Jurnalul morilor de vânt

Nu mai e nimic de spus în vremea inimilor sfărâmate
şi – în general – nu mai e nimic de spus: poate
de privit vitrinele pline de promisiuni.


Este un singur soare deasupra mea
şi o singură lună îmi dă amintiri din copilărie.
E o stare de spirit care seamănă cu o orbire de sine:
un început de alfabet din care lipsesc literele.

E clar, trebuie să fug,
e necesar să mă ascund după gardul de sârmă
al acestui alfabet al tăcerii…
dar, deodată, văd în zare două personaje:
unul pe cal, altul pe măgar –
se tot luptă cu morile de vânt fără să câştige…

Nici eu nu sunt destul de nebun
încât să mă apuc să le scriu jurnalul.

De pe deal, un individ în costum negru
cu o ţigară spânzurând în colţul gurii îmi surâde.
Era apusul de soare. 

Traian T. Coşovei

Jurnalul morilor de vânt

» anul XXII, 2011, nr. 12 (259)