Minerva Chira

Poem tibetan

Ca două lacăte ne plimbăm în zori
prin Grădina Botanică inventată de ger
pe fereastra de unde am privit un mort
Freamătul umbrei înainte de-a porni
îi răscoleşte parfumul
Mi-s de ajuns o adiere, o mireasmă...
                      *  
Sîngele proaspăt cu ochii ce m-au privit
dormind cu sabia
sînt lotuşii crescuţi pe cele şapte trepte
coborîte de Buddha imediat
după naşterea din subsuoara mamei
                      *
Acelea care fac semne de nedescifrat
ca mine cînd m-ai închis în vasul de sticlă
sînt ierburi rînduite în trupuri
Dalai Lama şi Panchen Lama
după fuga organelor din ei
punîndu-se în stupe şi troiţe de cuarţ
calm ca şi cum
întoarsă dintr-o altă încercare
aş însămînţa întunericul cu lună salvată din vîrtej
                      *
Iată muştarul, grîul
şi cereala bali din care ţîşnea alcoolul
în satul acela tibetan amintind
de arborii dezrădăcinaţi prăbuşiţi peste mine
de insulele scufundate
de roata olarului
şi: niciunul nu e tu
                      *
Aici – tulpini în desperecheri pardosind
împreună cu lucruri ce-şi uită numele
podul din sîrmă răsucită
peste rîul defăimat de musoni
fără diamantele risipite de tine
„Niciun pas să nu ieşi din curte“ –
mă avertiza mama văzînd părul înflorit de zefir
Doar unul şi pe podul-fantomă
pentru a mă întoarce din vis cu procesiuni
Treceau pe lîngă
zidul, ştreangul, butucul, glonţul însufleţite
tibetanul cu un cufăr în spate
şi copiii ducînd greul din salonul de reanimare
în turle pentru clopotele florilor
                      *
Vezi iarba aspră ca un plîns secetos
a tărîmului regăsit de valul
ce nu a lovit nicio rădăcină de cetate
din care iakul alege untul
dus ofrandă în Carul-Mare la temple, statui?
„Dansul iakului“ e pierderea fiinţei
ori tînguirea nesosirii tale cu balonul de oxigen?
                      *
Recunosc parcul Norbulinka
supranumit Grădina Pietrei Preţioase
unde rănile-s săruturi din îmbrăţişări de vestală,
unde ţărmul cu reflux mă pierduse
cu tot albuşul ţesut în jurul meu
în frivolitatea norilor, în constelaţii neindiferente
                      *
Pe ruinele Centrului de Medicină Tibetană
plante vizitate de viespea
care-a zădărnicit planul furtunii
foşnind ca în sfîşieri cămăşile crisalidei
cînd eşti iubitul, cînd eşti duşmanul

                      *
Privim neputincioşi – soarele năruie totul
parcă nici n-a fost
Scutur palma de ceva nevăzut
stelei din cerul gurii îi spun să nu plece
Lacrimi, fiori
şi vina că noi sîntem invadatori

Minerva Chira

Poem tibetan

» anul XXIII, 2012, nr. 2 (261)