-nzăpezi
Şi-nfipt într-un de plumb şi peatră prag
Nu pot să prind pe-această lume cheag.
                                
14. 7.’69



Înalt elan, horaţiană liră

Înalt elan, horaţiană liră,
Glas bărbătesc terestre bucurii
În tine viaţa pururea respiră
Ca marea-n mişcătoarele câmpii.

Cântare peste timp şi peste mode
Să fecundeze inimi se răsfiră
În verb latin din ode şi epode
Din imnul secular ori din satiră.

Noi, ce căutăm un vis de aur straniu
În epoca descinderii pe lună,
Privim fricoşi atomii de uraniu
Şi universul fără zeităţi
Din zidurile recilor cetăţi
Nainte de-a ne spune noapte bună!
                                                  
19. 7.’69



Răsari, brânduşă de-nceput de toamnă!

Răsari, brânduşă de-nceput de toamnă,
Curând mi-i poate dat să-ţi spun adio!
Şi luncii care nu voi mai privi-o
Şi stâncilor ce să m-opresc mă-ndeamnă.

Nu cum am vrut, dar totuşi fu destul,
Un strop de miere-n marea suferinţii
Cum apucară moşii şi părinţii
Renumele? Tu, val al vremii, du-l!

Mă doare că-s verigă doar în lanţ
Şi nu cârligul ce din lanţ se rupe
Cu mine găuri vrut-au doar s-astupe,
Fier vechi azi, ruginesc lângă un şanţ!

Nu-nvinuiesc pe nimeni, ci pe mine,
Şi spun că să fii om în lume rost e!
Dar voi muri oftând un: Bogdaproste!
Chiar ochii-mi de-a-i închide nu e cine!

13.8.’74, Sinaia



Prin durerea-n inimi sapă vad

Prin durerea-n inimi sapă vad
Ce sângelui îi domoleşte cursul
Şi anii grei, ca bolovanii cad,
Şi mişti încet, ca-n spini şi jnepeni, ursul.

Visezi de-acum repaosul din peşteri

[poem neterminat, nota editorului]

Ilie Rad

Mihai Beniuc inedit

» anul XXIII, 2012, nr. 5 (264)