Despre îngeri

Olimpiu Nuşfelean

            Vorbim (scriem) astăzi despre îngeri mai mult aşa cum am vorbi despre fluturi. E o temă agreabilă, confortabilă, care ne consolează că nu intrăm mai adânc în analiza trăirii noastre religioase, minţite în contingentul precar, ne mângâie orgoliul de a ne situa în proximitatea problemelor fiinţei, fără să le înfruntăm cu curaj în deplinătatea complexităţii lor. E, într-un fel, o erezie, care ne îndepărtează tacit de confruntarea cu Dumnezeu, de prezenţa directă în faţa lui. Îi definim, de obicei, ca mijlocitori mai ales pentru a ocoli criteriile care ar trebui să marcheze angajarea dialogului real cu Instanţa Supremă. Îi idealizăm, poate – să fiu iertat – îi idolatrizăm, nu pentru că sunt neapărat prezenţe celeste, ci pentru că pot lua asupra lor ceva din povara prezenţei noastre terestre. Sunt atât de mulţi – în ierarhia cerească –, încât pot lua toate chipurile vanităţilor noastre. Nici nu mai putem şti precis dacă sunt veniţi spre noi din înalt sau sunt expresia fanteziilor noastre creative. Sunt, poate, entităţile care, prin forţa lor de a impune metamorfoza şi transgresarea, transformă vanităţile noastre în trăiri/bucurii reale, le absolvă de vacuitate şi le dau o consistenţă izbăvită?!...
            În domeniul creativităţii, prezenţa lor benefică se manifestă în rănirea orgoliilor artiştilor, aducându-i din imperiul genialităţii cu picioarele pe pământ şi acordându-le tuturor, artist şi om umil, dreptul la creativitate, puterea de a învinge rutina şi rigiditatea lăuntrică, capacitatea de a da dimensiuni creative (nu neapărat creatoare...) tuturor activităţilor noastre, de la modul de a ne îmbrăca sau a amenaja locuinţa, până la exersarea elevatelor îndeletniciri artistice.
            Ne explică lumea, cum face Enoh, ca să ne putem rândui propria viaţă şi să ne măsurăm faptele vieţii ca nişte matematicieni. Ei, îngerii, ne demonstrează că lumea celestă nu e doar vis şi idealitate, că aceasta este şi foarte practică, că viaţa spirituală are cel puţin aceeaşi valoare ca şi viaţa materială, ca hrana, îmbrăcămintea, igiena trupească.
            Dar ni-i facem părtaşi, nu ghizi, la viaţa noastră terestră. Dacă nu vom fi de acord cu povestea îngerilor care nu ezitau să flirteze cu fiicele oamenilor, din Cartea lui Enoh, vom gusta o plăcere estetică să-i socotim, asemeni lui Andrei Pleşu, „dublul“ceresc al omului, „portretul nostru îmbunătăţit“. Încercând să-i definim în conformitate cu imaginea noastră de „cum  ar trebui să fie“, nu facem decât să-i încătuşăm în tradiţia noastră terestră, într-o idealitate generată de condiţia noastră păcătoasă, schimbându-le în cele din urmă condiţia, percepându-i eronat, pentru a îmbunătăţi viziunea condiţiei noastre. Dar mântuire nu înseamnă îmbunătăţire, ci schimbare. Am vrea să-i facem pe îngeri părtaşi la îmbunătăţirea noastră, benefică desigur, cât de cât, nouă, dar nu la schimbarea noastră, la ieşirea definitivă din păcat. Avem îndrăzneala să ne imaginăm adesea în condiţia lor, fie prin declararea naturii (divine a) inspiraţiei noastre, fie prin sacralizarea (îngerească a) unor fiinţe de lângă noi... În felul cum îi definim pe îngeri în exerciţiul actual livresc, îi percepem mai mult ca îngeri căzuţi, ceea ce ne menţine în eroare şi păcat. Naturi mărginite şi nemuritoare, sunt complementare omului, care este muritor, dar, nu?, prin creaţie, şi nemărginit. Cu ce orgoliu îl priveşte omul pe înger, despre care ştie că poate să cadă şi să nu se mai ridice, în vreme ce el, fiinţa umilă, are dreptul la ridicare, la izbăvire?
            Îngerii satisfac spiritul nostru ştiinţific, într-un secol încă şi iarăşi pozitivist. Ne vorbesc despre „înghesuirea“ timpului, cum o făcea iarăşi Enoh. „Când toată această creaţie divină văzută şi nevăzută va ajunge la capătul ei, atunci fiecare om va ajunge la marea judecată; timpul va înceta să existe, nu se va mai ţine socoteala anilor, a lunilor, a zilelor şi a orelor. Ele vor fi  îndesate şi nu vor mai fi numărate“, spune Enoh. Anunţă el oare „îndesarea“ vieţii noastre de azi, într-o predicţie pe care am putea-o numi apocrifă? Trăim oare o bătălie pentru întoarcerea la cărţile apocrife?...

 

Olimpiu Nuşfelean

Despre îngeri

» anul XXII, 2011, nr. 12 (259)