Meditaţie asupra Europei


Ladislau Gyémánt

          La un secol de la apariţia bine-cunoscutei analize spengleriene dătătoare de ton privind viziunea pesimistă asupra unei evoluţii ciclice cu sfîrşit inexorabil a civilizaţiei occidentale, cartea profesorului Andrei Marga, intitulată The Destiny of Europe, îşi propune misiunea de mare anvergură a radiografierii stării actuale a continentului, pentru o diagnoză a stadiului de evoluţie pe care-l parcurge şi o prognoză a alternativelor care i se oferă. Constatînd că, în pofida avatarurilor dramatice ale societăţii europene în secolul XX, previziunile sumbre ale lui Oswald Spengler nu s-au confirmat, autorul constată totuşi că o identitate şi cultură de mare tradiţie, generatoare a unei unităţi economice, sociale şi politice existente astăzi incontestabil, cu toate precarităţile sale, se confruntă cu o varietate copleşitoare de dificultăţi, provocări şi crize, a căror analiză, sub aspectul genezei şi efectelor lor, este indispensabilă pentru a putea formula un punct de vedere pertinent asupra perspectivelor sale viitoare.
          În realizarea unei atari întreprinderi de o mare amploare şi responsabilitate ştiinţifică şi civică deopotrivă, Andrei Marga se întemeiază pe o impresionantă bogăţie a unor lecturi în care este greu să descoperi vreo fisură a informaţiei privind punctele de vedere formulate de gînditori de cele mai diverse formaţii şi orientări, în diferite vremuri, de la autorităţile clasice ale secolului al XIX-lea pînă la cea mai apropiată contemporaneitate, în toate limbile de cultură europene. Informaţia acumulată este stăpînită cu autoritatea şi experienţa unui profesionist al gîndirii şi comunicării deopotrivă, dar şi cu implicarea şi inspiraţia unui intelectual dornic şi capabil a căuta şi oferi soluţii posibile pentru complexele şi vitalele probleme ale societăţii europene de azi şi de mîine.
          Punctul de plecare firesc al analizei îl constituie formularea cu claritate a concepţiei autorului privind identitatea europeană şi sursele ei. În spiritul teoriei sistemelor, identitatea europeană este definită de Andrei Marga drept rezultat al pluralismului interacţional multifactorial care se materializează în tehnici de producţie şi competenţe tehnice de un nou şi înalt nivel, un comportament economic şi administraţie raţională, o cultură a dreptului, libertate şi autonomie a persoanei, voinţă publică rezultată din confruntarea argumentelor, o cercetare, cunoaştere şi recunoaştere sistematică a realităţii. La baza acesteia se află ceea ce metaforic poate fi redat ca un triunghi echilateral Ierusalim-Atena-Roma, cu tradiţii – iudaică, greacă şi romană – echivalente prin contribuţiile lor, ce pot fi diferenţiate doar în sensul priorităţii cronologice, şi cu o varietate de componente, dintre care cea religioasă, iudeo-creştină, şi cea a filosofiei de sorginte grecească reprezintă rădăcinile din care se hrănesc şi se inspiră valorile fundamentale ale unei civilizaţii de o însemnătate vitală pentru destinul întregii umanităţi.
          Valorile perene ale acesteia se confruntă însă astăzi cu o avalanşă de provocări şi crize izvorîte din complexitatea unei lumi globalizate, în care Europa îşi caută locul cuvenit, dar şi din degradarea unor componente esenţiale, de neînlocuit, ale eşafodajului său spiritual şi moral, a căror repunere în drepturi constituie condiţia sine qua non a deschiderii orizontului spre un viitor al unor legitime aspiraţii.
          Analiza cu acribie şi necruţătoare rigoare critică a acestei stări de lucruri deloc comode şi încurajatoare constată drept fenomene generatoare ale ei şi forme evidente de manifestare: dificultatea corelării identităţilor multiple în vederea realizării echilibrului între politicile demnităţii egale şi ale diferenţei, între egalitatea în drepturi a tuturor şi recunoaşterea concomitentă a diferenţelor culturale; criza democraţiei proceduraliste concepute „aritmetic“, lipsite de idealuri, viziuni şi fundamente etice, care generează un deficit de legitimitate, apatie civică şi politică, o criză motivaţională, cu pericolul recăderii în autoritarism, corupţie şi manipulare; incapacitatea statului social de a-şi îndeplini menirea de a elimina sărăcia, şomajul, inegalitatea socială, în condiţiile lipsei de sustenabilitate financiară, statul providenţial al bunăstării eşuînd într-un stat clientelar ce navighează cu dificultăţi crescînde între Scila centralizatoare şi Carybda neoliberală a abandonării rolului său; guvernanţa care ia locul guvernării