Irina Lucia Mihalca

 

Culegătoarea de stele...

Mă înălţa spre cer,
până la stele,
eu mică, El mare,
De sus priveam lumea
eu mică, ea mare...
Întunericul era mai departe,
mai cald,
Lumea, copacii şi luna
se legănau
la fiecare pas.

Mă înălţa spre cer,
până la stele,
Încă mai simt cum,
uşor,
desprindeam câteva stele,
felinare ce luminau
paşii,
amprente lăsate,
în urma
trecerii noastre...

Şi acum mă înalţă
în zbor, în cer,
printre stele,
în visele mele,
zâmbeşte,
lumina-mi priveşte,
chiar dacă
eu sunt aici,
El e acolo,
undeva,
în cer,
printre stele,
icoană, candelă vie,
El, veşnic,
mereu
TATĂL MEU.


Adunâtoarea di steali...

Mi alina la ţzeru
pânâ la steali
eu njicâ, Elu mari,
Din dzeanâ mutreamu dunjiaua,
eu njicâ, ea mari...
Scutidea iara ma înclo,
ma caldurâ,
Dunjiaua, ponjii si luna
s-ligânau
la cafi imnari.

Mi alina la ţzeru,
pânâ la steali,
Nica mai duchescu cum,
lişhoru,
dizlichiamu îndaua steali,
lănchi ţzi lunjinau
imnatlu,
şhi’ tu soni toarâli
dupâ
triţzearea noastrâ...

Şhi tora mi-azboairâ
mi alinâ, tu ţzeru,
pritu steali,
tu yisili a meali,
arâdi,
lumina-nji mutreaşhti,
cu tuti câ
eu escu aoa,
Elu iasti aclo,
iumva,
tu ţzeru,
pritu steali,
icoanâ, cândilâ yii,
Elu, di totna,
şhi dipriunâ
AFENDI A MEU

 

Irina Lucia Mihalca

Culegătoarea de stele.../ Adunâtoarea di steali...

» anul XXIII, 2012, nr. 3 (262)