Poezia nordică

Adrian Popescu

            1. Antologia Orb prin Nord, de la Editura Paralela 45, 2008, este una de referinţă pentru poezia lui George Vulturescu, autor despre care au scris principalele condeie critice din ţară, iar selecţia amintită e însoţită de un cuvânt-înainte semnat de Nicolae Oprea şi de o postfaţă a lui Marcel Moreau. Un exact portret critic încheagă fostul critic echinoxist, iar un fel de salut de solidaritate, împotriva poncifelor literare, îi trimite eseistul francez. Aşadar, George Vulturescu are o receptare favorabilă a poeziei sale nordice atât la est, sud-est, cât şi la vest, chiar la Vestul care consacră un autor sau măcar îl confirmă, Vestul cel în declin, dar jinduit de multă lume literară de prin părţile noastre răsăritene. Vulturescu are calitatea unui nordic prea puţin dedat la moliciuni estete, cultivă o energie arhaică, precreştină, care se luminează treptat însă, posedă o fibră de semeţie rurală, care consideră oraşul ca un loc al „alienării“, aşa cum a observat şi criticul Nicolae Oprea, alături alţii. Spaţiul său poetic este populat de fantasme şi de personaje stranii, ce vin din mitologia satului nordic, personaje care au rolul de a-l consola, bărbăteşte, pe poet. Crâşma lui Humă e un asemenea loc definitoriu pentru autor, loc de întâlnire cu tine însuţi, un „topos insolit“ (Nicolae Oprea) al întretăierii destinelor. Intră şi ies oameni, fiecare cu povestea lor, Ioan din Tireac, Achim din Tătăreşti, Valomir din Necopoi, Toader din Chilia, Varlaam din Necopoi. Sunete şi figuri, fraze sau gesturi, defilare de siluete ce par reale, cu o vitalitate mustoasă, amintind de Marin Sorescu, cel care construieşte o mitologie oltenească, similară cumva, păstrând proporţiile, în La lilieci. Poemele lui Vulturescu au deseori o derulare dramatică, un fir de epos, monologuri, mai rar dialoguri, oricum o tensiune bine exploatată teatral, dar cu nimic redundant. Nordul e o „gnoză a pietrei“, spune undeva în volum autorul, iar piatra, cuţitul, scrijelirea pietrei (care-i un scris definitiv şi definitoriu), iarba câmpiei, sălbatică, fulgerul etc. concentrează în ele un suflu mitic, o amintire originară, căutată cu perseverenţă în crâşmele şi cafenelele oraşului. Cafenelele elegante sau restaurantele sunt spaţii unde irupe suflul nordic, cu impetuozitatea unui Ion Gheorghe sau Ion Iuga, dar mai dispus la dialog. Fabulosul straniu se ascunde sub stratul de var al pereţilor, ca să parafrazez un alt volum al celui analizat, Oraşul de sub varul pereţilor, din 1994. Poet al ochiului interior, contemplativ, dar şi al gesturilor ritualice şi energice, Vulturescu a devenit, prin acumulări răbdătoare, de la un volum la altul, un nume al generaţiei optzeciste, de care se ţine, pe bună dreptate, tot mai mult, cont. Livrescul, care încrustează unele texte ale lui Vulturescu, citate, replici familiare cu autori celebri etc. vorbesc despre o condiţie matură a poetului, exersată şi în comentariul critic din Poesis.

            2. Care poet de azi nu cunoaşte revista întemeiată de un grup de prieteni literaţi, în frunte cu George Vulturescu, Dumitru Păcuraru, Alexandru Pintescu, în 1991, eleganta Poesis? Când aproape nimeni nu mai miza pe poezie, ci pe politic, ei au mers împotriva curentului general şi au câştigat. Revista a rezistat, de-a lungul celor două decenii, mai mult, a devenit bine-cunoscută, s-a impus. Cine poate să spună că nu a fost, măcar o dată, la întâlnirile publicaţiei sătmărene, acum completată de apariţia unei Poesis internaţional, cu Ion Mureşan, Claudiu Komartin etc., susţinută financiar de acelaşi prieten al culturii vii, el însuşi poet? Sau cine dintre autorii importanţi nu a luat un premiu la Satu Mare? Din biobibliografia numeroasă a lui George Vulturescu nu poate lipsi, cred, meritul de a-i fi adus în Nordul său poetic pe Ştefan Aug. Doinaş, Cezar Ivănescu, Nicolae Breban, Nicolae Prelipceanu etc. Gabriel Chifu, de asemenea, care a dus salutul Uniunii Scriitorilor, sau Irina Petraş, cu un discurs apreciat despre centru şi margine, au fost prezenţi acolo, recent.
            Sau, iată-i, tot la această ediţie, dornici de dialog, pe Nora Iuga, marele premiu, pe Marin Mălaicu-Hondrari, premiatul pentru poezie, pe Marta Petreu, premiata la proză, scriitoarea care construieşte o lume a câmpiei transilvane, un topos memorabil, pe Cornel Ungureanu, critic eminent, dedicat studierii spaţiilor central-europene, pe George Achim, excelent profesor la Viena, unde face cunoscută literatura română. Nu puteau lipsi Jan Mysjkin, traducător valoros, entuziast, Lucian Perţa, cu verva sa, sau premiatele străine Hanane Aad, Katalin Mezey, o, dar câtă lume a mai fost, inima o ştie pe de rost...

 

Adrian Popescu

Poezia nordică

» anul XXII, 2011, nr. 12 (259)