Mici „texte de escortă“ (I)

Ion Bogdan Lefter

          Aşa-numitele „texte de escortă“ asta fac: însoţesc textele aşa zicînd principale, cărţile. Cineva, un teoretician literar, le-a numit cîndva „praguri“ ale lecturii: prefeţe, postfeţe, note editoriale, prezentări de coperta a IV-a ş.a.m.d.
          Meseria criticilor e de acelaşi tip: ei „escortează“ literatura. Sigur, mai „fideli“ sau mai „infideli“, mergînd pînă la depline „trădări“, cu aspiraţii „autonomiste“ care justifică – în felul lor – genul drept unul tot literar: al patrulea, mereu uitat în tipologiile clasice, care se opresc la terţetul poezie-proză-dramaturgie.
          Producător şi de „escorte“ propriu-zise, de toate felurile, am ilustrat toată tipologia, uneori din proprie inţiativă, de pildă cînd am ţinut să republic şi să prezint anumite scrieri importante ale anumitor autori importanţi, dar şi la solicitări colegiale, scriitoriceşti sau editoriale (cîte le-am acceptat; am şi declinat destule...). În ultima vreme a devenit o „modă“ de-a dreptul deplasată: puzderie de volume de versuri sau de proză apar şi la noi, ca pe alte meridiane, „escortate“ de recomandări imprimate pe spate ori pe „manşete“ sau de prefeţe ori postfeţe. De cele mai multe ori, sînt inadecvate: textele de copertă sună prea steoreotip elogios, fără măcar să fie anonim-publicitare, ca-n industria editorială occidentală, iar analizele însoţitoare sînt un soi de încercări frauduloase de dirijare a receptării înainte ca despre opurile în cauză să se pronunţe critica de întîmpinare. De fapt, prefeţele şi postfeţele au sens atunci cînd sînt de făcut recapitulări: la reeditări, în antologiile de autor etc.; şi se mai justifică – eventual – la debutanţi, despre care îi poate fi util cititorului să afle cîte ceva înainte de a-i „descoperi“ pe cont propriu. Ce-ar fi fost – însă – dacă scriitorii valoroşi dintotdeauna ar fi fost publicaţi, invariabil, cu cîte o „cîrjă“ de prezentare ditirambică?! Criticii ar trebui să fie mai atenţi la respectarea standardelor de dignitate a meseriei lor, altfel se pot trezi că se metamorfozează în agenţi de „promovare“. Se mai şi întîmplă în zilele noastre, pe ici, pe colo, prin puncte... varii...
          Dintre toate speciile „de escortă“, cea mai riscantă e recomandarea de copertă. Cititorul o parcurge rapid, în librărie, examinînd sumar cartea. Aşa stînd lucrurile, ea contribuie mai degrabă la „promovarea“ comercială decît la interpretarea critică a textului. Totuşi, depinde de cum e făcută! În ce mă priveşte, nu sînt solicitat – slavă Domnului! – prea des, căci se cam ştie că nu scriu complezent şi nu laud la solicitare. Cînd şi cînd, accept – însă – cu plăcere să produc note concentrate despre autori în care cred. Nu e tocmai simplu, chiar dacă vorbim despre o specie scurtă: dacă ţii să nu cazi în şabloanele ştiute şi încerci să spui lucruri cu miez – multum in parvo! – despre un scriitor şi despre o carte, sarcina se poate dovedi îndeajuns de complicată.
          Cîteva prezentări de acest fel le-am „recuperat“ în texte sau montaje ulterioare despre literatorii respectivi. Mai jos – alte cîteva exemple de gen.

 


Mihaela Miroiu şi Mircea Miclea, R’Estul şi Vestul, Iaşi: Editura Polirom, Colecţia „Ego-grafii“, 2005.

