Galeria de draci


Amalia Lumei

          L-am cunoscut pe sculptorul Ion Bledea cu prilejul unei expoziţii comune, organizată sub genericul „Dialogul artelor“, la care am avut plăcerea să fim parteneri. Eu expuneam acolo fotografii artistice în care elementul primordial era piatra, dânsul aducând la masa dialogului magia tactilă a lemnului.
          În acest dialog, amândoi aduceam în prim-planul atenţiei publicului marile mistere umane, de la viaţă şi moarte la fizic şi metafizic, astfel încât angelicul şi demonicul, etalate de-a lungul şi de-a latul pereţilor sălii-gazdă, lăsau la mijloc spaţiu perindării omului, într-o dreaptă alcătuire a lumii.
          Poate suna extravagant sau nelămuritor, dar, pentru nu ştiu care motive, despre demonii lui Ion Bledea nu pot să spun decât că... m-au cucerit, estetic vorbind, pe loc.
          Să fi fost lemnul de vină, cel care, prin căldura lui tactilă, dă viaţă şi mediază apropierea până şi de fiinţele văzduhului? N-aş putea spune dacă e aşa sau altfel. Cred, mai degrabă, că răspunsul stă în măiestria cioplitorului.
          Mai pe urmă, de curând, am avut prilejul de a-i fi oaspete lui Ion Bledea. În spatele impunătoarei case moderne din centrul Sighetului, o curte cu iarbă tunsă scurt duce către atelierul unde se nasc poveştile. Câteva dintre personajele de basm şi de snoavă au izbutit însă, prin cine ştie ce mijloace, să evadeze de după uşa zăvorâtă a lui Gepeto, zburând până pe structurile elegante de lemn care schiţează ideea unui pridvor întors către perimetrul verde, şi nu către stradă. Dracii cocoţaţi pe grindă nu mai sunt acele personaje negative şi demonice ştiute din Cartea Sfântă, ci apariţii un pic ridicole şi cam prostănace, simpatici şi chiar umani, în bonomia cu care par să apere casa de alte prezenţe, mai invizibile şi mai malefice. Ei sunt umani chiar şi prin coloratură.
          Ce m-a cucerit în această înşiruire de draci de pe bârnele de lemn ale verandei este abilitatea acestor acte sculpturale de a sugera sunete şi mişcare. E, parcă, acolo, un dans drăcesc amuzant şi neîntrerupt, în care fiecare drac sare de pe o bârnă pe alta, în căutarea ritmului lumesc al unei învârtite maramureşene.
          Poate din cauza asta îmi vine cumva la îndemână să cred că Ion Bledea este un Creangă maramureşean al lemnului, descifrând în fiecare trunchi ce îi cade sub daltă ba un moşneag pişicher, ba o mamă cu prunc, ba câte un Michiduţă tăntălău şi simpatic, numai bun de stârnit zâmbetele candide ale iubitorilor de poveşti.

 

Amalia Lumei

Galeria de draci

» anul XXIII, 2012, nr. 1 (260)