Oglindă

Ultimele stele s-au stins, luminile aeroportului
   au dispărut în întuneric,
până şi becurile chioare de la bodega de peste drum
au tăcut – semn că lăutarii plecaseră.
Era liniştea întunericului descheiată la şliţ
şi o curioasă frenezie de a savura absenţa luminii
ca şi cum ai rupe din codru o rămurea
    cu codru cu tot.

Un fel de all inclusive pe care ţi-l oferă moartea
înainte de a-ţi arăta dormitorul şi panopliile învingătorilor
spânzurând leneş de pereţi.

Sunt singur în cameră şi mi-e frică de alţii ca mine.

Traian T. Coşovei

Oglindă

» anul XXII, 2011, nr. 12 (259)