          Ce să spui pe scurt, într-o prezentare pentru coperta a IV-a, despre R’Estul şi Vestul, cartea scrisă „la patru mîini“ de Mihaela Miroiu şi Mircea Miclea?! Că dialogul lor la distanţă, prin poşta electronică, e nemaipomenit de interesant, de impresionant şi – pe deasupra – savuros? Că reconstituirile lor autobiografice debordează de-atîta încărcătură istorică şi psihologică? Sau că notaţiile lor de jurnal intelectual – unul în Olanda, cealaltă în Marea Britanie sau peste Ocean – sînt delectabile? Că ni se oferă adevăruri preţioase şi cînd e vorba despre Istoria mare (cu majusculă), şi cînd citim mici istorii personale, ale autorilor sau colecţionate de ei, transcrise şi-napoi la lume date? Că explorarea „identitară“, deopotrivă individuală, autoscopică, şi colectivă, naţională şi internaţională, „estică“, „vestică“ şi – cum altfel?! – „globală“, e împinsă pînă la profunzimi tulburătoare şi entuziasmante? Că memorialistica şi reflecţia intelectuală se amestecă – de fapt – într-o proză veritabilă, de excepţională calitate, minuţios-descriptivă, seducător-narativă, curajos-confesivă, subtil-analitică şi bogat-expresivă?
          Toate acestea sînt adevărate, însă insuficiente în faţa unei cărţi atît de neobişnuite şi atît de tuşante, care – declară prezentatorul de coperta a IV-a în timp ce se predă – n-are cum să fie recomandată pe scurt, fiindcă se sustrage, cu inteligenţă şi farmec, tuturor definiţiilor...

 


Marius Jucan, Măştile libertăţii: America în scrisorile lui Thomas Jefferson, ediţia a doua; Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008 (prima ediţie, 2007, la aceeaşi editură).

          Extraordinar „eseu cultural“ despre Thomas Jefferson: pasionantă hermeneutică epistolară prin care Marius Jucan reconstituie nu doar o biografie celebră, ci şi o viziune asupra lumii şi a istoriei. Încît, protagonistul fiind unul dintre „părinţii fondatori“ ai Statelor Unite, cu un rol decisiv în modelarea sistemului constituţional al Noului Continent, cartea devine ea însăşi o pledoarie pentru democraţie şi „americanism“ (dacă se poate spune aşa), pentru – adică – libertate individuală şi moralitate socială…

 


Costin Bratu, Vrăjitoarea din vis, ediţia a doua, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 2008 (prima ediţie, cu titlul Vrăjitoarea din Vis: Cetatea vrăjitoarelor, Bucureşti: Editura DominoR, 2007).

          Minunată carte semnată de poate singurul autor adevărat de literatură pentru copii din România de azi – după Poveştile cu vrăjitoare şi după prima Vrăjitoare din vis (ambele apărute în 2005, la Editura C.N.I. Coresi), plus libretele de basm scrise pentru spectacolele din ultimii ani ale şcolii de coregrafie pentru copii de care se ocupă soţia sa, Jacqueline Bratu. Pe de o parte – basme glumeţe, reluări fin-parodice ale formulelor tradiţionale ale genului; pe de alta, ca în ciclul Vrăjitoarei din vis – „actualizări“, combinaţii de trăsături de poveste cu altele realiste. Pe linia – de pildă – a lui Lewis Carroll, venind către Harry Potter (la care Costin Bratu face referinţă undeva), autorul mixează cele două planuri, cu excelente efecte literare: din realitatea cotidiană, a zilelor noastre, naraţiunea alunecă într-o spectaculoasă lume imaginară; atmosfera basmului clasic e păstrată, dar ea învăluie, într-un mod pe cît de nemascat şi firesc, pe atît de surprinzător, lucruri reale sau posibile din viaţa obişnuită, contemporană nouă. Cu – peste tot – un umor şi o ironie foarte personale, într-o manieră inconfundabilă de a fraza mimînd seriozitatea, extrăgînd din formulări şi interpretări paradoxale efecte comice discrete în aparenţă, savuroase în fond.

Ion Bogdan Lefter

Mici „texte de escortă“ (I)

» anul XXIII, 2012, nr. 3 (262)