• Gilda Vălcan, Cu uşile întredeschise, Timişoara: Ed. Marineasa, 2011. Riscând un titlu la jumătatea distanţei între Cu uşile închise (J.-P. Sartre) şi Uşa interzisă (Gabriel Liiceanu), Gilda Vălcan, cunoscută deja ca eseistă şi exegetă nietzscheană, conturează un spaţiu liric unde „am închis toate uşile în urma mea/ să nu pătrundă nici un vis, nici un om să mă vrea...“ (fereastra), unde „în toate e un echilibru fragil/ îmi privesc liniile palmelor şi călătoresc/ până în sufletul apelor...“ (p. 33). O poezie a întrezăririi, a sentimentului pe fugă, lăsat la jumătate de drum, o privire furată, văzută pe jumătate, lăsând spaţiu de respiro, de aşteptare pentru mai mult, mai larg, mai ascuns pe „singurul drum pe care nu vei păşi./ acesta este pentru altcineva care nu va veni“. Se naşte astfel o lirică a intervalului, caracterizată de temeri, îndoieli şi sentimente ultimative. (AMALIA LUMEI)

A.L.

Gilda Vălcan, Cu uşile întredeschise, Timişoara: Ed. Marineasa, 2011

» anul XXIII, 2012, nr. 4 (263)