Arghezi cenzurat

Ilie Rad

            Într-un număr recent al revistei Tribuna, am publicat un text inedit aparţinând lui Tudor Vianu, obţinut graţie amabilităţii şi generozitaţii Domnului Nestor Ignat.
            Aşa cum se ştie, domnul Nestor Ignat a fost, între 1945 şi 1962, redactor şi redactor-şef adjunct la Scânteia, calitate în care a ţinut legătura cu o parte dintre scriitorii importanţi ai momentului, care colaborau, mai rar sau mai des, la Scânteia. Unii îi trimiteau şi scrisori, pentru a negocia anumite cuvinte sau pasaje din articole (G. Călinescu, de pildă), alţii ca să-i mulţumească pentru drepturile de autor primite (Demostene Botez îi mulţumeşte pentru banii primiţi în urma publicării poeziei Tito, călăul popoarelor!).
            Spuneam, în scurta prezentare a textului inedit aparţinând lui Tudor Vianu, că, de regulă, colaborarea la organul de presă al partidului se făcea fie din iniţiativa scriitorilor respectivi, fie la solicitarea redacţiei, care trimitea un curier acasă la scriitori sau primea articolele prin poşta. Manuscrisele ajunse la redacţie erau dactilografiate în regim de urgenţă, după care începeau negocierile cu autorii: ce să taie, ce să adauge!
            De multe ori, cenzorii interveneau în manuscrise brutal, fără să-i mai consulte pe autori.
            Am avut curiozitatea să compar variantele unor texte publicate în Scânteia cu manuscrisele originale.
            Unii scriitori acceptau orice fel de compromis. Profesorul Dumitru Micu, şi Domnia Sa fost angajat al Scânteii, mi-a spus  într-un interviu: „În articolele lui Cezar Petrescu se operau amputări şi adăugiri fără a i se cere încuviinţarea. Unora li se scriau articolele în redacţii; ei doar le semnau sau acceptau să fie semnaţi. Personal, am scris şi publicat sub semnătura lui Ralea şi a lui Athanasie Joja“.
           Domnul Nestor Ignat mi-a spus că Ion Popescu-Puţuri dădea telefon şi întreba la redacţie când mai... apare cu vreun articol şi ruga ca redactorul, care era repartizat să îi scrie articolul, să îi respecte... stilul (care stil, bătrânul ilegalist nu preciza!).
            Cum spuneam, unii autori erau nepăsători, alţii negociau la sânge orice cuvânt sau expresie, câţiva nu admiteau nicio schimbare. Dan Deşliu, de pildă, în mod surprinzător pentru cine îi cunoaşte servilismul iniţial şi opera pusă în slujba propagandei comuniste, cerea să nu i se modifice nici măcar o virgulă, ameninţând cu retragerea articolului!
            Prezentăm, în cele ce urmează, cazul unui articol publicat de Arghezi, în Scânteia.

            Textul lui Arghezi este scris cu peniţa cu cerneală, unele cuvinte fiind scrise mai pronunţat, altele mai şters, pe două hârtii A5, care par rupte dintr-o agendă. Pe prima filă este scris titlul Tanka, în partea dreaptă cineva scriind cu creionul: „Julieta/ F.F. urgent“, Julieta fiind, desigur, o secretară din redacţie. Paginile par a fi împăturite în patru, probabil au fost puse într-un plic, care nu se păstreaza. Pagina a II-a este semnată „T. Arghezi“. Textul nu are nicio ştersătură, ci doar două completări de cuvinte (şi, respectiv e).
            În mod surprinzător, manuscrisul conţine mici erori de punctuaţie (virgulă între subiect şi predicat, între predicat şi complementul direct), acorduri specific argheziene („după numele căţelei închisă“, în loc de închise), folosirea greşită a pluralului substantivului kilometrii (în context, cuvântul trebuie scris cu un singur i).
            Am actualizat unele cuvinte (dela, vre-o au devenit de la, vreo), dar am păstrat forma întâiaş.
            Textul publicat în Scânteia are titlul 7 Noiembrie.

