Poeme pentru Marta


Ioan Moldovan

 


scriu la o lumânare supărată tare

Cad mereu mere necoapte şi mere putrede
Saliva adolescenţilor sfârâie pe-acoperişuri de dorul sânilor tăi
Pătură după pătură, linţoliu după linţoliu, ţol după ţol
A trecut vara, vine un câine sâcâitor
Bărbos m-am întors de la munte, barbar cu mintea
-n lapte
Voi începe iar a da sfaturi fiilor?
Îmbătat de imposibilităţi, închizând când un ochi când altul, aud mereu şiroitul de peşteră
Al unor ape alarmante


duminică de septembrie, 97

Aranjez obiecte pe masă
M-am întors din Aranjuez
Cu scurgeri în viscere
Cu orgasme mentale
Cu Sarcini inerţiale pentru mâini
Un mic plan de acţiune
Dar mai bine să nu mă „afecţionez“
 – Cum spunea un antrenor de fotbal –
De obiectele de serviciu
Lumină atmosferă toamnă
Şi Academia Franceză
Tocmai acordă premiile
Iar ca fond muzical Pietro Locatelli


ca urzicile

Ţigancă sau principesă bizantină, ce cauţi în Lyceum? Repede
Te veştejeşti frunzărind
Dicţionarele, istoriile secrete, tratatele de fizică
Încercând să dai măcar de o amintire
În craniul tău de piatră

Ca urzicile, copilele: s-au trezit, jilave
Înfierbântându-se. Asudate, învelite
Într-o folie izolatoare de călduri. Căţelandrii
Amuşină, schelălăie şi
Fug


luni de octombrie, 97

Zahărul se împrăştie-n odăi
O mâncărime ucigătoare atacă pulpele, coapsele tale
Apele curg, ciufute
Îmi caut cântarele să măsor prin văgăuni vinete sămânţa albă a adolescenţei
Puf, funigei, umbreluţe sub care
Trupul meu de celofan albastru foşneşte înnebunit

Am sucit pagina în fel şi chip
Poate pentru a uita  de prăpăd
Poate pentru a-mi aminti
E ora şase, pe care în tinereţe am ales-o
O linie despărţitoare: stânga de dreapta
Scrisul lumii de scrisul meu
Pe niciunul nu-l mai văd

 

miercuri de noiembrie, 97

Ziua începe ca de obicei cu vizitarea Gunoaielor
Nici în această dimineaţă n-a înflorit nufărul în mâluri
Câinii Tribului latră cu devoţiune în dialect
Vrăbiile fac zarvă la vederea tatuajelor mele melancolice
Numai uliul, pe antebraţ, cu cagula pe cap, moţăie
Şi geme uşor într-un vis pe care n-am voie să-l notez
Graşii Tribului, cu burţile ca nişte hublouri unde luceşte
Lumina roşie a decrepitudinii
Masturbanţii orbi şi ei sunt duşi de cealaltă mână
Spre agora Muncilor Tradiţionale

Cine va citi lumea? Se spun lucruri
Importante – zdamătii de idiot! Tu-mi spui de una de alta
Iarna ne caută, fumul iese, vestea se duce
Pâine n-avem, Vin n-avem,
Trăim o milă somnoroasă
Lasă-mă, Dracu’, să scriu cuvântul îngeresc!


încă nu

Încă nu se semnase nimic important
Nici Tratatul de Apropiere
Nici Micile Sentinţe. Lumea bună se juca
Pe mai departe în nisip şi iarna în
Zăpadă. Nici mirarea nu mai ieşea ca lumea. Doar în parcul orăşenesc
Tinerica se aşezase atât de placidă în braţele iubitului şi cu
Stupoare am văzut
Cum îi stoarce coşul proaspăt ivit pe obraz. Astfel trece
Zi după zi şi-această statuie a Timpurilor Noastre se umple
De chicotele metafizice ale Iubirii Aproapelui.


mai ai ceva

Mai ai curaj, mai vrei ceva? mă întreba, mă întreba.
Mai bine sparge-ţi gheaţa de pe ţeastă şi ridică-l pe copil în cârcă şi plimbă-l încă.
O să vezi vei vedea o să mori vei muri
De bucuria de moarte şi de ignoranţa de-a fi.
Vei simţi dulcea surpare şi calda surpare
De apă şi sare.
S-a terminat, frate, s-a terminat şi cu sălbăticia.
Aud aceeaşi voce.
S-a stins, s-a uscat Apa, cruzimea şi simţul atroce.


ce vorbire

Iar e vineri
Ieri, fiind frig, am uitat toată ziua
Ce vorbire avură cele cinci lucruri nenumibile şi greu de caligrafiat
Chiar şi pulparele s-au săturat de preumblarea matinală
Noroc însă cu fereastra spre Urbino, aici, în peretele bucătăriei: oho, e vară!
E vară şi pe coline grâul copt
Numai că un colţ al posterului s-a desprins de sub banda transparentă şi
Flutură uşor în aburul Alimentar
Iar tribu-i la lucru în cerul incolor, bomboana cade pe geam
Verde şi întrucâtva dementă

 

Ioan Moldovan

Poeme pentru Marta

» anul XXIII, 2012, nr. 3 (262)