clasice, ca un set de reguli şi norme menite a mobiliza diferiţii factori umani şi materiali pentru realizarea obiectivelor societăţii, dar care poartă în sine pericolul detaşării de valorile civice şi morale, al diluării răspunderii, al concentrării obsesive pe eficienţa tehnică, în dauna democraţiei; o Europă incapabilă deocamdată să identifice soluţia optimă a îmbinării unui cadru statal naţional, aflat în pierdere de prestigiu şi importanţă a capacităţii sale de stimul al creşterii, cu formula necesară a unei integrări garantate de o constituţionalitate care să exprime identitatea politică cetăţenească a locuitorilor continentului; în contextul marilor schimbări intervenite în lume, al crizei multilateralismului, lipsa de viziune şi paralizia birocratică a voinţei politice, ruptura între instituţii şi cetăţenii europeni, fragmentarea resurselor, în locul unificării lor, riscă să reducă şi chiar să aneantizeze rolul normativ al unei Europe de care lumea are tot atîta nevoie pe cît are nevoie Europa de ea.
          Studii de caz în domenii pentru care competenţa autorului prezentei cărţi este o garanţie de profunzime şi validitate analizează în detalii implicaţiile acestor stări de lucruri generale asupra unei părţi vulnerabile a continentului – cea a unei Europe Răsăritene aflate într-o îndelungată tranziţie de la modelul totalitar la cel democratic –, în care degradarea şi instrumentalizarea modelului asumat, politizarea economiei, administraţiei şi culturii în dauna competenţei, calitatea slabă a legislaţiei, lipsa de legitimitate a reprezentării politice şi a liderilor agravează considerabil procesul de integrare reală în Uniunea Europeană, respectiv asupra unui sector vital pentru aspiraţiile de viitor – cel al învăţămîntului superior, formator şi educator al generaţiilor menite a le materializa. Încălcarea valorilor fondatoare ale libertăţii academice, autonomiei universitare, responsabilităţii sociale şi integrităţii, a gîndirii critice, generează astăzi o periculoasă îndepărtare a universităţii de misiunea şi funcţiile sale, definite ca pregătirea de specialişti şi cercetare ştiinţifică competitivă, promovarea inovaţiei, analiza critică a societăţii, implicarea în apărarea drepturilor cetăţeneşti, susţinerea justiţiei sociale şi a necesarelor reforme, cu primejdia unei inacceptabile renunţări la rolul formativ de personalităţi şi de oferire a unor viziuni înnoitoare pentru societate, în favoarea posturii de modest furnizor de competenţe practice cerute de piaţă, incapabil a face faţă cerinţelor complexe ale internaţionalizării în condiţiile lumii globalizate.
          Cauzele fundamentale ale acestor semne de întrebare de mare gravitate la adresa viabilităţii şi viitorului unui sistem grevat de numeroase tare funcţionale şi morale deopotrivă sînt descoperite de autor în proliferarea relativismului, care implică renunţarea la posibilitatea unor valori ferme şi standarde general recunoscute, reducînd astfel considerabil capacitatea de luare a deciziilor şi creînd o criză de motivaţie cu consecinţe de mare gravitate. O secularizare cu tendinţe de generalizare, provocînd separarea netă între stat şi biserică, o ruptură fără apel între ştiinţă, filosofie şi respectiv religie induc un deficit de valori morale fundamentale, care se află, în esenţă, la baza fenomenelor evidente de degradare constatate.
          Sinteza efectelor acestor fenomene complexe se materializează într-o multitudine de diagnoze posibile oferite de gînditorii ultimelor decenii: societatea postmodernă a atomizării; societatea individualismului narcisist şi hedonist; societatea cinică a instrumentalizării; societatea riscului, în care pericolele se globalizează şi stările excepţionale devin cotidiene; societatea invizibilă, a lipsei de transparenţă şi control; societatea minciunii generalizate; societatea infantilizată, a abandonării responsabilităţii individuale şi sociale; societatea indiferenţei şi a cultului eficacităţii; societatea informaţională, a excesului covîrşitor de informaţie care inhibă creativitatea; societatea comunicării, care reduce comunicarea la o transmitere birocratizată şi mecanizată a informaţiei; societatea cunoaşterii, care nu e şi una a înţelepciunii. Trecînd în revistă aceste opţiuni de interpretare, Andrei Marga îşi formulează propriul punct de vedere, optînd pentru formula societăţii nesiguranţei, pe care o caracterizează ca una în care omul pierde controlul asupra naturii, în care confruntarea centrelor de putere face istoria impredictibilă, în care