Nimicul sau o intrare în iad


Adrian Popescu

Şi o codiţă ruptă de măr mi-ar fi fost de-ajuns,
cum îmi povestise o pictoriţă
că ar fi dorit să vadă într-o închisoare,
unde intrase pentru că nu putuse
accepta ,,lupta de clasă“
şi mai ales o spusese în gura mare…
Adio, culori, pânze bine întinse pe saşiu,
pensule din păr de veveriţă...
aici, încercam ceva din ce-a pătimit ea:
uscăciunea dracului…
Prin gaura unui zid, de unde, cu unghiile, poate,
fuseseră scoase două
cărămizi, am sperat să zăresc ceva viu şi verde,
vreun copăcel astmatic,
vreo tufă de scaieţi,
spinii din coroana de batjocură a Răstignitului,
nimic viu nu vedeam în jur,
nimic cu sevă, nimic înflorit, praf industrial,
moarte indiferentă, părăsire,
o intrare în bolgie, o gură de iad pe pământ.


2.

Şi tunelul acela nu se mai termina,
mergeam şi obosisem, şchiopătam.
la capătul lui nicio lumină,
maşini care se frecau de mine,
tot mai agresive, mai aproape,
curent care mă îngheţa,
pierdut, pierdut, pierdut,
unde era Nicolae cu sfatul lui înţelept,
unde Angela să-mi deschidă o cărare
pe unde să ies din nou la loc larg,
unde Gabriel, cel care veşti bune
le-aduce mereu, tuturor?

Când credeam că totu-i pierdut,
disperat, cu lacrimi murdare pe obraz,
am ieşit într-un fel de crâng golaş,
pipernicitul mesteacăn mi se părea
palmier, frunzele-i înguste cât
cele de magnolie centenară,
Francisc sunt sigur că nu mă abandonase,
şi nici padovanul Anton, 
nici Tereza cea mică, normanda,
nici Margherita, nu regina, umbriana Rita,
născută cu doar două
zile înainte de ziua mea.

Acum îmi era şi mai greu
pe drumul de-ntoarcere,
cu povara în braţe a coletului,
greu de păcate,
cu acuzaţiile formulate clar,
liliecii se pregăteau,
din nişte colţuri de magazii,
să mi se încâlcească
şi mai rău în chică?
Spirite imunde se foiau,
iar unul se desprinse brusc
împroşcându-mă cu noroi.
Altul îmi dădea cu tifla,
,,de ce ai întins mâna spre
fructul rotund?“

Mă trase de perciuni,
ridicându-mă-n aer,
ca un dascăl nemilos,
Altul, ca un titirez,
stârni praful şi se
desprinse brusc de la sol,
,,Făcând din curu-i goarnă“, 
Singur, îmbrâncit de maşini,
Am ieşit cu greu la lumină.
Cu sprâncenele arse de praf,
cu buzele crăpate.
Bolnav. Istovit. Liber.  

 

Adrian Popescu

Nimicul sau o intrare în iad

» anul XXIII, 2012, nr. 1 (260)