Avangarda Rusă

Ana Radlova

Îngerul melosului

Fierbinte, înăbuşitor, aromitor – vântul,
Sunet neîntrerupt în venele fluierului,
Ba mahmureala de ieri,
Ba torida viforniţă, învârtejire, melos, radioasă seară.
Ca împănarea săgeţii – ochii lui, el – cel cu şase aripi.
Goncearova(1)  visa atare îngeri în zăpezile moscovite.
Musafir înaripat, eşti tu, chiar tu să fii?
Că doar se spune – iubirea izbăveşte de frică.
O dulce spaimă îmi inundă pieptul şi umerii,
Mă istoveşti cu cântul, iar de pe buze – se rupe strigătul închegat,
Cine ar putea doftori de mortalul sărut?
Iar mai înainte de frate bun îmi erai,
Frate mai mare, frate pătimaş,
Împătimita mea îngemănare.
Iată, neauzit se dădură zidurile la o parte,
noi zburăm peste insula Vasilevsk(2) ,
Iată se perindă şi Amiralitatea(3) , Rusia,
mai apoi, clătinându-se, pluti pământul ruginiu.
Tu eşti secţionat şi prins cu-aripile-ascuţite
De prora corăbiei mele.
Zbor zigzagat pe cerescul, negrul drum desfundat.
Un lup hăituit aleargă pe neagra zăpadă a
dezlănţuitului martie-n dezgheţ,
Îmi privesc ţintă-n ochi cumpliţii ochi ai lui Dumnezeu,
Iar eu cu ambele mâini strâng la piept
sfâşiata hartă geografică-a Rusiei.

[1] Natalia Goncearova – soţia poetului Aleksandr Puşkin. [2] Insulă în fluviul Neva. [3] Celebra clădire a Amiralităţii, cu turnul-săgeată, simbol al Petersburgului.

          *     *     *

Chip calm şi interiorizat
Ars de nedomolitul soare de pe-aici.
Cu al ascuţitelor aripi zbor neauzit
El se apropia şi braţele i se răceau
Şi ameţit capul i se-nvârtea.
Precum copilul pe care îl născui în chinuri,
Le fel în chinuri răzbea cântul nostru,
Al meu, al lui, – n-aş putea spune, însă atingerea-i
Cu ferice oboseală mi-o amintii.
Dimineţile, rămâneam mai amânat în pat,
Prietenului îi citeam poeme noi;
Nu-i vorbeam de musafirul din ajun
Şi nici ochii pe-atunci nu i-i cunoşteam, –
Acum însă, oare nu din cauză că iubirea
O îndepărtai, precum ai îndepărta o piatră
Care pe drumul prăfuit, fierbinte, alb,
Răneşte tălpile atâtor pelerini,
Dar poate doar din motivul că soarele aici
Mai aproape e de mângâietorul meu meleag
Şi păsări mănâncă de odată cu-ncoronări de arbori
Şi mândru şi feroce creşte pe-aici cactusul, –
Nu de din această cauză anume
Îngerul Melosului îmi deveni unicul prieten
Sever în felul său? Deveni atât de clar şi tandru,
Cum se întâmplă-a fi fratele mai mare
Cu sora lui iubită. Îndelung
Stăm întinşi pe nisipul ţărmului de mare,
Iar când se potoleşte jarul amiezii,
Printre pietre căutăm cuiburi de şerpi,
Bem apa rece de izvor, iar noaptea
Rătăcim până târziu prin parcuri
Şi eu îmi las capul pe răcoroasa-i aripă
Şi în ochi ne vedem reflectate
Enigmaticele constelaţii, – atunci anume
El mă-nvaţă pe nou melosul a-mi izvodi.

(1917)


Traducere şi antologie de
Leo Butnaru

 

Ana Radlova (1891-1949)

Îngerul melosului

» anul XXIII, 2012, nr. 3 (262)