Bazarov. Momentul zero al nihilismului rus

 

Ştefan Bolea


Părinţii mei […] sunt mereu ocupaţi
şi n-au timp să se gândească la nimicnicia lor, care nu le trezeşte deloc
dezgustul […] pe când […] eu nu simt decât plictiseală şi furie.

Când voi da peste un om care să mă înfrunte cu destoinicie […] atunci o să-mi schimb părerea despre mine. Deocamdată deviza mea este: „Urăşte!“
(Bazarov, în Turgheniev,
Părinţi şi copii)

          Romanul lui Ivan Turgheniev, Părinţi şi copii (1862), popularizează în literatură termenul de nihilism, termen ce a fost introdus în vocabularul filosofic de Friedrich Heinrich Jacobi, într-o scrisoare deschisă către Johann G. Fichte (1799). Personajul principal al romanului, Bazarov, este primul nihilist declarat din literatura universală, prefigurări ale lui fiind Obermann al lui Senancour (1804) şi Manfred, personajul lui Byron (1817).
           Găsim, chiar la începutul romanului, o definiţie elocventă a nihilistului, care, în mare parte, este valabilă şi azi: „Nihilistul e un om pentru care nicio autoritate nu constituie obiect de închinăciune, un om ce nu ia ca postulat niciun principiu, indiferent de trecerea pe care o are acesta în rândul celorlalţi“.1 Nihilismul ar avea, astfel, trei caracteristici: 1) antiautoritarismul, componenta spirituală anarhistă de sfidare şi de negare a autorităţii (un nihilist ar putea spune: „nu ascult de nimeni şi nu mă închin în faţa niciunui stăpân“); 2) antifundaţionismul, componenta efectivă, funcţională an-arhistă (arche în greacă înseamnă origine, principiu, sursă, fundament); 3) indiferenţa (adiaphoria) faţă de opiniile, credinţele şi legităţile celorlalţi semeni. Componenta cea mai importantă, sursă radicală a neliniştii societăţii faţă de nihilişti, este prima: „Nu văd de ce ar trebui să recunosc autorităţile şi să mă închin în faţa lor“2, spune Bazarov.
          Odată ce am definit nihilismul, putem desprinde dintr-un dialog dintre cele două „tabere“, Bazarov şi Arkadi (tinerii, care tocmai şi-au definitivat studiile), pe de o parte, şi Nikolai Petrovici şi Pavel Petrovici (tatăl, respectiv unchiul lui Arkadi, gazdele celor doi prieteni), pe de alta, principiul de funcţionare a nihilismului:

– Ţi-am spus doar, unchiule, interveni Arkadi, ţi-am spus că noi nu recunoaştem nicio autoritate.
– Iar în acţiunile noastre ne bazăm pe ceea ce considerăm folositor, adăugă Bazarov. Şi, deoarece negaţia este astăzi lucrul cel mai util, iată că negăm.
– Totul?
– Da, totul.
– Cum? Nu numai arta, poezia… dar şi… mă-ngrozesc, zău…
– Totul! repetă Bazarov cu un calm absolut imperturbabil…
– Totuşi, fie-mi îngăduit, se amestecă şi Nikolai Petrovici. Dumneata afirmi că negaţi totul ori, mai bine zis, distrugeţi totul… Dar cred că e nevoie şi să clădim…
– Asta nu mai e treaba noastră… Mai întâi trebuie să curăţim locul.3


Vedem cum nihilismul trimite în primul rând la negare, în al doilea, la distrugere şi putem redefini nihilismul ca un proiect de distrugere a societăţii. „Curăţirea locului“, desfiinţarea fundamentului (ne dăm imediat seama că nihilismul înfăptuit este o formă preliminară a terorismului), furia şi plăcerea distrugerii ne duc cu gândul la două momente din istoria nihilismului:
          1) Mihail Bakunin, Reacţiunea în Germania, 1842: „Să ne încredem […] în Spiritul etern, care distruge şi anihilează, doar pentru că este izvorul incomprehensibil şi etern al vieţii. Pasiunea pentru distrugere este o pasiune creativă!“4 Bazarov spune că nu trebuie să distrugem pentru a crea, ci suntem nevoiţi să distrugem pur şi simplu, pentru că o mezalianţă cu creaţia sau „creatul“ viciat este tot un fel de plagă, tot un fel de cancer: „nu, mai bine să radem totul!“ Tonul orgiastic al lui Bakunin, care, în acest text de tinereţe, aduce nihilismul şi anarhismul la un numitor comun, ne aminteşte că atunci când distrugem pasional, distrugem creativ. Nu putem şti dacă filosoful anarhist Bakunin merge dincolo de personajul literar Bazarov: poate însăşi „curăţirea locului“ este o distrugere „creativă“ şi nu trebuie să distrugem pentru a crea (ci distrugând, deja creăm).
          2) Friedrich Nietzsche, Ştiinţa voioasă, 1887: „Nur als Schaffende, können wir vernichten”5 („Putem distruge numai în calitate de creatori“). Deja, momentul zero al lui Bazarov este mult depăşit, nihilismul se maturizează, se coace, presimţim Marea Amiază. Pentru Nietzsche, nihilismul este pre-anti-nihilism, o propedeutică pentru distrugerea nihilismului. Reformulând, putem spune că „vom demola doar ca arhitecţi“. Nihilismul este o metodă de a distruge universul, de a reinstaura haosul în locul cosmosului. După ce unealta şi-a îndeplinit scopul, trebuie să o distrugem şi pe ea.
          Constantele nihilismului rus evidenţiate de poziţia negatoare a lui Bazarov sunt materialismul şi scientismul său (precum şi antiexistenţialismul şi antiindividualismul său patent):

