Sextant

Constantina Raveca Buleu

          Călător frustrat uneori de lumea trăită, dar întotdeauna fascinat de ea, refugiat mereu în voiajele speculaţiilor culturale infinite şi obsedat de cuvintele care îi surprind ambele ipostaze, Constantin M. Popa dezvoltă în Sextant: Jurnal de călătorie, apărut în 2011 la Editura Aius din Craiova, un discurs polimorf, în care jurnalul propriu-zis se prelungeşte în fragmente beletristice, lirice şi teoretice, perfect coerente în efortul hermeneutic de ansamblu al unui volum construit sub semnul sextantului ca „metaforă epistemologică“. Punct terminus într-o înlănţuire speculativă provocată de călătoria în lume şi în cultură, rafinat desfăşurată în preambulul volumului (Stilul Călătoriei), sextantul se configurează ca metaforă revelatoare în lumina convingerii că lumea privită prin acest instrument simbolic „dobândeşte un înţeles fecund în încercarea de a armoniza, într-o sintaxă inteligibilă, exactitatea optică şi arbitrariul subiectivităţii“.
          Rezultatul acestei propensiuni entropice este un dublu jurnal, corespondent metaforic al celor două oglinzi ale sextantului, scindat în Oglinda orizontală. Provence. Triunghiul magic al Alpillilor şi Oglinda index. Québec. Le Phare du Nord. În cel dintâi segment diaristic, autorul notează experienţele unei călătorii din 1992, când, graţie unor prieteni francezi, cutreieră prin Provence pe urmele lui Vincent van Gogh şi ale altor idoli emergenţi dintr-o memorie culturală care dublează aproape fiecare pas făcut în lumea trăită, fără a distruge însă prospeţimea impresiilor prime şi bucuria descoperirii unei alte lumi. Atras de „expresivitatea involuntară“ a jurnalelor inocente şi conştient de forţa condiţionării culturale, Constantin M. Popa constată încă de la început că textul i se impune „aproape tiranic“, în ciuda efortului de a nu cădea în livresc şi de a nu face „teoria jurnalului, a literaturii subiective, a «trădării» trăirii din momentul fixării impresiilor în pagină“. Inevitabil însă, teoretizarea jurnalului şi a valenţelor sale revine nuanţat pe tot parcursul volumului, acompaniată de o profundă reflecţie asupra universului interior al autorului şi de referinţe comparatiste la alte realizări ale speciei.
          Detaşarea de universul teoretic se produce secvenţial, graţie prospeţimii impresiilor produse de lumea trăită, de incursiunile prin magazine şi pieţe publice, dar spectrul cultural acompaniază fiecare pas făcut prin librării, galerii de artă, săli de concert sau oraşe cu o istorie bogată. Astfel, Constantin M. Popa porneşte spre Les Baux cu imaginea cioraniană a unuia dintre „locurile măreţe şi sumbre […] care te silesc să fii tu însuţi în mod absolut“, caută prin librării cărţile autorilor români şi cele mai incitante apariţii editoriale din spaţiul francez, vizitează Tarascon cu Daudet în minte şi întregul Provence obsedat de istoria lui Van Gogh. Lucid şi ironic, autorul scapă de sindromul „colonizatului cultural“ – aspect aplaudat de Adrian Marino în Postfaţă: Aerul tare al libertăţii – şi etalează o atitudine concentrată teoretic în microeseul Despre marginalitate, unde, în trena Nu-ului lui Eugen Ionescu, care, citindu-l pe Huxley, constata că acesta „îi pune pe români între letoni şi laponi“, exclamă: „Să fii cel mai mare critic român! – aceasta însemnează încă să fii o rudă săracă a intelectualităţii europene“. În acelaşi text al lui Eugen Ionescu ancorează aprecierea jurnalului ca „gen literar originar însumând atributele completitudinii şi adevărului“, salvat de banalul diurn şi de uitare prin componenta intelectuală accentuată şi activă.

Proiecţie a autorului despre lume şi despre sine –  scrie Constantin M. Popa –, jurnalul, ca act specular, divulgă aroganţa eului, inevitabila doză de narcisism care tulbură imaginile, uneori până la incredibile anamorfoze. Fatalmente subiectiv, jurnalul e totuşi credibil, cu condiţia ca oglinda să nu fie strâmbă, aburită ori mincinoasă prin iluzia întreţinută a autoflatării.


