Serghei Neldihen


Sărbătoarea

(Fragment)

Cel ce adoarme trebuie să se gândească la sine, –
În caz contrar nu va putea să adoarmă;
Cel ce se trezeşte trebuie să se gândească la sine, –
În caz contrar nu se va putea ridica din aşternut...
Şi pantofii brodaţi, şi foşnitorul prosop,
şi ulciorul, ligheanul, săpunul şi laptele, –
Aromitoare şi serviabilă femeie!
Curând va veni Anna, – îmi voi lipi obrazul de trupul ei matinal,
Şi ea, leneş-alintat, va găsi iar pe tâmpla mea vreun fir încărunţit,
Şi eu, vesel, o voi ruga să-l scoată cu rădăcină cu tot.
Astăzi ce să-i dăruiesc? –
Încetează de a mai fi galant cu femeile, –
Şi ele vor înceta să mai fie femei, –
Iată, îi voi dărui această broşă, – piatră oarecum radioasă...
Gloata spărsese un magazin de bijuterii, – mi-amintesc, mi-amintesc, –
Din beci aburcau butii cu vin,
Sfărâmau, strigau, turnau, împuşcau, lângă umărul meu cineva cânta:
          Slavă Domnului: Domnul nu există,
          Pune fetişcanele pe listă,
          Fă şi tu exact ca mine,
          Eh, mai dă-i, zdruncin-o bine!...

Şi eu, trecător ocazional, mă pomenii printre ei,
Şi luai ce-mi căzu sub mână, –
Cu ce-s mai rău ca alţii?...
Şi cine ar putea să-mi spună, ipocrit, că
plăcută-i munca pentru a-ţi
câştiga pâinea, –
În el voi arunca cu o-nverzită coajă de pâine...
Astăzi pe Annia o voi ruga să-mi cânte mai mult ca altădată,
Cele mai bune femei sunt – cele mai obişnuite femei!
Dar de unde are ea aceste aptitudini pentru muzică?
Ferice de dânsa, – din copilărie încă prinse a învăţa...
Numai că până acum niciun compozitor nu simţi amplificarea sunetului. –
Sunetul creşte, creşte, în trei, patru reluări,
Se pare: iată-iată te vei contopi cu spaţiile universale,
Şi dintr-odată se curmă, cade, se stinge,
În vreme ce tu ai vrea să se umple, să se reverse, infinit, tot mai sus, mai sus!...
Religie sau ştiinţă?!
Nu, nu pot crede nimic pe cuvânt de onoare!
Iată aceste schiţe de proiect şi retorte, ţevi, cifre,
Ele îmi vor deschide tainele universului;
Şi doar atunci există sens de-a fi învăţătorul umanităţii.
Da, da, ştiinţa, dragostea, muzica şi hrana gustoasă,
Nici chiar înţeleptul înţelepţilor nu va renunţa la bucuriile dragostei, nici
la gustoasele bucate...
Clopotul prinse a plânge sonor şi tânguitor,
În fereastra deschisă e pusă o necopiată hârtie de copiat cu următoarea
imagine:
De parcă o mână roz de femeie stă pe perinele munţilor, acoperind ceva,
Dintr-o clipă în alta ea se va ridica, şi va arăta comoara,
La ce bun cochetăria? – Pentru că
Ştim cu toţii ce-i acolo, în palmă –
Curând va răsări soarele.
Prin defileu se întinde laţul de faianţă al ceţii, vrând să înfăşoare mâna
cântătoare.
Iată, de asemenea roze, construcţii cu acoperişurile etajate întrepătrunse,
Curate, noi, neobişnuite, –
Însă patria e acolo unde se trăieşte bine...
Unicul moment din natură! –
Deplina, deplina tihnă!...
Se clătină şi încet totul se mişcă din loc.
Văd, văd, văd – nu mi se năzăreşte!...
Mai iute decât clipita! –
Se rotiră, duduiră jos mecanismele cu curele de transmisie.
(Natura nimănui nu-i tolerează liniştea!...)
E cald, sufocant, mă aprinsei, mi-a fript miezul inimii.
Trage, – eu – tot mai îngust, tot mai subţire!
Deja sunt mai subţire ca firul de păr, m-am îndoit, mă frânsei.
Aproape la fel eram, strecurându-mă printre gratiile închisorii.
Picioarele – fire extrem de subţiri, fire de praf, aur, aramă, lumină!
O rază de lumină!
300 de mii de kilometri pe secundă!
Aşteptaţi, aşteptaţi, oameni buni, o atare viteză!...
Nu există pace!!
Nimic nu există!!

Traducere şi antologie de
Leo Butnaru

Serghei Neldihen

Sărbătoarea (fragment)

» anul XXIII, 2012, nr. 5 (264)