Scrisori (strict secrete) către sora sa, IRINA (II)

(Urmare din numărul trecut)


Mihai Barbu




Scrisoarea XV (7 iulie 1987)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Poştaşul mi-a adus o scrisoare de la Magdalena Stehlick. A murit Irina, fiica mai mică a lui Poldi. De inimă.
          Îţi trimit şi fotografii primite de la o verişoară, Agnes. Îmi scrie regulat. O familie mare, puternică, unde, zice ea, v-aţi simţi foarte bine. Îmi scrie despre mama sa, Maria, care nu avea decât 3 clase primare. Dar copiii ei, trei băieţi uriaşi, sunt frumoşi.
          Le-am scris de Ioana Popescu, fiica Christinei, care e fiica mai mică a lui Liviu Rusu. E studentă la fizică, undeva în U.S.A. Agnes mi-a promis s-o caute şi s-o invite. De la ea va afla totul despre noi.
          De la Chamonix am primit cafea. De la Paris – pixuri. Din Israel – o pereche de pantaloni de vară.
         Scriu la Ursu, sper să termin ultimul capitol în 10 zile. Apoi, în 50 de zile trebuie făcut lucrul cel mai greu: transcrierea pe curat, legat, definitiv.
          Transmite salutări din America lui Ica şi soţului ei.

Tov. lt. col. Vîlceanu
Exploatare
col… (semnat indescifrabil)

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 0015094 din 7 iulie 1987)

Nota noastră: Magdalena Stehlick este soţia lui Juan Carlos, fiul lui Leopold Stehlick. Ica e Veronica Apreotesei, o nepoată a scriitorului născută la Petrila şi mutată, ulterior, la Sibiu. Sublinierea din text aparţine Securităţii doljene.


Scrisoarea XVI (2 octombrie 1987)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Plec la Bucureşti. Îţi scriu din gara Craiova. Nu ştiu cât stau. Încerc să fiu deştept şi descurcăreţ. Am primit acum vestea că voi pleca în delegaţie teatrală, pe 10 zile, în Polonia.
          Despre Urs nici o veste, editura e ocupată cu alte fiare.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 0016382 din 2 oct. 1987)


Scrisoarea XVII (24 noiembrie 1987)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

M-am apucat să transcriu volumul Exerciţii de luciditate (5 caiete). Cu asta voi fi ocupat până în ianuarie. În ianuarie scriu studiul despre neologisme, în februarie încerc să dictez memoriile la magnetofon.
          Între timp trebuie să mă hotărăsc ce carte scriu în 1988.
         De la Bucureşti nici o veste – deşi sper că Ursul meu va avea mai mult noroc decât Lupul. Nici plecarea în Polonia nu se anunţă; o tăcere grea mă înconjoară, mizeria creşte.
          Nici o veste din străinătate. Aştept de Crăciun cafea de la prieteni dar e o lege: prietenii care nu se văd se uită.


(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 0013415 din 24 nov. 1987)

Nota noastră: Exerciţiile de luciditate vor deveni, post-mortem, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Ideea de a-şi dicta memoriile la magnetofon a reieşit dintr-o discuţie avută, împreună, la Petroşani. Într-o scrisoare din 11 septembrie 1987, adresată nouă, Sîrbu îmi scria: „Cred că ideea ta cu magnetofonul trebuie reţinută“. Pe ce mă bazam? Unchiul meu avea un magnetofon cehoslovac, Tesla, destul de performant pentru acel timp, şi mă gândeam că ar fi putut fi util în această acţiune de recuperare a trecutului. Din păcate, ideea aceasta nu s-a materializat niciodată. Sublinierea din text aparţine Securităţii doljene.


Scrisoarea XVIII (4 ianuarie 1988)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Am reuşit să transfer la Cartea Românească volumul Ursul şi, cu mare scandal, l-am retras de la Craiova. Nici nu s-au uitat la manuscris, abia au catadixit să-i dea, după 3 luni de la predare, un „număr de lungă aşteptare“. La Bucureşti, toaleta de redacţie e gata (text corectat, referate, etc.), plec acum sus, la cenzura de obşte. (Dumnezeu să aibă grijă de copiii şi de scrisul nostru.)