Experienţa canadiană dintre 2005 şi 2010 este redată în partea secundă a jurnalului, Oglinda index. Québec. Le Phare du Nord. Fascinat de coregrafia identitară a provinciei francofone a Canadei, autorul îşi începe jurnalul cu o călătorie în istoria şi legendele ei. El trece în revistă inşii excepţionali şi performanţele fixate în mitologiile şi literatura acestui spaţiu, analizând constant mecanismele identitare ale mentalităţii colective şi corespondenţele cu alte spaţii culturale. Dincolo de avanscena teoretică, jurnalul se profilează ca o aleatorie succesiune de notaţii cotidiene, eseuri, poeme şi fragmente de proză, ancorate autobiografic şi filtrate livresc. Experimentator avid al universului canadian, autorul nu se eliberează plenar de perimetrul românesc, de cultura românească şi mai ales de viaţa Mozaicului, revistă care „trăieşte prin actualitatea şi coerenţa temelor abordate“, prin „asumarea lucidă a condiţiei intelectuale într-o lume policentrică“ (Limita admisă). În acelaşi eseu dedicat evoluţiei revistei Mozaic şi intelectualilor care au scris în paginile ei (Adrian Marino, Al. Paleologu, Paul Cornea, Mircea Muthu ş.a.), Constantin M. Popa oferă o mostră de acuitate critică dezvoltată în spiritul comparaţiei promovate de Adrian Marino. Atent la modulaţiile civilizaţional-culturale, la funcţionarea dubletului libertate-cultură în era multiculturalismului, el observă decalajul dintre valorile promovate în cultura română şi realitatea culturală occidentală, precum şi complexele unei culturi în faza tocquevilliană de ucenicie a libertăţii. Tabloul românesc al jurnalului se completează prin componenta familială, sensibil redată, concentrată pe naşterea Emmei, precum şi prin notarea disciplinată a manifestărilor culturale româneşti în perimetrul canadian, începând cu presa de limba română şi terminând cu bustul lui Eminescu din Place de la Roumanie, creat de Vasile Gorduz.
          Curios şi fascinat de tot ceea ce oferă Québecul, Constantin M. Popa îl străbate în compania cărţilor, muzicii şi filmului, jucându-se mereu cu metafore culturale şi reverii alimentate livresc. Aşa ajunge Montréalul să fie numit „Insula Pinguinilor“, într-o ecuaţie independentă de opera lui Anatole France, iar festivalul „Juste pour Rire“ să-şi găsească un ecou într-o ilustrare cotidiană a coincidenţelor şi mecanismelor râsului. În acelaşi regim hermeneutic tratează autorul publicultura şi „literatura codurilor“, festivalomania şi fenomenele cinematografice, expoziţiile, apariţiile editoriale de succes şi ştirile zilei.
          Dacă Vincent van Gogh guvernează obsesiv jurnalul francez din 1992, lacul Magog şi monstrul Memphré ocupă locul central al i  maginarului jurnalului canadian, fie că este vorba de notarea călătoriei la Niagara, fie că avem în vedere poezia Magog Blues sau proza scurtă Castraţii din Siena. Universul acesteia din urmă mixează cronotopuri şi personaje ce ţin de un alt domeniu obsesiv pentru autor: muzica. De pildă, parada muzicilor militare din Québec City generează o reflecţie asupra beligeranţei şi îl proiectează pe autor într-o reverie culturală al cărei protagonist secund este Lully, iar spectacolul Scandal la Operă declanşează o incursiune în istoria relaţiei dintre imaginea divei şi implicaţiile noţiunii de scandal. Simetric, o expoziţie itinerantă dedicată corpului uman deschide apetitul pentru o analiză flexibilă a imaginarului erotic în creaţia lui Picasso, cu incitante extensii exegetice şi speculative.  
          Ivite în interstiţiile trăirii şi culturii, versurile rafinate care scurtcircuitează din loc în loc jurnalul scot la iveală o nouă treaptă de sensibilitate a personalităţii lui Constantin M. Popa. Erotismul subtil al unor poezii sau calitatea de dublet liric al jurnalului propriu-zis al altora se armonizează cu atmosfera globală a Sextantului, scris în spiritul aventurii, percepute de către un „Captiv în labirintul supravieţuirii, / atras de nebănuite himere“ – aşa cum se caracterizează pe sine Constantin M. Popa în Statu quo: descindere în lumi culturale, cărţi şi personaje obsedante, reverie lucidă şi bucurie.

 

Constantina Raveca Buleu

Sextant (Constantin M. Popa. Sextant: Jurnal de călătorie. Craiova: Ed. Aius, 2011)

» anul XXIII, 2012, nr. 2 (261)