Între două dialecte ale ploii

Ca să mai locuieşti pe Pământ, îţi trebuie o groapă
săpată adânc pentru un peso ori un dolar de argint:
   ediţie de colecţie.
De când a devenit viaţa o măruntă şcoală de corecţie,
o grădină zoologică fără amintiri… doar priviri
 printre care ne lingem buzele de iubiri, amintiri…

Pâine mucegăită dată la câini vagabonzi –
eram toţi, eram blonzi cu tricolorul pe spate,
ne răsteam la dreptate şi libertate:
  şi toţi cu o ţeavă lipită de ceafă ori spate!

Până şi înfiorarea de glasuri rămăsese tăcută.
Speranţe prea mari, vise deşarte: blondă sau brună,
  tinereţea mea fusese împuşcată pe la spate.

De aceea e bine să te laşi de ospăţul din carne de insomnii
     numit de unii poezie.

Iubito, tu erai mai scumpă decât un zbor la Paris
şi mai ieftină decât o escală la Manila.
Erai somnolenţă când puteai deveni tresărire! 
Sărutul tău franţuzesc şi semnele mele de adio în engleză
sunt ca nişte suedeze care au venit să se bronzeze
                                                  între două dialecte ale ploii.

Traian T. Coşovei

Între două dialecte ale ploii

» anul XXII, 2011, nr. 12 (259)