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 003064 din 4 ianuarie 1988)

Nota noastră: Acţiunea s-a dovedit extrem de inspirată. Dansul ursului va apărea în chiar acel an la Cartea Românească; redactor de carte: Maria Graciov.


Scrisoarea XIX (16 ianuarie 1988)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Nicolae Mărgineanu, regizorul de film, m-a anunţat că la cinematografie se pregăteşte scenariul după De ce plânge mama?
          Vestea cu Frunze care ard e deosebit de gravă, în condiţiile de azi. Am recitit piesa, e teribil de actuală.
          Editura Cartea românească m-a anunţat că manuscrisul Dansul ursului a sosit aprobat, fără nici o ştersătură, după numai trei zile. Intră la tipar!
          Am refuzat plecarea în Polonia. Mi-a sosit paşaportul, dar nu eu singur (şi cu Lizi) ci eu şi 4 ziarişti tâmpiţi de provincie. Nu-mi convine.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 003283 din 16 ian. 1988)

Nota noastră: Regizorul Nicolae Mărgineanu nu a finalizat proiectul cinematografic De ce plânge mama? Sîrbu a fost în Polonia, împreună cu soţia, în anul 1973, cu ocazia prezentării piesei sale „Arca bunei speranţe“, la Lódź. Cu acel prilej, Sîrbu i-a trimis o scrisoare de mulţumire stimatului tovarăş Ion Brad, în care i-a relatat că „TV-ul din Varşovia a venit să ne filmeze în culori pentru emisiunea lor experimentală (o zi pe săptămână)“.


Scrisoarea XX (6 februarie 1988)

NOTĂ

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

De la Bucureşti – nimic. Aştept să fiu chemat (în jur de 15 februarie) la corectură. Atâta ştiu acum: că la cenzură, sus, volumul meu a plăcut în mod deosebit, de aceea, în 3 zile, a fost citit şi i s-a dat cale liberă spre tipografie.
          Lizi, tot mai des şi mai rău bolnavă cu bila. Dacă îmi iese cartea, facem iar cerere de plecare în excursie. De astă dată, mă voi duce în audienţă.
          Doinaş cu soţia e pe trei luni în R.F.G.
          De ce mie mi se refuză, mereu, plecarea?

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 003664 din 6 februarie 1988)

Nota noastră: Încercăm un posibil răspuns la ultima întrebare: pentru că nu a rămas în Vest în călătoria efectuată în 1981! În acest sens există o înregistrare ambientală a Securităţii, în care Sîrbu povesteşte unui om cu care a împărţit suferinţa detenţiei că atunci când a ajuns în graniţă, la Curtici, vameşii nu i-au deschis deloc bagajele. „Lucrul ăsta mie mi-a dat mult de gândit. Nu cumva era ordin de la Securitate să mă lase să trec cu tot ce am?“ (Memoriile..., p. 309)


Scrisoarea XXI (1 martie 1988)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

N-am avut curajul să merg la Bucureşti. E frig, acum 3 zile m-a durat tare… inima. Pentru prima oară. Înţepături interne acute. Deci, am trimis totul printr-un coleg care are treabă acolo.
          Mi s-a telefonat, e gata şi coperta. Toţi care citesc cartea sunt încântaţi de ea.
          … Pe Dincă (iubit de toată lumea), după 43 de ani de serviciu, l-au cam dat afară, destul de brutal, din direcţiunea teatrului. Suferă cumplit – nu are şcoala celor care au căzut de tot şi cu totul, nu dintr-un teatru, ci din viaţă şi libertate.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/ nr. 004006/1 martie 1988)


Scrisoarea XXII (6 aprilie 1988)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Azi, poştaşul mi-a adus o adresă a Vămii din Bucureşti către O.J.T. Dolj prin care primesc 4 kg cafea de la Shop în contul celor 52 dolari ce s-au vărsat undeva (nu ştiu încă unde şi de cine).
          Lucrez zilnic. Vreau să termin Jurnalul II. Mai am circa 100-150 pagini. Vreau să fiu liber să încep a gândi la cartea viitoare.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 004540 din 6 aprilie 1988)

Nota noastră: Banii i-au venit de la prietenul său Simion Cure, din America. Banii i-au fost transferaţi la Comturist, de unde puteai să cumperi, de suma respectivă, produse capitaliste. Pentru că, din punct de vedere legal, cetăţenii români nu aveau voie să deţină valută, sumele erau direcţionate spre întreprinderea de stat care importa bunuri din Vest şi le vindea doar pe valută. Sublinierea din text aparţine Securităţii doljene.