Trebuie să ştiţi că studierea fiecărui individ în parte nici nu merită osteneală. Toţi oamenii se aseamănă între ei atât la trup, cât şi la suflet. Fiecare dintre noi are creier, splină, inimă, plămâni, adică suntem concepuţi la fel. Şi aşa-numitele calităţi morale sunt absolut aceleaşi la toţi oamenii. Micile deosebiri n-au nici o importanţă. Un singur exemplar din specia umană e suficient ca să-i putem judeca pe toţi ceilalţi oameni. Ei nu se deosebesc cu nimic de arborii din pădure; niciun botanist nu se va apuca să studieze fiecare copac în parte…6

Pentru Bazarov, omul nu este Dasein sau „conştiinţă“, ci un animal, mai puţin un „arbore“, un obiect sau „un lucru“. Probabil nihilismul rus desfiinţează până la extrem, constituindu-se într-o „curăţire a locului“ absolută – nu mai există spirit şi suflet, există doar pura noapte a materialului: suntem doar carne sau material de tun. Psihologia şi filosofia trebuie abandonate, din lecţia de anatomie a unui simplu exemplar din specia umană aflăm tot ce este necesar pentru a înţelege „omul“, această „vermină“ lautréamontiană pe cale de dispariţie. Nihilismul rus anunţă nihilismul postexistenţialist al lui Chuck Palahniuk: „Nu sunteţi un fulg de zăpadă perfect şi unic. Sunteţi făcuţi din aceeaşi materie organică intrată în descompunere ca toţi ceilalţi şi cu toţii suntem parte a aceleiaşi grămezi de compost“.7
          Într-un dialog între Arkadi şi Katerina Sergheevna, viitoarea sa logodnică, Bazarov este comparat cu o „pasăre de pradă“. Desigur, un personaj care neagă totul, care vrea să desfiinţeze cosmosul şi să pună în locul lui „luminile negre“ ale haosului, trebuie să fie puternic, trebuie să înoate împotriva curentului şi să lupte, asemenea lui Maldoror, singur împotriva universului. Ne amintim de o imagine superbă din Ditirambii lui Dionysos, creată de Nietzsche: „Einsam!/ Wer wagte es auch,/ hier Gast zu zein,/ dir Gast zu sein?…/ Ein Raubvogel vielleicht…“8  („Singur!/ Cine-ar cuteza/ să fie oaspete aici,/ să-ţi fie ţie oaspete?…/ Poate-o pasăre de pradă…“ (traducere de Simion Dănilă).
          Voi încheia cu două slogane nihiliste, propuse de Bazarov:
          1. „Un chimist bun […] e de douăzeci de ori mai folositor decât orice poet“.9
          2. „Părerea mea e că Rafael nu face nici două parale“.10
          Ura împotriva artei şi a lirismului (personajul Bazarov pronunţă cu dispreţ cuvântul „romantism“) sunt consecinţe ale extremismului nihilismului rus, care preferă să se exprime prin reducţionism, materialism, scientism şi an-arhism spiritual şi efectiv. Dezvoltările ulterioare ale nihilismului, cel al lui Nietzsche, de formaţie filolog, şi al lui Cioran, un poet refugiat în filosofie, sunt o adevărată transfigurare a nihilismului rus, care datorită extremismului său aproape necitabil se strecoară în afara culturii.


1.  I. S. Turgheniev, Părinţi şi copii, traducere de Mircea Lutic, Bucureşti: Editura Litera Internaţional, 2010, p. 29-30.
2. Ibid., p. 33.
3. Ibid., p. 62.
4.  Sam Dolgoff (ed.), Bakunin on Anarchy, New York: Vintage Books, 1971, p. 57.
5.  Friedrich Nietzsche, ksa 3, ed. Colli/Montinari, Berlin-New York: Walter De Gruyter, 1999, p. 422.
6. Turgheniev, p. 103.
7.  Chuck Palahniuk, Fight Club, traducere şi note de Dan Croitoru, Iaşi: Editura Polirom, 2004, p. 167.
8.  Friedrich Nietzsche, ksa 6, ed. Colli/Montinari, Berlin-New York: Walter De Gruyter, 1999, p. 389-390.
9. Turgheniev, p. 34.
10. Ibid., p. 67.

Ştefan Bolea

Bazarov. Momentul zero al nihilismului rus

» anul XXIII, 2012, nr. 5 (264)