ştiinţa oferă cunoaştere, dar nu şi înţelegere, economia suferă de fragmentare, transformările sociale şi tranziţiile politice sînt imposibil de anticipat, condiţiile de viaţă se degradează, catastrofele naturale şi bolile proliferează. La baza tuturor acestor fenomene se află evoluţiile societăţii postseculare, în care un stat ce se declară neutru în faţa convingerilor cetăţenilor săi privează sistemul democratic de valori indispensabile veridicităţii şi dăinuirii sale (respect faţă de sine şi de alţii, reciprocitate, solidaritate), care nu pot fi oferite decît de o tradiţie religioasă aflată într-o interacţiune critică şi constructivă cu cercetarea ştiinţifică şi cooperare cu filosofia pentru apărarea valorilor ferme ale culturii europene şi contracararea asaltului relativist asupra acestora.
          Diagnoza astfel pusă cu fermitate şi convingere, bazată pe calitatea şi probitatea analizei efectuate, se impune cu necesitate în final şi prognoza unor soluţii şi alternative capabile să deschidă orizonturile unui viitor european al dăinuirii şi proliferării culturii, identităţii şi unităţii continentului. În viziunea implicată a autorului acestei cărţi, ce concentrează experienţa unei cariere ştiinţifice strălucite de cîteva decenii, consacrate meditaţiei asupra destinului european, punctul nodal al oricărei soluţii pentru viitor este revenirea la valorile fundamentale de adevăr, libertate, justiţie, bine, frumuseţe, care nu pot fi înlocuite de efemeridele cultului eficienţei, al rezultatelor imediate, al funcţionalismului şi concretismului, ce abandonează deliberat aspiraţiile spre viitor unui prezenteism ce-şi rezumă ambiţiile la administrarea şi păstrarea a ceea ce există. Aceste valori izvorăsc din cotitura culturală şi religioasă incontestabilă a vremurilor noastre, în care o religiozitate renăscută, o nouă relaţie a surselor fondatoare ale identităţilor europene, bazată pe o cunoaştere mult mai profundă a originilor lor, conlucrarea fertilă şi respectul reciproc al religiei, ştiinţei şi filosofiei conturează cu claritate temeiurile unui postsecularism care concepe religia ca o formă avansată de spiritualitate, parte a culturii cetăţeneşti ce susţine şi condiţionează modernizarea. Pe acest temei solid, democraţia proceduralistă să devină concomitent, printr-o fertilă osmoză, şi o formă de viaţă asumată cu ferme fundamente etice, în care să se restabilească legătura organică faţă de pluralism, legitimitatea să redevină baza legalităţii, deciziile luate prin ascultarea şi luarea în considerare a tuturor argumentelor raţionale să amelioreze calitatea legislaţiei şi să ofere alternative reale pentru cetăţeni. Economia să se elibereze deopotrivă de tentaţiile centralizării statale şi pieţei atotputernice propovăduite de neoliberalism, renunţînd la dereglementarea excesivă, reluînd în considerare condiţiile antropologice, culturale şi spirituale ale unei economii care se îndepărtează de formula falimentară a economiei virtuale. Statul social reconstruit într-o nouă formulă, bazată pe descentralizare, autonomie, debirocratizare, este chemat să răspundă necesităţilor implacabile ale solidarităţii, ca element component esenţial al durabilităţii ţesutului social. Politica să devină o arie a raţiunii implicate moral, iar ştiinţa să-şi recîştige viziunea de ansamblu asupra locului şi rolului ei, asupra diversităţii sale ireductibile la domeniul analitico-experimental, asupra colaborării de neocolit cu filosofia şi religia. Viitorul Europei în lume este condiţionat de constituirea unei veritabile naţiuni europene, bazate pe conştiinţa identităţii comune, a comunităţii economice şi instituţionale indispensabile, a unei gîndiri europene care să înlocuiască paradigma naţională tradiţională, a unei unităţi culturale promovate de un sistem educaţional adecvat.
          Avem deci, printr-un admirabil efort creator al profesorului Andrei Marga, o carte de anvergură spirituală rar întîlnită, singulară în peisajul nostru cultural, care, prin profunzimea şi extensiunea analizei, prin criteriile critice pe care le asumă şi profesează cu o consecvenţă fără cezuri, prin opţiunile argumentate şi căutările implicate ale unor posibile soluţii ale viitorului european comun, se dovedeşte o realizare culturală de excepţie. Publicarea ei de către prestigioasa Editură a Academiei constituie un act de cultură necesar şi benefic.

 

Ladislau Gyémánt

Meditaţie asupra Europei (Andrei Marga. The Destiny of Europe. Bucureşti: Editura Academiei Române, 2011)

» anul XXIII, 2012, nr. 3 (262)