 


Tanka

Pe când eram copii şi noi, prin secolul trecut, suflam pe ţeava de pai, baloane de săpun din fereastră. Înghiţind, bine înţeles, şi câte o picătură de materie primă...
            Curcubeul rotund licărea câteva secunde în aer, cu irizări de sidef şi spre dezolarea colegilor de joacă (60, 70, 80, 90 cm lungime) plesnea subit, mâhniţi că dintr-un glob de opal şi o iluzie cădea un scuipat...
            În secolul cestălalt, pe la vreo 903, 904, Bondy, lângă Paris, o echipă de studenţi – ingineri ruşi, se munceau să realizeze un aerostat interplanetar. Nu-i aşa de mult de atunci.
            Azi trece pe deasupra noastră printre stele, peste zodiac şi planeta verde a omenirii al doilea corp ceresc omenesc...
            Nu ştii ce nume ar trebui să poarte cel dintâi în astronomie. Pe cel de-al doilea greu de o jumătate de tonă, l-am putea boteza Tanka, după numele căţelei închisă în carapacea lui, în calitate de martor de viaţă.
            Al doilea satelit consternează şi mai tare decât fratele-i mai mic, de deunăzi, şi dă emoţii, de la extraordinar şi cumplit până la... milă. Căţelul pământului e trimis să ne aducă ştiri din cele şapte ceruri şi vămi ale văzduhului apocaliptic, din tărie. Putem însă fi asiguraţi. Câinelui i s-a pregătit tot confortul de respiraţie, de odihnă şi hrană, cu care străbate universul.
            Surioara lui Ursei şi Grivei şi prietena credincioasă a pământeanului e în viaţă, deasupra noastră şi în perfectă sănătate. De la o mie de kilometri şi mai departe, vorbeşte de când s-a rotit în spaţii cu posturile de radio, pe unda convenită, în limba ei. Tanka latră, trăieşte!
            De la Prometeu, întâiaş dată omul se duce să zguduie zăvoarele uşilor de sus ale temniţei lui.


T. Arghezi

7 Noiembrie

Pe când eram copii şi noi, prin secolul trecut, suflam pe ţeava de pai baloane de săpun, din fereastră. Înghiţind, bine înţeles, şi câte o picătură de materie primă...
            Curcubeul rotund licărea câteva secunde în aer, cu irizări de sidef şi plesnea subit spre dezolarea colegilor de joacă (60, 70, 80, 90 cm lungime), mâhniţi că dintr-un glob de opal şi o iluzie cădea un scuipat...
            În secolul cestălalt, pe la vreo 903, 904 – nu-i prea mult de atunci – la Bondy, lângă Paris o echipă de studenţi – ingineri ruşi, se munceau să realizeze un aerostat interplanetar, fără să izbutească.
            Azi trec pe deasupra noastră, printre stele, peste zodiac şi planeta verde a omenirii două corpuri cereşti omeneşti, de data aceasta realizate din plin, nu la Bondy, ci la Moscova.
            Nu ştii ce nume ar trebui să poarte cel dintâi în astronomie.
            Cel de-al doilea, greu de o jumătate de tonă, ar putea fi botezat „7 Noiembrie“, lansat întru cinstirea Marei Revoluţii şi trimis în eter ca un martor de viaţă închis în carapacea lui.
            Căţelul pământului e trimis să ne aducă ştiri din cele şapte ceruri şi vămi ale văzduhului apocaliptic, din tărie. Putem fi însă asiguraţi. Câinelui i s-a pregătit tot confortul de respiraţie, de odihnă şi hrană cu care străbate universul.
            Surioara lui Ursei şi Grivei şi prietena credincioasă a pământeanului e în viaţă, deasupra noastră, şi în perfectă sănătate, la 1500 de kilometri şi mai departe, vorbeşte rotindu-se în spaţii cu posturile de radio, pe unda convenită, în limba ei. Laika latră, trăieşte!
            De la Prometeu, întâiaş dată omul zguduie şi sfărâmă zăvoarele uşilor de sus ale temniţei lui.

 

Ilie Rad

Arghezi cenzurat

» anul XXII, 2011, nr. 12 (259)