Despre Blaga, normalişti şi (a)normalitate

Virgil Leon

          Nu demult, venerabilul Profesor Valer Popa – preşedintele onorific al Asociaţiei „Normaliştii Clujeni“ şi redactorul-şef al revistei acesteia, ajunsă, în martie a.c., la anul IX, nr. 16 – mi-a dăruit o carte, în care Domnia Sa se numără printre cei opt intervievaţi.
          Originar dintr-un sat din Apuseni, Valer Popa a beneficiat în anii ’30 de o bursă acordată de soţia premierului Gheorghe Tătărescu, studiind la şcolile normale din Târgu-Jiu, Timişoara şi Cluj. A urmat apoi Psihologia-Pedagogia şi Dreptul la Universitatea clujeană. Fostul normalist a slujit catedra mai mult de patru decenii (cinci ani şi în calitate de director) la Şcoala Normală, devenită Liceul (iar astăzi Colegiul) Pedagogic „Gheorghe Lazăr“. Aici l-am cunoscut, în a doua jumătate a anilor ’70, eu elev, Domnia Sa profesor de pedagogie – în acte; în realitate, profesor „de viaţă“, cu tot ce-nseamnă ea, de la bune maniere şi civilitate până la hermeneutica textului şi-a lumii, de la dojana blândă până la ironia binefăcătoare. Poeziile adolescentului de-atunci îi păreau minunate, cele din cărţulia neagră de-acum – recunoaşte – îl „năucesc“.
          Abia târziu am aflat care au fost experienţele decisive al biografiei Profesorului: faptul că a asistat, ca normalist, la inaugurarea ansamblului monumental brâncuşian de la Târgu-Jiu şi faptul că a fost studentul (vreme de trei ani) şi apoi un apropiat al lui Lucian Blaga. Într-atât încât „Sfinxul“ i-a fost martor la căsătoria civilă, în 10 octombrie 1959. O experienţă – şi-un privilegiu – care prilejuieşte, de altfel, ipostaza de intervievat a Profesorului Valer Popa în cartea pomenită, a poetului şi eseistului Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga între amintire şi actualitate: Interviuri & reportaje (Craiova: Scrisul Românesc, 2011, 264 p.). Mai sunt intervievaţi aici Ovidiu Drimba, Gheorghe Pavelescu, Dimitrie Vatamaniuc, Al. Husar, Toma George Maiorescu (ultimul student examinat de Profesorul Blaga, în 24 iunie 1948), Gheorghe Grigurcu şi Coriolan Brad. În Addenda, autorul plasează un reportaj-eseu, „Pe urmele lui Lucian Blaga în Mărginimea Sibiului“, volumul încheindu-se cu un util indice de nume.
          Mărturiile celor intervievaţi sunt mişcătoare şi veridice, căci calitatea umană a martorilor este indubitabilă. Sunt rememoraţi cumpliţii ani ai războiului şi ai refugiului, ai comunizării şi ai îngheţului totalitar, cu o faună umană diversă, de la martiri până la abjecţi tartori ideologici, de la studenţi şi universitari de toate gradele până la avocaţi, medici, „muze“ şi preoţi, locuri paradiziace şi celule infernale, o panoramă a unei societăţi prinse la jugul istoriei şi-al răutăţii oamenilor. Pe-aceeaşi pagină, te-ntâmpină depoziţia terifiantă şi anecdotica suculentă, culorile sumbre ale tenebrelor şi pâlpâirea unor gesturi de omenie. Bunăoară: la cursul inaugural al Catedrei de filosofia culturii, ţinut de Blaga în noiembrie 1938, sala „Vasile Pârvan“ dovedindu-se neîncăpătoare pentru mărimea audienţei, lumea s-a îndreptat spre Aula Magna; secretarul general al Rectoratului – omul rectorului Ştefănescu-Goangă (aflat la acea oră în capitală, opozant notoriu al Poetului) – a refuzat să deschidă aula, cedând numai în urma intervenţiei decise a lui Onisifor Ghibu: „Dă-mi cheile, această universitate eu am înfiinţat-o!“ (Istorie repetată – desigur, caricatural – acum câţiva ani, când uşii de la clădirea centrală a universităţii i s-a subtilizat clanţa!) Peste decenii, în 1957, la Biblioteca Centrală Universitară, istoricul D. Prodan va fi moderatorul conferinţei susţinute de Blaga, „Întâlniri cu Goethe“, ultima prezenţă publică a „Sfinxului“.
          O lume tulbure, subjugată – ca şi cea de-acum, de altfel. Tocmai ce-am aflat – în expresia lui cea mai nudă – care este echivalentul valoric al forţei de muncă din draga noastră ţărişoară: un coş de gunoi e achiziţionat de administraţiile locale la un preţ similar cu salariul minim pe economie; ba chiar sunt oraşe unde preţul coşului se ridică la valoarea salariului mediu pe economie. Ca bugetari de rând, dascălii preuniversitari aici sunt „prigoniţi“ de guvernanţi, între pubele! Şi-atunci, cum să vă privim drept în ochi, cum ne-aţi învăţat, Domnule Profesor?! Ca să nu mai vorbim de faptul că în urbea aceasta de Şcoală Ardeleană, fostă colonia, adică o mică Romă, nu există o stradă care să poarte numele Cetăţii Eterne, pe când după război Şcoala Normală (chiar că bine numită astfel!) unde aţi intrat şi-aţi rămas era pe strada Romei, 25!

Virgil Leon

Despre Blaga, normalişti şi (a)normalitate (Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga între amintire şi actualitate: Interviuri & reportaje. Craiova: Scrisul Românesc, 2011)

» anul XXIII, 2012, nr. 4 (263)