Scrisoarea XXIII (17 mai 1988)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Acum o oră, buna mea angelă-ocrotitoare (redactoarea cărţii Maria Graciov), împreună cu tehnoredactoarea (d-na Vulcănescu, echipa de la Şoarecele B) mi-au telefonat fericite: romanului meu Dansul ursului i s-a dat drumul la multiplicat. Mâine se comunică tirajul. În 3-4 săptămâni sunt în librării.
          Mi s-a tăiat în cinci locuri câte două rânduri, dar Maria spune că nu e vorba de tăieturi. Sunt dureroase dar nu mortale. O carte este ceea ce rămâne după ce, din ea, s-au înfruptat lupii răi.
          Şi Lizi e fericită. Nu mai dormeam nopţile din cauza acestor percheziţii ale textului original.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 005195 din 17 mai 1988)


Scrisoarea XXIV (28 mai 1988)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Monica se simte rău…
          Aş vrea să plec la Cluj, dar ieri am fost cu Naşinek (traducătorul meu în cehă) la parc. Abia m-am întors. Mă clătinam, mă durea inima.
          Am câteva iniţiative. O elevă de-a mea este soţia celebrului dr. Pop, la Fundeni. Prin ea, voi încerca, dacă e nevoie, o eventuală internare a Monicăi la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti (Parhon). Am scris în Germania, la doi prieteni doctori. Să nu ne pierdem capul şi buna speranţă.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 0018974 din 28 V 1988)

Nota noastră: Monica Crăciun suferea de basedow şi unchiul său se preocupa foarte tare de sănătatea iubitei sale nepoate.


Scrisoarea XXV (4 august 1988)

„SURU“ i-a relatat lui Sîrbu Irina, str. Constructorul, bl. J, sc. II, ap. 6, loc. Petroşani, jud. Hunedoara, următoarele:

… E sigur că cineva îmi vânează numele (cărţi trimise de colegi îmi sosesc, ale mele, toate se îneacă la gară, undeva)…
          Aici am duşmani care nu mă iartă.
          Nu-mi iartă nevinovăţia şi hărnicia.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 006459 din 4 august 1988)


Scrisoarea XXVI (16 septembrie 1988)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Am avut impresia că, după ce ai aflat de la mine rezultatul practic al călătoriei mele (pentru Monica) la Cluj, oarecum ai încercat o decepţie.
          Ce pot să-ţi spun? Nu sunt nici vrăjitor, nici Dumnezeu. Am vorbit cu Iencica, am înţeles că fiecare doctor vede boala Monicăi prin specialitatea lui. Basedow-ul are nenorocul de a da de lucru, pe lângă endocrinolog, şi oftalmologului şi cardiologului, etc.
          M-am sfătuit cu prietenii mei obiectivi, cu prof. univ. Viorica Marica, cu prof. univ. dr. Chiricuţă, şeful clinicii de oncologie, şi am hotărât că cel mai bun lucru ce-l pot face este să obţin ca Monica să treacă sub îngrijirea personalităţii supreme, şeful clinicii de endocrinologie.
          Ceea ce am şi făcut. Monica va fi, probabil, tratată practic de Emilia Popescu dar sub îndrumarea profesorului. (Există un tratament cu radium, el nu trebuie administrat decât cu mare grijă şi după detaliate analize).
          Consider că am contribuit mult la liniştirea şi ridicarea moralului Monicăi. Întreţin legătura cu familii grele care au luat-o sub patronaj.

