Horia Patapievici


          Există clipe într-adevăr sărbătoreşti în istoria unei culturi. Sâmbătă, 17 martie 2012, H.-R. Patapievici primeşte titlul de doctor honoris causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Scrierile antitotalitare ale lui H.-R. Patapievici au fost şi rămân repere ale gândirii democratice româneşti, analize percutante şi riguroase ale patologiilor comuniste şi postcomuniste. Reacţiile negative, calomniile venite din zonele neocomuniste şi şovin-naţionaliste nu au făcut şi nu fac decât să confirme meritele lui H.-R. Patapievici ca remarcabil gânditor liberal şi ca intelectual critic. Pentru mine şi pentru mulţi alţii, gândirea lui H.-R. Patapievici este emblematică pentru patriotismul luminat, acel patriotism civic, cinstit şi curat pe care l-a susţinut, de pildă, Corneliu Coposu. Acest titlu vine la propunerea Facultăţii de Litere, Istorie şi Filosofie. Din comisia de Laudatio fac parte prof. dr. Nicolae Manolescu (Universitatea Bucureşti), doctor honoris causa al Universităţii de Vest, prof. dr. Solomon Marcus (Universitatea Bucureşti), doctor honoris causa al Universităţii de Vest, prof. dr. Mircea Dumitru (Universitatea Bucureşti), prof. dr. Marta Petreu (Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca) şi profesorii de la Universitatea de Vest, Adriana Babeţi, Otilia Hedeşan, Mircea Mihăieş, Ioan Talpoş şi Cornel Ungureanu.
          Fiind eu însumi doctor honoris causa al Universităţii de Vest, sunt încântat să salut decizia de acordare a acestui titlu unui intelectual pe care îl admir în cel mai înalt grad. Horia-Roman Patapievici este un gânditor original, un spirit viu şi nobil, ale cărui lucrări dovedesc erudiţie, creativitate conceptuală, angajament moral şi o veritabilă deschidere spre dialog. Mă refer în primul rând la Omul recent, la Ochii Beatricei, la cartea despre Ioan Petru Culianu, contribuţii esenţiale la explorarea originilor, tensiunilor, dilemelor şi şanselor modernităţii. Opera lui H.-R. Patepievici, analizată de altfel şi de N. Manolescu, doctor honoris causa al Universităţii de Vest, în a sa Istorie a literaturii române, se situează la intersecţia dintre filosofia ştiinţei şi cea a culturii.
          Ca preşedinte al ICR, H.-R. Patapievici a probat o autentică vocaţie pentru construcţia instituţională modernă, a susţinut proiecte recunoscute internaţional în cele mai prestigioase publicaţii ale lumii. Nu întâmplător, H.-R. Patapievici a fost ales preşedinte al EUNIC (reţeaua institutelor de cultură europene), unde a avut o activitate strălucită. Fiecare cuvânt din acest text poate fi probat cu citate, cu evidenţe factuale.
          Adaug că sunt onorat şi fericit de prietenia fraternă care mă leagă de Horia Patapievici. Am mai spus-o, ţin să o repet aici şi acum: fără Horia n-aş fi rezistat asaltului mocirlei cu care m-am întâlnit în timpul activităţii Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste, din care am făcut parte amândoi. Cum spun germanii, wir haben zusammen durchgemacht. Ne-am cunoscut la începutul anilor ’90, ne citeam reciproc, ne zărisem, dar Mircea Mihăieş a fost cel care a făcut posibilă prima noastră întâlnire reală. Atunci mi-a spus că-l citise pe tânărul Lukács, tot la 20 de ani, ca şi mine. Trecuse şi el prin febra acelei „cărţi blestemate“ a marxismului occidental numită Geschichte und Klassenbewusstsein. De-a lungul anilor, am trecut împreună prin numeroase încercări. Ne-au fost desfigurate ideile, ne-au fost insultate rudele apropiate, am fost ponegriţi, ni s-au maculat de o maniera abjectă biografiile. Maniacii conspiraţiilor ne-au înfierat pentru toate relele lumii. Trepăduşii xenofobi ne-au negat dreptul de a vorbi despre cultura românească.
          Omul recent este una dintre cărţile cele mai profunde despre paradoxurile, câştigurile, costurile şi riscurile modernităţii pe care am citit-o vreodată. Nu mai vorbesc de Zbor în bătaia săgeţii, o carte de o frumuseţe stilistică şi morală ce-ţi taie respiraţia. Ceea ce preţuiesc la Horia, dincolo de cultura sa fenomenală, dincolo de intuiţiile scăpărătoare, este o verticalitate invincibilă, un devotament rar întâlnit pentru principii. La care se adaugă, evident, cultul prieteniei. Horia respiră graţie prieteniei.

Vladimir Tismăneanu

Horia Patapievici

» anul XXIII, 2012, nr. 4 (263)