(Ministerul de Interne/ I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 007035 din 16 sept. 1988)

Nota noastră: Finalul poveştii e fericit; în cele din urmă, Monica s-a vindecat complet.


Scrisoarea XXVII (30 septembrie 1988)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

Mâine plec pe nu ştiu câtă vreme la Bucureşti, cu Lizi. Am aflat că sâmbătă trebuie să fiu la Herculane, unde Editura organizează o lansare de carte. Deci, voi lipsi circa o săptămână.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 007207 din 30 sept. 1988)

Nota noastră: Sublinierea din text aparţine Securităţii doljene.


Scrisoarea XXVIII (18 octombrie 1988)

„SURU“ a relatat lui Sîrbu Irina, str. Constructorul, bl. J, sc. II, ap. 6, loc. Petroşani, jud. Hunedoara, următoarele:

… Mi-a apărut în U.R.S.S. un volum. Eu sunt primul, cu trei nuvele, în condiţii grafice excepţionale. Mă duc la Bucureşti să văd acest volum, fiind invitat de Ambasada URSS cu Lizi…. Am vorbit cu Babi Grig, ea îmi va scrie, totul e bine şi chiar excepţional… Monica să aibă voinţă şi răbdare… Sper că ai pus la poştă cele 6 volume pe care trebuia să le expediezi recomandate. Eu, aici, am expediat ultimul transport spre străinătate, în Israel…

Tov. lt. col. Vîlceanu
Măsuri corespunzătoare
Col… (semnat indescifrabil)

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 0020620 din 18 X 1988)

Nota noastră: Sublinierea din text aparţine Securităţii doljene.


Scrisoarea XXIX (17 februarie 1989)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6:

… Am cumpărat şi Bleomicină adusă de cehul meu din Praga. Cu 3.000 lei. Dacă nu mai am nevoie, pot vinde uşor surplusul.
          … Am primit scrisoare de la Karin. Întreabă: De ce nu-mi răspunde Monica la scrisoare: voiam să aflu de ce medicament are nevoie, doresc să o ajut. I-am scris Monicăi despre asta.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 0013060 din 17 februarie 1989)

Nota noastră: Cehul lui Sîrbu din Praga e traducătorul operei sale în limbă cehă, Jiři Nasinec. Karin e fata Ştefaniei Dorn, care a absolvit Medicina şi s-a stabilt, la rândul ei, în Germania. Sîrbu o considera drept „fiica sa spirituală“.


Scrisoarea XXX (16 martie 1989)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6, jud. Hunedoara:

Direcţia Teatrului Naţional (ea, şi nu Asociaţia Scriitorilor!) a obţinut, pentru mine, un TV color Excelent (pe bulgari). Ne facem acum o altă antenă.
          Încep injecţiile în 15. Le-am procurat. Acum, că avem televizor, numai Televiziunea Română ne mai lipseşte.

(Ministerul de Interne/I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 0013670 din 16 martie 1989)

Nota noastră: Televizorul vechi, alb-negru, i-l face cadou surorii sale, Irina.


Scrisoarea XXXI (16 mai 1989)

„SURU“ a relatat Irinei Sîrbu din Petroşani, str. Constructorul, bl. J, sc. 2, ap. 6, jud. Hunedoara:

Probabil că vom merge la supravizită la Bucureşti. Dar, vreau ca Maria Graciov – redactoarea mea – să aranjeze la ce doctori ne prezentăm fiindcă nu putem sta mai mult de trei zile.

          Să cunoaştem din timp când face deplasarea şi să introducem mijloace T.O. complexe.
          Col… (semnat indescifrabil)

(Ministerul de Interne/ I. J. Dolj/Serviciul „S“/nr. 0014813 din 16 mai 1989)

Nota noastră: Scriitorul mai avea doar patru luni de trăit, moare în ziua de 17 septembrie 1989, dar Securitatea se preocupă de instalarea tehnicilor operative pentru a-l putea asculta până la sfârşitul zilelor sale. Sublinierea din text aparţine Securităţii.

Mihai Barbu

I. D. Sîrbu. Scrisori (strict secrete) către sora sa, Irina (II)

» anul XXIII, 2012, nr. 4 (263)